Recomandări culturale – joi, 13 iunie 2019
13 Iunie 2019, 05:48
Regizorul maghiar László Nemes, premiat cu Oscar în 2016 pentru ”Fiul lui Saul / Son of Saul”, va fi prezent la avanpremiera în România a noului său film, „Apusul / Sunset”, cu Juli Jakab şi Vlad Ivanov în distribuţie. Ora 19,45, Cinema Muzeul Țăranului
Festivalul multicultural World Experience aduce la Cluj Napocamuzica neștiută a lumii. Programul cuprinde spectacole exotice de muzică şi dans din multe colțuri ale lumii, workshop-uri muzicale, conferințe și expoziții. 13 – 16 iunie, Centrul de Cultură Urbană și Parcul Central “Simion Bărnuțiu”
Spectacolul de balet aerian ”Station” al companiei spaniole Voalá deschide cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Ora 22, platoul din fața Teatrului Național Timișoara
Sibiu Book Festival - Strada cu Cărți, eveniment asociat Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. 13 – 16 iunie, Piața Mică din Sibiu
Spectacolul performativ ”Vara în care mama a avut ochii verzi” deTatiana Țîbuleac. Concept și regie: Nicoleta Lefter. Cu: Serghei Chiviriga. Ora 20,30, Point, Str. Eremia Grigorescu nr. 10
Trupa ”Trei Parale” prezintă proiectul ”România. 100 de minute”, cu un repertoriu alcătuit pe baza unor culegeri vechi de folclor. Ora 19,30, Green Hours