”Povestirile lui Hoffmann” în premieră la Constanţa la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”
28 Mai 2021, 11:29
Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” vă invită în acest sfârșit de săptămână la premiera operei ”Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach. Spectacolele vor avea loc sâmbătă și duminică, 29-30 mai 2021, începând cu ora 19:00
Premiera „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach, pe libretul lui Jules Barbier are regia artistică, decorurile şi light design semnate de Ştefan Munteanu, costumele de Daniela Vlădescu, conducerea muzicală fiind asigurată de Adrian Stanache, care este şi maestru de cor.
În distribuţia spectacolului de sâmbătă, 29 mai, vă veţi reîntâlni cu Doru Iftene, Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Nicoleta Ardelean, Laura Eftimie, Marius Eftimie, Mădălin Băldău, Silviu Vizan, Iulian Bratu, Ana Maria Mladinovici, Laurenţiu Severin, Marius Turtoi, Maria Cernat, Cristian Caragea, Adrian Pârlea. Duminică, 30 mai, distribuţia îi are în prim plan pe Răzvan Săraru, Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Nicoleta Ardelean, Stela Sârbu şi nu numai.
Biletele se pot achiziționa doar de la Agenția Teatrului.
Regulament, info spectatori în contextul COVID-19, info bilete și Agenție pe www.tnobconstanta.ro/bilete