PORTRET: Theodor Pallady, „pictorul conştiinţei stilului” – 150 de ani de la naştere

Motto: „Nu sunt modern, sunt din toate timpurile” – Theodor Pallady

Duminică, 11 aprilie, se împlinesc 150 de ani de la naşterea pictorului Theodor Pallady. El a fost singurul pictor cu o deplină conştiinţă a stilului, din generaţia sa, cu o nestăvilită aspiraţie către absolut. Conform criticii de specialitate, Pallady a avut privilegiul remarcabil al unei conştiinţe a formei ca putere a spiritului asupra vieţii.

Theodor Pallady s-a născut la 11 aprilie 1871, la Iaşi, fiind fiul lui Iancu Pallady şi al Mariei Cantacuzino – sora mai mare a diplomatului Neculai B. Cantacuzino.

Anii copilăriei i-a petrecut la moşia părintească de la Perieni şi la Iaşi.

A studiat, mai întâi, cu un perceptor francez, iar în anul 1883, a intrat la Liceul „Sf. Gheorghe” din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor de desen pe Fidelis Walch, cel care dădea și lecții de desen anatomic împreună cu Sava Henția la școala de medicină condusă de Alexandru Davilla.

În anul 1886, Pallady se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, urmând dorinţa părinţilor săi, iar între anii 1887-1889, studiază la Universitatea Politehnica din Dresda.

În această perioadă, în paralel cu studiile universitare, în particular, la recomandarea unchiului sau, Eugen Ghica-Budeşti, a luat lecţii de desen şi pictură de la Erwin Oehme, cunoscut mai ales pentru uleiurile și picturile sale în acuarelă de peisaje, vederi arhitecturale, scene de gen și portrete. Acesta, intuind că înzestrarea artistică a românului poate reprezenta un atu remarcabil, îl sfătuieşte să plece la Paris.

Aşadar, în anul 1889, Theodor Pallady renunţa la studiile politehnice de la Dresda, plecând în Franţa. Acolo va lucra în atelierul lui Arman Jean, între anii 1889-1891, apoi va studia la Şcoala de arte frumoase.

În anul 1892, se va perfecţiona la atelierul lui Gustave Moreanu, printre colegii săi aflându-se viitoare nume mari ale artei europene, precum Henri Matisse – de care îl va lega o prietenie strânsă, pentru tot restul vieţii -, Rouault, Manguin, Camoin, Jean Puy.

Gustave Moreanu va remarca şi şlefui gândirea profundă despre artă a lui Pallady.

În perioada 1897-1899, după moartea lui Moreanu, Theodor Pallady va rămâne în acelaşi atelier, lucrând cu Aime Morot şi apoi cu Fernand Cormont, în acelaşi timp frecventând clasa lui Puvis de Chavannes – pictor francez, care a devenit co-fondator și președinte al Société Nationale des Beaux-Arts.

La capătul a zece ani de studii, în anul 1900, Pallady a debutat în viaţa artistică, o lucrarea a sa fiind expusă în cadrul pavilionului român de la Expoziţia universală de la Paris.

Va reveni, apoi, în ţară, iar în anul 1904, va expune, la Ateneul Român şi în cadrul saloanelor oficiale.

El va aborda în pictură mai toate genurile: compoziţie şi portret, peisaj, nud, natura statică.

În anul 1920, are prima expoziţie personală la Paris, urmată de mai multe expoziţii personale, până în 1940.

A expus, de asemenea, şi la Bienala de la Veneţia în anii 1924, 1940, 1942.

A fost un participant frecvent la Saloanele naţionale şi la Saloanele pariziene, a expus frecvent la manifestările grupărilor „Tinerimea artistică” şi „Arta română”, la expoziţiile organizate de „Căminul Artei”. A adunat, în întreaga sa carieră artistică, 17 expoziţii personale la Bucureşti şi la Paris.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a locuit la Paris, având atelierul aproape trei decenii într-o casă din Place Dauphine.

În vacanţe petrecea destul de mult timp în ţară, mai ales la Bucium, lângă Iaşi, iar după cel de-Al Doilea Război Mondial a trăit la Bucureşti.

Compoziţiile lui Theodor Pallady sunt mai ales interioare, precum „În balcon”, „Fata cu lalele”, „Compoziţie”, „În faţa şemineului”, „Toujours du Baudelaire”.

Pallady a creat numeroase portrete şi autoportrete. Portretele prietenilor sau ale apropiaţilor săi surprind caractere şi momente aparte ale fizionomiilor şi stărilor umane, precum „Bărbaţi scriind”, „Bărbat luându-şi dejunul”, „Steriadi academician”, sau desenul „Portret de bărbat”.

Peisajele pictate de Pallady sunt inspirate din imagini ale diferitelor locuri prin care a trecut.

Din Paris, Pallady a imortalizat colţuri de stradă, copaci, poduri, vapoarele de pe Sena, în lucrări precum „Flori la fereastă, Place Dauphine”, „Pod pe Sena”, „Pe cheiul Senei”, „Pont-Neuf”, „Poduri”, „Franţa lui Pallady”, „Pantheonul din Paris”.

Artistul s-a inspirat şi din perioadele petrecute la Cannes, Saint-Paul, Toledo, Pontoise, iar Bucureştiul şi Iaşul sunt locuri de inspiraţie prezentate în lucrări precum „Strada Slătineanu”, „Case la Turtucaia”, „Biserica din Bucium”, „Case lângă Iaşi”, „Peisaj ieşean”, „Peisaj la Cannes”, „Strada din Toledo”, „Peisaj din Chambors”.

Nudul reprezintă o preocupare aparte a lui Pallady, acesta fiind pictat în imagini de interior, în lucrări cum sunt „Nud în fotoliu verde”, „Nud”, „Nud cu scrisoare”, „Nud pe chaise-longue”, „Toujours du Baudelaire”, „Nud cu eşarfă galbenă”, „Fumătoarea de opium”, „Nud cu chitară”.

În fine, natura statică, o altă latură a preocupărilor artistului, este prezentată în lucrări precum „Pălăria şi umbrela artistului”, „Natură statică cu crizanteme galbene”, „Natură moartă cu ceaşcă verde”, „Pălăria gri”, „Natură statică cu ceas şi gălbenele”, „Natură statică cu evantai”, „Natură statică cu narghilea”, „Natură moartă cu narghilea şi gutui”, „Natură statica cu trandafiri şi mere”, „Vasul cu cârciumărese şi cutia neagră”.

În anul 1926, a fost distins cu Marele Premiu al Juriului Salonului Oficial.

La împlinirea a 85 de ani, în 1956, Pallady a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziția retrospectivă „Theodor Pallady“.

La scurtă vreme după aceasta, la 16 august 1956, Theodor Pallady a murit.

Tudor Arghezi va scrie despre artist: „Delicat în nuanțe și splendori fragile, meșterul nostru ne povestește tainele culorile văzute pe dinăuntru, învăluite în borangic”…

Post-mortem, Pallady va deveni membru al Academiei Române.

Casa Melik, cea mai veche casă din București, aflată pe strada Spătarului nr. 22, a fost construită în anii 1750-1760 de către armeanul Hagi Kevork Nazaretoglu. Aceasta găzduiește azi Muzeul „Theodor Pallady”, în care sunt expuse tablouri pictate pe pânză de Pallady precum și peste 800 desene cu peisaje, nuduri, portrete sau interioare, reprezentative pentru perioada pariziană a lui Pallady.

În curtea muzeului se găsește statuia lui Theodor Pallady, realizată din bronz, operă a sculptorului român Gheorghe D. Anghel.

RADOR: Razvan Moceanu