PORTRET: Theodor Aman – creator al şcolii româneşti de pictură, un senior al artelor

Motto: „Arta îl scoate pe om din viața sălbatică și îl îndreaptă pe calea civilizației”– Theodor Aman

Joi, 19 august, se împlinesc 130 de ani de la plecarea la Domnul a lui Theodor Aman, pictor, grafician, pedagog și academician român. Este unul dintre creatorii şcolii româneşti de pictură şi cofondator, alături de Gheorghe Tattarescu, al Școlii de Arte Frumoase din Bucureşti (1863), al cărei prim director a fost.

Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831, la Câmpulung, în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman), de origine cuțovlah (macedonean) și armean, care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar (comandant de oaste şi mai ales de cavalerie), în anul 1818, de către Ioan Vodă Caragea, mama sa fiind Despina, de origine greacă, născută la Paris.

Încă din copilărie, pe lângă pictură, muzica a fost una dintre marile pasiuni ale lui Theodor Aman. El a crescut cu un pian în casă și alături de profesori de limbi străine, ceea ce arată educația deosebită pe care i-a oferit-o tatăl său în acea vreme.

Aman a urmat cursurile Școlii Centrale din Craiova, unde a luat lecţii de desen la clasa profesorului Constantin Lecca, apoi s-a înscris la cursurile Colegiului Sfântul Sava din Bucureşti la clasa profesorului croat Carol Wallenstein. Prezenţa lui Aman la Colegiul Sfântul Sava a avut o însemnătate aparte, în contextul în care, se pregătea, în Țara Românească, Revoluţia de la 1848, iar ideile Revoluţiei erau promovate de la catedră de profesori ca A. Treboniu Laurian, Costache Aristia şi Aaron Florian – care îi fusese profesor şi la Craiova.

Dealtfel, pe băncile şcolii s-a împrietenit cu viitori partizani înfocaţi ai Revoluţiei, ca de pildă George Cretzianu, iar fratele pictorului, Alexandru, student în Franţa, era înscris în anii 1846 şi 1847 în “Societatea studenţilor români din Paris”, care nu era decât filiala de peste hotare a “Asociaţiei literare” din Muntenia, în spatele căreia acţionau de fapt revoluţionarii paşoptişti. Între anii 1848-1850, Colegiul Sfântul Sava a fost închis.

Între anii 1850 – 1857, Aman studiază pictura, la Paris, mai întâi cu Michel Martin Drolling, apoi, din anul 1851, cu François-Édouard Picot. Se va dedica acestei arte, fiind puternic influențat de maeștrii Renașterii italiene, de Eugène Delacroix – cel mai important pictor romantic francez – și de Thomas Couture – pictor şi profesor de istorie francez – şi va locui în Cartierul Latin.

În anul 1853, a debutat la Salonul Oficial de la Paris, cu tabloul “Autoportret” (aflat în colecţia Muzeului Naţional de Artă al României), salon la care a expus aproape în permanenţă până în jurul anului 1880.

În anul 1855, a participat cu o pictură istorică la Expoziţia Universală de la Paris, iar în 1856, a fost ridicat la rang de boier pitar de către domnitorul Barbu Știrbei, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelor.

A revenit, apoi, pe meleagurile natale, iar viața muscelenilor l-a influenţat în realizarea unor pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi.

În anul 1859, Aman a trimis către Eforia Școalelor o propunere de înființare a unei școli de arte. Directorul Eforiei a acceptat inițiativa și i-a cerut un proiect. În cerere, Aman spunea: „Dorința mea a fostu și este de a înființa în România începuturile unei Școli de pictură, care progresându cu timpulu, să devie o școală Națională și mare la care străinii să vie să caute perfecționarea și mărirea loru. […] Mă voiu sili tot d’odată ca zidirea ce voi face se fie o înfrumusețare a orașului și o curiozitate pentru public.”

Anul 1864, avea să marcheze o etapă esenţială în dezvoltarea artistică din ţara noastră, prin contribuția lui Aman, alături de Gheorghe Tattarescu, la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași. În urma decretului dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și a inițiativei pictorilor Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, în 1864 a fost fondată școala de Belle-Arte, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, acum Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Theodor Aman a fost și primul director și prim profesor de pictură, iar Tattarescu a primit atunci titlul de al doilea profesor de pictură al Școlii de Belle-Arte.

În anul 1869 era construită casa în care avea să locuiască şi atelierul în care lucra, aceasta fiind o construcţie în stil pompeian, care avea să devină loc de întâlnire a protipendadei Bucureştiului.

Întregul proiect al casei, dar și elementele decorative de la exterior – realizate în colaborare cu sculptorul Karl Storck – și interior, mobilierul și sculpturile din lemn, au fost realizate de el. În anul în care a construit casa, locul era undeva la marginea orașului – acum fiind în zona centrală a Bucureștiului – și se afla în proprietatea familiei Butculescu, familie din care provenea și soția lui.

Alexandru Tzigara-Samurcaş spunea, despre acest loc, devenit monden, că: “Atelierul său (…) era singurul centru artistic în care se aduna elita bucureşteană a timpului”.

În casa din ulița Clemenței, cum se numea atunci actuala stradă C. A. Rosetti, erau găzduite deseori şi serate muzicale, chiar Aman fiind unul dintre interpreții pieselor muzicale.

În această perioadă, Theodor Aman se remarca drept primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului, influențând și grăbind, în același timp, prin activitatea sa în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională artistică până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.

De fapt, pe lângă faptul că în atelierul lui Aman s-au aflat personalităţile importante ale epocii, tablourile sale au surprins, într-un fel inegalabil, evenimentele din anii 1848, 1859, 1866 şi 1877.

În perioada 1865 – 1881, Aman a organizat “Expoziţia artiştilor în viaţă”, evenimente ce pot fi considerate primele saloane oficiale de artă din România.

Începând cu anul 1872, a început să lucreze gravură în tehnica aquaforte şi tot atunci a deschis primele cursuri de gravură la Școala de Arte Frumoase.

În anul 1881, alături de Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, a făcut parte din comisia formată de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice ce a avut rolul de a stabili forma pentru confecționarea coroanei și sceptrului cu ocazia încoronării lui Carol I ca rege al României. Aman și-a asumat apoi responsabilitatea de a realiza desenul.

În anul 1883 şi-a deschis, la Bucureşti, prima expoziţie retrospectivă, urmată de o alta, în anul 1890.

Aman a creat o serie de opere de o valoare inestimabilă, printre care se află: „Petrecere cu lăutari” (1851), „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul” (1852), „Bătălia de la Olteniţa” (1854), „Bătălia de la Alma” (1855), „Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe” (1859), „Unirea Principatelor” (1859), „Vlad Țepeş şi solii turci” (1861-1864), „Izgonirea turcilor la Călugăreni” (1872), „Tudor Vladimirescu” (1874-1876), „Portul Constanţa” (1882), „Boierii surprinşi la ospăţ de trimişii lui Vlad Țepeş” (1885-1887), „Pe terasă la Sinaia” (1888), „Hora de la Aninoasa” (1890), sau „Stradă în Câmpulung” (1890).

Expoziţii personale ale artistului au fost deschise în: 1883 – Sala Stavropoleos, Bucureşti; 1890 – Băile Eforie, Constanţa; 1892 – Ateneul Român, Bucureşti; 1991 – Centenar Theodor Aman, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti; 1993 – Theodor Aman – gravor, Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti; 2011 – Theodor Aman – Pictor şi gravor, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti. Expoziţii de grup la care a participat au fost: în anii 1865, 1868, 1870, 1872, 1874, 1881 – Expoziţia artiştilor în viaţă, Bucureşti; 1873 – Expoziţia Societăţii Amicii Bellelor Arte, Bucureşti; 1888 – Expoziţia de Belle Arte, Ateneul Român, Bucureşti.

A fost căsătorit cu Ana, fiica unui bogat negustor, Politimos, în timp ce mama ei, Zinca Maria Butculescu, provenea dintr-o veche familie boierească. Ana, născută în 1840, cu nouă ani mai tânără decât Theodor, a mai fost căsătorită și a avut trei copii.

Theodor Aman a trecut la cele veşnice la 19 august 1891, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

După moartea sa, în anul 1904, soţia sa, Ana Aman, a donat statului român casa cu operele artistului rămase în colecţia personală după moartea sa, obiectele artistului şi întreg mobilierul.

În anul 1908, casa-atelier a artistului a devenit Muzeul ”Theodor Aman”, acum cel mai vechi muzeu de artă din Bucureşti şi singura casă-document de epocă rămasă în Capitală. Muzeul găzduieşte un mare număr de tablouri ale artistului, în colecţia ”Theodor Aman” aflându-se compoziţii istorice, peisaje, naturi moarte, portrete. Alături de uleiuri şi pânze reprezentative, muzeul găzduieşte o amplă colecţie de gravuri, tehnică pe care Theodor Aman a experimentat-o către sfârşitul vieţii.

La 10 septembrie 1991, Academia Română i-a acordat lui Theodor Aman, titlul de membru post-mortem.

În anul 2004, la aniversarea a 150 de ani de la fondarea Școlii Naţionale de Arte Frumoase, a fost pusă în circulaţie o marcă poştală cu valoarea nominală de 8,10 lei care îl reprezintă pe Theodor Aman. Tot atunci, Banca Naţională a României a pus în circulaţie un set de monetărie care cuprindea monedele româneşti aflate în circulaţie şi monedele comemorative cu valori nominale de 50 de bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab şi Vladislav I Vlaicu), precum şi o medalie de argint rotundă. Pe aversul medaliei au fost gravate portretul lui Theodor Aman, numele pictorului, edificiul Universităţii Naţionale de Artă, iar pe revers era  gravată imaginea medaliei realizate pornind de la un proiect al lui Theodor Aman.

În prezent, o serie de străzi din Bucureşti, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploieşti şi Timişoara poartă numele pictorului.

RADOR - Razvan Moceanu