PORTRET: Julio Iglesias – eternul latino-lover, veşnic îndrăgostit, artistul cu o viaţă trăită la superlativ

Luni, 23 septembrie, cel mai cunoscut şi apreciat cântăreţ spaniol, Julio Iglesias, împlineşte 76 de ani. El este interpretul latino cel mai vândut din istoria muzicii, cu peste de 300 de milioane de discuri cumpărate în întreaga lume, a primit peste 2600 de discuri de platină și de aur, are la activ peste 5000 de concerte în mai mult de 60 de țări din întreaga lume. De asemenea, a imprimat muzică în 14 limbi străine, intrând în Cartea Recordurilor drept cântărețul care a vândut cele mai multe discuri în mai multe limbi, din istoria muzicii, iar pentru acest lucru a primit un Disc de diamant. Statisticile arată că una din melodiile sale este descărcată, încă, la fiecare 30 de secunde undeva în lume, iar memoria scrisă şi audio-video arată că în 50 de ani de carieră de mare succes, pe muzica sa – de un romantism aparte – au început poveşti de dragoste, s-au conceput copii, s-au schimbat generaţii…

Apropiaţii săi afirmă că Julio a fost, în permanenţă, un om al detaliilor, în studioul de înregistrări, sau pe scenă, a studiat şi repetat până la epuizare pentru ca rezultatul să fie cel pe care îl cunoaştem: un sunet al sufletului, vibrant, ce stârneşte fiorul emoţiei.

Însă portretul nu poate fi complet fără a aminti şi faptul că Julio are nu mai puţin de nouă copii – după cele mai recente actualizări, doar două căsătorii şi un număr nesfârşit de iubite şi aventuri la activ, al căror număr nu a putut fi cuantificat vreodată…

Julio Jose Iglesias De La Cueva s-a născut, la 23 septembrie 1943, la Madrid, fiind fiul cel mare al doctorului ginecolog Julio Iglesias Puga – originar din Galicia – şi al Mariei del Rosario de la Cueva y Perignat.

Si-a petrecut copilăria alături de fratele sau, Carlos. Julio Iglesias a dovedit, încă de atunci, un apetit aparte pentru sport, în special pentru fotbal, fiind portar în echipa de tineret de la Real Madrid. De asemenea, a cochetat şi cu muzica, luând câteva lecţii de chitară.

A urmat Colegiul Catolic, apoi a dorit să parcurgă o carieră juridică, pentru a fi primit în serviciul diplomatic.

A fost admis, în anul 1961, la Facultatea de Drept a Universităţii Complutense din Madrid, însă visul său era să devină fotbalist profesionist.

Însă, în noaptea de 22 septembrie 1962, în timp ce se întorcea de la Majadahonda la Madrid, însoţit de mai mulţi prieteni, a suferit un grav accident rutier, în urma căruia a rămas semi-paralizat timp de mai bine de un an şi jumătate, iar doctorii se declarau aproape convinşi că nu va mai putea merge niciodată.

Doar că, odată spulberate aspiraţiile pentru devenirea sportivă, soarta i-a hărăzit un nou drum, cel muzical, începând încă din salonul de spital în care se recupera după accident. Infirmierul care îl îngrijea, pe numele său Eladio Magdaleno, i-a dăruit o chitară, iar Julio nu avea altceva de făcut decât să asculte radioul, să cânte la chitară şi să scrie poezii, când triste, când romantice.

După eforturi supraomeneşti, animate de dorinţa sa teribilă de a-şi trăi viaţa, după suportul pe care l-a primit din partea familiei, miracolul s-a produs: Julio a reînceput să înveţe să meargă, însă până la restabilirea totală a echilibrului au fost necesare alte câteva luni de fizioterapie, kinetoterapie şi lungi antrenamente pe plajele din Malaga şi Alicante.

Despre această perioadă nefastă din viaţa sa, Julio avea să declare, peste ani: „A fost cea mai grea perioadă a vieţii mele. Am fost semiparalizat pentru un an şi jumătate, iar doctorii mi-au spus că nu voi mai fi în stare să mai merg vreodată pe propriile mele picioare. În acel moment, pur şi simplu am avut senzaţia că viaţa mea s-a terminat. Înainte de accident, mă bucuram de tot ceea ce îmi oferea viaţa: eram portarul echipei de juniori de la Real Madrid, ceea ce înseamna enorm pentru mine iar apoi, dintr-o dată, m-am văzut într-un scaun cu rotile. Şi totuşi, viaţa a fost foarte generoasă cu mine şi mi-a oferit o a doua şansă. Ajutorul venit din partea familiei a fost extrem de important în acele momente dificile. Tatăl meu, de profesie medic, a fost piatra pe care m-am sprijinit.”

Şi-a reluat, apoi studiile, la Ramsgate din Londra şi apoi la Bell’s Language School, la Cambridge.

Talentul său muzical era exersat la sfârşit de săptămână, când cânta în Air Port Pub, piese celebre din repertoriul lui Tom Jones, Engelbert Humperdinck ori The Beatles. La Cambridge avea să o cunoască pe Gwendolyne Bollote, cea care avea să îi devină mai mult decât prietenă şi care i-a creat inspiraţia pentru compoziţia „Gwendolyne”, remarcată cum se cuvine de critica muzicală a vremii.

Talentul său este răsplătit cu un contract cu o casă de discuri, şi cu prezenţa la Festivalul Muzical de la Benidorm (Spania), unde, la 17 iulie 1968, câstigă festivalul cu minunata piesă „La vida sigue igual”.

În februarie 1969, avea loc prima întânire a artistului cu publicul din România, cu prilejul Festivalului „Cerbul de Aur” de la Braşov, urmat de primul său turneu în America, de participarea la Festivalul Viña del Mar din Chile şi de realizarea primului său album şi a unui film, ambele intitulate „La vida sigue igual”/”Viaţa îşi urmeaza cursul”, fiind bazate pe povestea vieţii artistului.

În anul 1970, câştigă, cu melodia ”Gwendolyne”, Festivalul Cântecului de la Barcelona și dreptul de a reprezenta Spania la Festivalul Eurovision, care în acel an se desfășura la Amsterdam şi la care a ocupat locul 4. În acelaşi an a fost invitat la Festivalul Cântecului din Luxemburg, dar şi la Midem, Cannes și la Festivalul de la Osaka.

Şi tot în 1970, stabileşte un record neegalat în Spania: susţine 41 de concerte în 41 de oraşe, în doar 30 de zile.

La 20 februarie 1971, se căsătoreşte, la Toledo, cu superba sud-africană Isabel Preysler Arrastria, în vârstă de doar 20 de ani. Cei doi au avut trei copii – María Isabel – “Chábeli” (născută la 3 septembrie 1971, la Madrid), Julio José (25 februarie 1973, Madrid) şi Enrique Miguel (8 mai 1975, Madrid). Ei aveau să se despartă definitiv în anul 1979.

În anul 1971, Iglesias participă la concursul Eurovision şi la alte evenimente muzicale de anvergură, ajungând pe locul 1 în topurile muzicale din întreaga lume, după ce atinge primul milion de discuri vândute.

În acelaşi an împrimă prima sa melodie în limba japoneză – „Como el álamo al camino”/”Fidel iubirii tale”, iar un an mai târziu înregistrează un prim album în limba germană.

În anul 1974, melodia ”Manuela” devine un imens succes, ocupând primele locuri în Europa, America Latină, Asia și Canada, aceasta fiind şi o perioadă extrem de solicitantă pentru artist, cu numeroase turnee și un triumf remarcabil cu primul concert la Carnegie Hall din New York.

În anul 1975, apare primul său album în limba portugheză, iar în 1978 imprimă primele sale albume în limbile franceză şi italiană.

În aceeaşi perioadă, este invitat să facă parte din juriul concursului Miss Univers, în Australia.

În anul 1976, a realizat multe turnee în America Latină și în Europa și a lansat al doilea său album, intitulat „Se mi Lasci non Vale”.

În anul 1980, Julio Iglesias înregistra o popularitate fantastică, inimaginabilă la acel moment pentru un artist latino. Începutul anilor ’80 îl face pe Iglesias cunoscut publicului american prin apariții în show-uri de televiziune, spectacole și talk-show-uri.

În anul 1982, tatăl lui Julio este răpit de către organizaţia separatistă bască armată ETA, fiind ţinut în captivitate circa douăzeci de zile, şi eliberat, în cele din urmă, de către poliţie.

În anul 1983, The Guinness Book of Records îi conferă primul şi singurul Disc de Diamant oferit vreodată unui cântăreţ, pentru interpretul care a vândut cel mai mare număr de albume înregistrate în cel mai mare număr de limbi străine, din istoria muzicii.

1984 este anul în care Iglesias este prezent în duete de mare succes, cu artişti precum Diana Ross, Stan Getz, The Beach Boys, The Pointer Sisters ori cu starul muzicii country, Willie Nelson. În acelaşi an, a avut 6 discuri simultane în Billboard 200 al celor mai bine vândute albume în SUA, lucru pe care îl reuşiseră până atunci doar iconicii The Beatles și megastarul Elvis Presley.

În anul 1985, Iglesias a primit o Stea pe Hollywood Walk of Fame, iar locuitorii din Miami, oraş în care şi-a stabilit reşedinţa pentru o lungă perioadă, i-au oferit un loc de onoare pe legendara Alee a Starurilor Latine.

În 1986, Iglesias a cântat cu Placido Domingo și cu Charles Aznavour în Lincoln Center din New York, la marcarea centenarului Statuii Libertății.

În anul 1988, primeşte Premiul Grammy pentru Cel Mai Bun Cântareţ Latin al anului 1987, după lansarea albumului „Un hombre solo”/”Un om singur”.

În anul 1989, a înregistrat alături de Placido Domingo ”Sonadores de Espana” şi a primit premiul ”Artistul Anului”, alături de Clint Eastwood și de Bette Davis, din partea ”The American Cinema Awards”.

La 28 ianuarie 1991, primeşte o stea şi în Olanda, iar un an mai târziu câştigă premiul Aplauso ’92, fiind desemnat artistul anului, în acelaşi an, în Florida, fiind numit “Spaniol Universal”, iar în Spania, “Ambasadorul Galiciei” în lume.

În anul 1995, devine primul artist străin din istoria Chinei căruia i s-a decernat prestigiosul Golden Record Award, iar în anul 1997, Julio Iglesias a primit Premiul Mónaco pentru Muzică, fiind considerat Cel Mai Bun Cântăreţ Latin.

La 7 septembrie 1997, s-a născut, la Miami, cel de-al patrulea fiu al său, Miguel Alejandro, rodul relaţiei lui cu Miranda Johanna Maria Rinjsburger, o superbă olandeză pe care a cunoscut-o cu prilejul unui turneu în Indonezia.

Doar o zi mai târziu, producătorul şi compozitorul de origine latino-americană Emilio Estefan i-a înmânat premiul ASCAP Pied Piper Award, cea mai prestigioasă distincţie a Societăţii Americane a Compozitorilor, Autorilor şi Publiciştilor, Julio fiind primul artist latin căruia i s-a decernat acest premiu.

La 3 aprilie 1999, s-a născut cel de-al doilea copil al lui Julio şi al Mirandei – şi cel de-al cincilea al interpretului -, pe nume Rodrigo, îar în mai 2001, cei doi au devenit şi părinţi de gemene, Victoria şi Cristina.

În octombrie 2001, a lansat un album în italiană intitulat „Una Donna Puo Cambiar la Vita” și în noiembrie a lansat un album în portugheză intitulat „Ao Meu Brasil”.

La 13 februarie 2002, este nominalizat pentru Premiile Latin Billboard ca parte a celui mai bun duo vocal pentru melodia „Dos corazones, dos historias”, interpretată cu Alejandro Fernandez.

La 14 martie 2002, mama cântăreţului, Rosario de la Cueva, care s-a implicat în permanenţă în cauze sociale, a trecut la Domnul, în amintirea ei Julio şi fratele său, Carlos, realizând un proiect de construire a unui ansamblu social – Centrul de Servicii Sociale Rosario de la Cueva de Iglesias, sub obladuirea parohiei Corpus Christi -, la Miami, inaugurat la 4 noiembrie, în acelaşi an.

La 18 mai 2004, s-a născut Jaime Iglesias, cel de-al doilea frate al său, fiul doctorului Iglesias Puga şi al Ronnei Keitt – mai tânără cu aproape 50 de ani – , însă, la 19 decembrie 2005, la numai câteva zile după ce anunţase că aşteaptă cel de-al doilea copil al său cu Ronna, doctorul Iglesias a încetat din viaţă subit, la vârsta de 90 de ani.

La 26 iulie 2006, în ziua în doctorul Iglesias ar fi împlinit 91 de ani, s-a născut Ruth, surioara lui Julio.

La rândul său, Julio şi Miranda au mai avut un copil, pe Guillermo, născut în mai 2007.

În anul 2011 apărea un nou album al artistului, acesta fiind intitulat „Julio Iglesias 1”.

În mai 2012, presa spaniolă a aflat că Enrique, unul din fiii lui Julio Iglesias, a refuzat să fie inclus pe lista moștenitorilor tatălui său. Relația dintre cei doi nu este cea mai bună, ba din contră, iar faptul este cunoscut îndeaproape. Potrivit presei spaniole, averea lui Julio Iglesias se ridica la suma de 5,2 miliarde de dolari, care ar trebui să se împartă între cei opt copii ai săi – la acel moment, nouă în prezent -, pe care îi are cu trei femei. Însă Enrique nici nu ar fi avut nevoie de vreo moștenire, din moment ce, prin propriile forţe (şi desigur cu un pic din influenţa faimei tatălui său), a reușit să strângă o avere de peste 500 de milioane de dolari, care îi permite să ducă o viață – zicem noi – regească. Chiar şi aşa, restul moştenitorilor vor avea serios de luptat pentru averea agonisită de tatăl lor…

În anul 2013, Julio a fost recunoscut oficial de către Cartea Recordurilor ca fiind artistul latino cu cele mai mari vânzări din toate timpurile, în cei aproape 50 de ani de carieră înregistrând nu mai puţin de 77 de albume.

În iulie 2017, o analiză ADN a demonstrat că Julio Iglesias mai are un fiu în vârstă de 41 de ani, în Valencia. O firmă de avocatură din Sevilia, a obţinut o probă de ADN al cărei rezultat a fost de 99,99%, maximul posibil, concluzionând că Julio Iglesias are un al nouălea urmaş, pe nume Javier, mama acestuia, María Edite Santos, afirmând că fiul ei a fost conceput pe 19 iulie 1975 în Sant Feliú de Guíxols (Girona) şi s-a născut în aprilie, anul următor, fiind rodul unei relaţii exraconjugale din perioada în care interpretul era căsătorit cu Isabel Preysler.

Muzica lui Julio nu a inspirat doar dragoste, visare şi fiori de fericire, ea fiind legată şi de perioade negre al istoriei. Astfel, se pune că după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, muzica lui Iglesias a fost folosită în Chile pentru a-i tortura pe deţinuţii politici, care erau obligaţi să asculte non-stop şi cu volumul la maximum piesele lui Julio Iglesias, pentru a-i face să cedeze psihic.

Iglesias a revenit în România în repetate rânduri, după debutul la „Cerbul de Aur”, apropierea de ţara noastră fiind confirmată de cele 15 concerte pe care artistul le-a susţinut în România de-a lungul timpului.

În toamna anului 1999, a susținut un concert în fața publicului român, la București, pe stadionul Cotroceni, la care au participat peste 25.000 de spectatori, iar în 2007, a efectuat un turneu de promovare a albumului ”Romantic Classics”, cu concerte la 16 iulie, în Timisoara, pe 19 iulie la Sibiu, pe 22 iulie la Braşov, 25 iulie la Bucureşti şi 28 iulie la Constanţa.

În iulie 2008, a revenit în România, pentru un turneu de șase zile, în cadrul proiectului ”Artă contra Drog”, cu concerte în 14 iulie, la Cluj, în 16 iulie, la Iaşi, urmat de cel de la Constanţa, pe 19 iulie şi la Braşov, pe 22 iulie.

A revenit în octombrie 2013, la Bucureşti și în 22 iulie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti. În 2015, artistul a inclus România în programul turneului ”World Tour 2015”, anunțând două concerte: unul la Sala Palatului din București, în 20 mai, și al doilea la Sala Polivalentă din Cluj, în 22 mai. Acestea au fost amânate pentru luna iulie, din motive tehnice, apoi artistul fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi se afla în perioada de recuperare, medicii prescriiindu-i artistului repaus total pentru 6 săptămâni, fapt ce l-a obligat pe Julio Iglesias să suspende concertele din cadrul turneului internaţional programate până în luna august.

În 11 mai 2016, Julio Iglesias a cântat la Iaşi, iar la 18 mai, în acelaşi an, a concertat la Sala Palatului, în deschidere cântând chiar unul dintre fii săi, Julio Iglesias Jr.

Aventurile artistului – văzute, mereu, în strânsă legătură cu realizările sale profesionale absolut fabuloase – au făcut mereu deliciul presei mondene şi al admiratorilor săi. Mult timp s-a crezut că spaniolul ar fi avut o agendă secretă, în care a notat toate numerele de telefon şi numele femeilor care au trecut prin patul său. Presa a avansat şi o cifră – 3.000 de persoane, manechine, femei obişnuite dar iubitoare ale muzicii lui Iglesias, dar şi femei de succes. Mai recent, presa spaniolă ar fi aflat că agenda roşie cu pricina s-ar afla în posesia fostului lui impresar, Alfredo Fraile. Multe dintre „fostele” sale au ieşit în presă cu declaraţii nu tocmai măgulitoare la adresa starului spaniol, însă nimeni nu poate afla cu siguranţă dacă vorbele au fost spuse „de ciudă” sau chiar s-au petrecut în realitate.

În replică la toate acestea, Julio Iglesias a declarat: „Cei care au spus că m-am culcat cu peste 3.000 de femei le-au numărat, probabil, doar pe cele până în 1976, pe cele de după au uitat să le pună la socoteală !“. Tot el s-a justificat, oarecum: „Iubirea e ca vinul. E bine când îl guşti, dar după ce bei o sticlă întreagă ai dureri de cap“…

RADOR - Razvan Moceanu