Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: Joe Cocker – o legendă a muzicii rock şi blues

20 Mai 2021, 06:33

Joi, 20 mai, se împlinesc 77 de ani de la naşterea muzicianului britanic Joe Cocker. Adept al stilurilor rock, blues şi blue-eyed soul, s-a consacrat în anii ’60 ai secolului trecut, prin vocea sa răguşită, versatilă, prin timbrul inconfundabil de bariton-bas, prin mișcări scenice energice şi prin interpretarea unor coveruri ale unor piese celebre, în special a unor cântece din repertoriul celebrilor The Beatles.

Joe Cocker a realizat 40 de albume muzicale, a fost distins cu Premiul Grammy în anul 1983, pentru melodia „Up Where We Belong”, şi a primit, pentru remarcabila sa activitate muzicală, titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic.

John Robert „Joe” Cocker s-a născut la 20 mai 1944 la Crookes, un orăşel din apropiere de Sheffield, în Marea Britanie, într-o familie de funcţionari.

A iubit muzica de mic copil, adoptând numele de scenă „Joe” de la un joc al acelor ani, denumit „Cowboy Joe”, sau, potrivit unor declaraţii ale familiei sale, de la numele unui spălător de geamuri din cartierul în care locuia.

Principalii artişti care i-au influenţat pasiunea pentru muizcă au fost Ray Charles şi Lonnie Donegan.

La vârsta de 12 ani, în 1956, susţine primul său concert cu public, alături de fratele său mai mare, Victor, şi de trupa acestuia.

În anul 1960, a înfiinţat, împreună cu trei buni prieteni, primul său grup, The Cavaliers, care avea însă să se destrame după doar un an.

Apoi, Joe Cocker, a renunţat la şcoală pentru a se dedica meseriei de instalator, o muncă practicată în paralel cu muzica.

A cântat apoi în diverse trupe – ”Avengers”, ”Big Blues” (1963) și apoi ‘‘The Grease Band” (1966). Primul său single, s-a numit „I’ll Cry Instead”, un cover după The Beatles.

În anul 1963, Cocker a început o relație cu Eileen Webster, iar după 13 ani, cei doi se separă definitiv în anul 1976.

A fost angajat în diverse cluburi şi baruri din Sheffield, a avut un modest succes cu single-ul „Marjorine”, iar consacrarea a venit după ce a interpretat o versiune proprie a unei piese a trupei The Beatles, „With A Little Help from my Friends”, o piesă care avea să ajungă, în anul 1968, pe primul loc în topul muzical britanic. Mai mult, „With A Little Help from my Friends” avea să devină, mai târziu, tema muzicală a serialului de televiziune „The Wonder Years”, creat de Neal Marlens şi Carol Black şi care a rulat timp de şase sezoane pe postul TV ABC.

În anul 1969, Joe Cocker a fost invitat să susţină un recital în cadrul Festivalului de  Woodstock, apoi reuşeşte un alt succes în Anglia cu melodia lui Leon Russell „Delta Lady”. În anul 1970, reinterpretează piesa Beatles-ilor, o versiune a melodiei „She Came in Through the Bathroom Window”, apărută şi pe albumul Abbey Road, cu care cunoaşte un nou succes.

Tot în 1970, versiunea sa a melodiei „The Letter”, compusă de The Box Tops, şi care a apărut pe albumul „Mad Dogs and Englishmen”, a devenit primul său cântec situat în primele 10 din topurile din SUA.

Au urmat apoi “Cry Me a River” și “Feelin’ Alright”, iar în anul 1975, un alt cântec celebru al său, „You Are So Beautiful”, ajungea în topurile muzicale americane.

A urmat o perioadă în care artistul are dese probleme cu abuzul de droguri şi alcool.

În anul 1978, Cocker s-a mutat pe o proprietate de tip ranch, deținută de Jane Fonda, din localitatea Santa Barbara, California. Aici, muzicianul va începe o relaţie cu Pamela Baker, administratoarea unor proprietăți din zonă și o susținătoare ferventă a lui Cocker, cei doi căsătorindu-se la 11 octombrie 1987, şi stabilindu-şi reşedinţa la Mad Dog Ranch, din Crawford, statul Colorado.

În anii ’80 a lansat o serie de hituri: ‘‘Up where We Belong”, care a câștigat Premiul Oscar în 1983 pentru Cel mai bun cântec original, fiind scris de Will Jennings și interpretat împreună cu Jennifer Warnes – melodia aflându-se şi pe coloana sonoră a filmului ”An Officer And A Gentleman” – , ”You are So Beautiful”, ”When The Night Comes”, ”N’oubliez jamais” sau ”Unchain my heart” – în 1987.

În anul 1994, Cocker a participat la deschiderea Festivalului Woodstock, iar în anul 2007 melodia interpretată de el, „Come Together”, s-a aflat pe coloana sonoră a filmului „Across the Universe”.

Joe Cocker a susţinut nenumărate concerte în întreaga lume – marea majoritate fiind cu casa închisă – şi a realizat 40 de albume muzicale, printre acestea aflându-se With a Little Help from My Friends – în 1968, Joe Cocker! – în 1969, Joe Cocker – în 1972, I Can Stand a Little Rain – în 1974, Jamaica Say You Will – în 1975, Stingray – 1976, Luxury You Can Afford – în 1978, Sheffield Steel – în 1982, Civilized Man – în 1984, Cocker – 1986, Unchain My Heart – în 1987, One Night of Sin – în 1989, Night Calls – în 1991, Have a Little Faith – în 1994, Organic – în 1996, Across from Midnight – în 1997, No Ordinary World – în 1999, Respect Yourself – în 2002, Heart & Soul – în 2004, Hymn for My Soul – 2007, Hard Knocks – în 2010, sau Fire It Up – 2012.

Printre cele mai cunoscute piese ale sale se regăsesc “Night calls”, „N’oubliez Jamais”, „Sorry seems to be the hardest word”, „You Are So Beautiful”, „With a Little Help from my Friends”, „Unchaine My Heart” sau „You Can Leave Your Hat On”.

Joe Cocker a concertat în România de patru ori, ultima oară în 4 august 2013, la Sala Palatului, când artistul și-a promovat ultimul său album „Fire It Up”, însă și-a bucurat fanii inclusiv cu piesele sale celebre.

Ultimul său concert a avut loc la Londra, în iunie 2014.

El a primit numeroase alte premii şi distincţii, printre acestea aflându-se un premiu Grammy, obţinut în anul 1983, pentru melodia „Up Where We Belong”, un duet realizat împreună cu Jennifer Warnes, care a ajuns pe primul loc în topul american Billboard.

În anul  1993, a fost nominalizat la Brit Award la categoria „cel mai bun cântareţ britanic”, iar in anul 2008 a devenit membru al Ordinului Imperiului Britanic în rang de Ofiţer, regina Elisabeta a II-a recompensându-l pentru „servicii deosebite aduse industriei muzicale”.

În anul 2007, i-a fost conferită o placă de bronz, Sheffield Legends, în orașul său natal şi a fost inclus pe locul 97 din 100 în topul publicat de revista Rolling Stone – The 100 greatest singers list.

Joe Cocker a murit la vârsta de 70 de ani, în urma unui cancer pulmonar, la 21 decembrie 2014, la reşedinţa din Crawford, Colorado, SUA.

de Răzvan Moceanu - RADOR

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:30

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România

Performance-ul 2025: Nouameapiesă? , pe un text semnat de dramaturgul Peca Ștefan, va fi prezentat, itinerant, în...

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 03:00

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025

Luni, 14 aprilie, de la ora 17.00, la Galeria ARTOTECA a Bibliotecii Metropolitane București (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4), va...

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 01:12

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”

Electric Castle revine între 16 și 20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida cu cea de-a 11-a ediție, reunind peste 200...

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:06

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor, Opera Națională București prezintă publicului două spectacole tematice destinate...

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:00

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului

În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine gazda unuia dintre cele mai rafinate evenimente dedicate muzicii de...

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Muzică-Dans-Arte 11 Aprilie 2025, 06:50

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”

Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025 : concertul Dances of the Night , programat vineri, 11...

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 17:35

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 12:26

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot...

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 06:00
IN ZORI
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
05:00 - 06:00
Espańol 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 06:00
Stagiunea Muzicală Radio (înregistrare RRM de vineri seara)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix ( emisiune muzicală specializată)
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 06:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
05:00 - 06:00
Muzica generației tale
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru