PORTRET: Claude Monet, părintele fondator al mișcării impresioniste – 180 de ani de la naştere
14 Noiembrie 2020, 07:46
Motto: „Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură, străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.” – Claude Monet
Sâmbătă, 14 noiembrie, se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Claude Monet, remarcabil pictor francez. A rămas în istorie drept părintele fondator al mișcării impresioniste, care și-a primit numele de la un tablou pictat de el, „Impresie – răsărit de soare” (1872), care înfățișează un peisaj cețos din Le Havre, de pe coasta Normandiei, locul în care Monet a crescut și a pictat multă vreme sub cerul liber, descoperindu-și talentul de a surprinde, ca nimeni altul, lumina și atmosfera.
Oscar-Claude Monet s-a născut la 14 noiembrie 1840, la Paris, fiind al doilea fiu al comerciantului Adolphe Monet și al cântăreței Louise Justine.
Își petrece copilăria la Le Havre, unde se instalează cu familia în 1845.
Tatăl său avea realizat planul pentru viitorul fiului său: preluarea afacerilor familiei, adică vânzarea proviziilor și echipamentelor pentru nave. Mama lui, în schimb, va aprecia şi va sprijini înclinația copilului către artă.
Copil fiind, realiza caricaturi în creion, pe care le vindea cu 10-20 de franci, stârnind admiraţia localnicilor.
În anul 1851, Claude Monet intră la o școală de arte, apoi, după moartea mamei sale, în 1858, abandonează liceul “care i-a creat întotdeauna senzația de închisoare” și își vinde primele desene, strânge aproape 2.000 de franci, pe care îi va investi în cariera lui artistică.
În această perioadă îl va cunoaşte pe pictorul francez Eugene Boudin și pe cel olandez Johan Barthold Jongkind.
Va debuta cu caricaturi, însă Boudin, impresionat de talentul său, îl îndrumă să picteze după natură, în aer liber.
La doar 19 ani, în mai 1859, pleacă la Paris, unde rămâne doi ani și studiază artă, însă are rezultate mai degrabă slabe la școală. Va frecventa aici Braseria Martirilor, unde se întruneau Courbet și realiștii.
În 1861, este chemat să-și satisfacă serviciul militar şi se va înrola într-un regiment de cavalerie de elită, ce se antrenează în Algeria, un loc în care experiența luminii și a culorii își va pune amprenta asupra cercetărilor sale artistice viitoare. După un an, însă, Monet se îmbolnăvește de febră tifoidă şi este trimis acasă.
Aşadar, în 1862, revine la Paris, unde îl întâlnește pe pictorul elvețian Charles Gleyre – va studia la academia celui care preda metodele tradiționale de pictură, însă acestea se vor dovedi neinteresante pentru Monet – și unde va lucra cu Alfred Sisley, Auguste Renoir și Frederic Bazille, toţi deveniţi prieteni apropiaţi ai artistului.
(Photo by DAVID DARRAULT / AFP)
În anul 1865, o întâlnește pe Camille Doncieux, o tânără de o frumuseţe copleşitoare, iar doi ani mai târziu, aceasta rămâne însărcinată. Din punctul de vedere al artistului Monet, aceasta însemna că lucrurile încep să alunece pe o pantă „abruptă”. În plus, succesul în pictură se lăsa aşteptat, iar tatăl său îi retrage alocația și îi cere să se întoarcă în La Havre.
Camille va naște singură, la Paris, iar Monet senior decide totuşi să ajute tânăra familie.
Pictorul se va împrumuta, însă, în mod constant, face încercări eșuate de a supravieţui, însă banii tot nu sunt suficienți.
În această perioadă, Monet realizează o serie de lucrări, precum “Femeia în rochie verde”, 1866, “Femei în grădină”, 1867, “Grădina din Sainte-Adresse”, “Bain a la Grenouillere” (1869), “Plaja din Trouville” (1870).
Monet va aborda o paletă de culori calde și strălucitoare, iar stilul său este caracterizat ca apropiat de cel al lui Edouard Manet. Însă toate saloanele oficiale de pictură îi vor ignora lucrările.
Şi de parcă situaţia sa financiară nu era destul de gravă, o altă tânără îi va deveni model şi amantă, iar în 1870 se va căsători cu aceasta, pe nume Camille Doncieux, care îi va aduce pe lume un copil. Se pare, însă, că pasul căsătoriei a fost făcut ca să scape de încorporarea obligatorie în armată, în perspectiva războiului iminent cu Prusia – ştiindu-se că bărbații căsătoriți sunt chemați la arme ultimii.
Aceasta după ce, cu un an înainte, avusese o tentativă de sinucidere: depresia îl determină să se arunce în Sena, însă la contactul cu apa, se răzgândește şi simte că viaţa merită trăită.
Monet se fa refugia din calea războiului la Londra, unde îl va cunoaște pe Paul Durand-Ruel, un afacerist bogat care începe să îi cumpere pânzele, apoi, în 1872, se stabilește la Argenteuil, alăturându-se impresioniștilor Manet și Renoir.
În această perioadă, va picta celebra pictură “Impresie – răsărit de soare”, 1872, lucrările “Regates a Argenteuil” şi “Coquelicots” (1873) și “Pont a Argenteuil” (1874).
În 1873, după ce îi sunt respinse lucrările la Salonul de la Paris, organizează o expoziție independentă, alături de Edgar Degas, criticii se folosesc de tablourile lui pentru a eticheta întregul grup de pictori participanți drept „impresioniști”, însă Monet se va dovedi extrem de critic cu restul lucrărilor expuse.
În anul următor, fotograful Nadar decide să îi primească în atelierele sale de la Paris, având astfel loc prima expoziție a grupului de pictori independenți căruia aparținea și Monet și care fusese interzis în mod sistematic de saloanele oficiale. Criticul de artă Louis Leroy, jurnalist la ziarul satiric Charivar, va exclama, după ce a văzut tabloul “Impresie – răsărit de soare”, că a fost efectiv mişcat la vederea picturii și că “trebuie să fie vorba despre impresie în acel tablou”.
A doua zi după expoziţie, Leroy scrie un articol intitulat “Expoziția impresioniștilor”, etichetă destinată să facă carieră și de la care vine și denumirea curentului impresionist.
Un critic de artă îl va întreba pe Monet, după ce acesta îi spune că „șiroaiele” de pe o lucrare reprezintă trecători: „Ați vrea, vă rog, să-mi explicați ce reprezintă acele șiroaie ce se preling la baza pânzei? Așa arăt eu când mă plimb pe Bulevardul Capucinilor? Sfinte Sisoie! Faceți haz de mine?”.
În ciuda ironiilor criticilor de artă, pictorii din acest grup reușesc să aibă alte câteva expoziții până în 1882 (1876, 1877, 1879 și 1880).
În anul 1876, Monet îl cunoaște pe Ernest Hoschedé, un client bogat, proprietarul unuia dintre primele magazine universale din Paris. Familiile lor devin apropiate, însă economia se prăbușește, iar Monet va deveni, din nou, plin de datorii. Mai mult, în vreme ce Hoschedé dă faliment și fuge în Belgia, soția lui, Alice, și cei patru copii, rămân în grija lui Monet, în noul lui cămin, în satul Vétheuil, unde locuiește cu soția lui și cei doi copii pe care îi are cu ea.
La scurtă vreme, însă, soţia sa, Camille se îmbolnăvește de cancer de col uterin, agonizează, iar Alice o îngrijește, se ocupă de menaj și de copii, dintre care doi bebeluși. Monet își pictează soția pe patul de moarte și constată că privindu-i chipul, se gândește doar la culorile feței ei.
În septembrie 1879, soția lui moare, iar Alice Claude devin din ce în ce mai apropiaţi.
(Photo by VANINA LUCCHESI / AFP)
În anul următor, Monet participă cu o lucrare la Salonul oficial de la Paris, însă lucrarea sa este foarte prost primită. Tot în 1880, Monet realizează prima sa expoziție individuală, organizată de revista “Vie moderne”.
În anul 1881, se va muta cu Alice şi cei şase copii la Poissy, iar din 1883, ei vor locui la Giverny, reşedinţa lui Monet până la sfârşitul zilelor.
Perioada petrecută la Giverny este una extrem de fructuoasă, tablourile pictate acolo ilustrând un paradis al fericirii și liniștii.
În această perioadă va picta tablouri precum “Meules” (1888-1891), “Peupliers au bord de l’Epte” (1891-1892) sau “Cathédrale de Rouen” (1892-1898), şi multe alte lucrări inspirate din călătoriile sale prin Normandia.
În 1891, Ernest Hoschedé, bărbatul care a abandonat-o pe Alice şi pe cei patru copii, moare, iar un an mai târziu, Monet se căsătorește cu Alice.
Va continua călătoriile în Norvegia, la Londra și în Italia, dar şi, mai des, prin Normandia, care îl vor inspira pentru alte lucrări remarcabile, una dintre aceastea fiind “Nympheas”.
În anul 1892, Monet a pictat o serie de lucrări reprezentând Catedrala din Rouen, din diverse unghiuri în momente diferite ale zilei. Douăzeci dindre aceste lucrări cu catedrala au fost expuse la galeria Durand-Ruel, în anul 1895.
În 1897, ironia sorţii face ca Blanche, fiica soţiei sale, Alice, să se căsătorească cu fiul lui, Jean.
La Giverny, va primi o multitudine de admiratori, iar Monet începe să își vândă operele la prețuri foarte mari.
În anul 1911 artistul își pierde soția, Alice, urmând ca peste doar trei ani să-și piardă și primul său fiu, Jean.
În anul 1920, Monet se operează de cataractă, iar după aceea, devine oripilat de picturile lui. Consecinţa: își reia pasiunea pentru albastru.
Se va plictisi de picturile cu căpițe de fân, va aborda artistic nuferii, pe pânze enorme, curbate, cu dimensiuni considerabile, ajungând până la 2/4 metri.
Lui Monet îi plăcea foarte mult să picteze natură controlată – grădina sa, heleșteul, nuferii săi sau podul său din Giverny. În grădină avea o livadă cu sălcii și o mlaștină, iar întregul peisaj reprezenta paradisul artistului.
La fel ca în alte perioade ale vieții sale, și în ultimii ani ai existenţei, Monet s-a luptat cu depresia. Într-o scrisoare trimisă unui prieten spunea: „Viața și slăbiciunea m-au terminat. Viața mea nu a fost altceva decât un eșec, iar tot ce mi-a mai rămas de făcut e să-mi distrug picturile înainte să dispar”. În ciuda simțămintelor sale disperate, va continua să picteze până la final.
Claude Monet îşi încheie viaţa pământească la 5 decembrie 1926, fiind înconjurat de prieteni, la Giverny, la vârsta de 85 de ani.
Îşi găseşte odihna de veci la Cimitirul Bisericii Giverny, din Eure, în regiunea Haute-Normandie, Franța.
După moartea sa, modernismul ia amploare, iar artiștii contemporani îi iau lucrările în derâdere. Monet va rămâne, însă, în istorie, ca unul dintre cei mai valoroşi artiști.
În mai 2019, spre exemplu, un tablou din seria „Meules” (căpițe) a pictorului francez Claude Monet a fost scos la vânzare într-o licitație organizată de casa Sotheby’s la New York. A fost înregistrat un record de preț pentru pictorul francez, fiind vorba de suma de 110.700.000 de dolari. Tabloul face parte dintr-o serie pictată în timpul iernii 1890-91, în casa pictorului din Normandia.
În 2016, o altă lucrare, vândută de asemenea cu o suma impresionantă, a fost tranzacționată într-o licitație organizată de casa Christie’s din New York. Aceasta s-a vândut pentru suma de 81.400.000 de dolari. Opera ilustra, de asemenea, o căpiță de fân văzută în amurg.
În noiembrie 2019, tabloul „Charing Cross Bridge”, de Claude Monet, a fost vândut la licitaţia organizată de Sotheby’s New York cu preţul de „doar” 27,6 milioane de dolari. Opera din 1903 este una dintr-o serie de picturi în ulei a artistului francez Claude Monet, iar pictura înfăţişând podul feroviar învăluit în ceaţă s-a aflat în colecţia unei familii timp de 40 de ani. De fapt, Charing Cross Bridge din Londra rămâne unul dintre subiectele emblematice ale lui Monet, pe care l-a reluat în 37 de tablouri în ulei, realizate între anii 1899 şi 1905.
Începând cu anul 1980, casa lui Monet din Giverny găzduiește Fundația Claude Monet. Fundaţia a reconstruit în întregime atmosfera care l-a înconjurat pe artist în timpul vieţii şi pe care a imortalizat-o pe pânzele sale.
Pasiunea pentru natură, pentru jocul de lumini şi umbre, pentru felul în care forma se topeşte în culoare s-a concretizat într-un creator de şcoală, stilul său fiind mai apoi unul care a inspirat generaţii de artişti.
În acelaşi timp cu lucrările de restaurare, s-au efectuat şi studii de cercetare în ceea ce priveşte atmosfera fără pereche care l-a înconjurat pe marele maestru. Demersul a fost unul cu atât mai minuţios şi elaborat cu cât există puţine instantanee care să redea în culori interiorul casei din Giverny. O plimbare prin grădinile de la Giverny este sinonimă cu o experienţă senzorială, în care practic toate simţurile sunt răsfăţate cu superlative. În momentul refacerii grădinii, s-au plantat aceleaşi specii de plante şi arbuşti, după un studiu foarte atent al lucrărilor. Poziţionarea florilor în funcţie de specie – un adevărat spectacol cromatic – s-a făcut în aşa fel încât că recreeze grandoarea de odinioară. Saltul în timp a fost regizat de artişti grădinari, arhitecţi şi peisagişti de prim rang. De altfel, cea mai bună perioadă de vizitare este primăvara târziu, atunci când florile transformă grădina într-un adevărat paradis terestru. Dacă există o magie a pictatului „în aer liber“, atunci, cu siguranţă, aici se simte cel mai bine.
de Razvan Moceanu - RADOR
