PORTRET: Caravaggio – unul dintre fondatorii picturii moderne, un personaj cu o existenţă zbuciumată

Motto: „Arta lui Caravaggio a constituit saltul cel mai important în întreaga istorie a picturii italiene. Esența picturii sale, care nu cunoaște niciun fel de tabu, nu este atmosfera, vibrația culorilor sau farmecul formelor – toate acestea par a fi de la sine înțelese -, ci prezența reală, aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor și detaliilor” – istoricul de artă André Chastel despre Caravaggio

 

Miercuri, 29 septembrie, se împlinesc 450 ani de la naşterea lui Caravaggio, unul dintre cei mai importanţi pictori ai lumii, un precursor al barocului, maestru al clarobscurului şi un mare novator al vremurilor în care a trăit. A reacționat împotriva academismului, introducând în operele sale, cu tematică religioasă sau mitologică, figuri de „oameni din popor”. Concepția sa artistică, numită „caravagism”, a influențat puternic pictura europeană, începând cu secolul al 17-lea.

* * * * *

Michelangelo Merisi da Caravaggio, pe numele său complet, s-a născut la 29 septembrie 1571, în oraşul Caravaggio, lângă Milano şi Bergamo, în regiunea numită, pe atunci, „patria fruntariilor, tâlharilor și asasinilor” fiindcă se situa la întâlnirea a două state aflate în conflict, Ducatul Milanez și Republica Venețiană.
Tatăl său, Fermo Merisi, era intendent și arhitect al marchizului de Caravaggio, iar mama sa se numea Lucia Oratoria.
Când a împlinit 6 ani, avea să izbucnească o epidemie de ciuma bubonică, care a omorât foarte mulţi oameni, inclusiv o parte din familia sa, iar la vârsta de opt ani, din acelaşi motiv şi-a pierdut şi tatăl.
Micul Caravaggio avea o pasiune aparte: îi plăcea să deseneze în cărbune, iar la vârsta de 13 ani va intra în atelierul pictorului milanez Simone Peterzano, unde îşi va demonstra talentul remarcabil. Însă Caravaggio nu se iniţia doar în tainele picturii, fiindcă aici va studia anatomia și principiile perspectivei, alături de tehnica picturii în ulei și a frescei.
În anul 1588, își încheie ucenicia în atelierul maestrului său, iar în perioada următoare va pleca în mai multe peregrinări, pentru a cunoaște pe viu operele marilor maeștri florentini și venețieni.
În anul 1592, va poposi la Roma, unde va începe să picteze asiduu, sursele de inspiraţie fiind cartierele rău famate ale oraşului, cu luminile şi, mai ales, umbrele lor.
Dacă nopţile şi le petrecea în căutarea surselor de inspiraţie, diminețile încerca să-și vândă picturile, mai ales în fața bisericilor, pentru sume derizorii, iar serile încerca să obţină o porţie de mâncare în vreun birt, realizând, la schimb, pe loc, câte un portret.
Artistul şi-a perfecţionat arta în cartierele cele mai degradate ale oraşului, unde timp de ani de zile a pictat prostituate şi cerşetori, o umanitate suferindă care în anii de mai tâziu avea să se regăsească, în mod atipic, sub figurile Fecioarelor şi ale sfinţilor, de pe pânzele comandate de aristocraţi şi de papi.
Caravaggio va trăi o viaţă de mizerie până când îl va întâlni pe Pandolfo Pucci, juristul Curţii Romane, care îi comandă câteva tablouri. Acesta îi va oferi pictorului protecţia sa, însă pentru artist asta însemna exploatare. Drept urmare, va evada din acest mediu, luând-o cu el şi pe superba Alexandra, amanta lui Pucci.
Va ajunge la Siena, unde va lucra la atelierul unui celebru pictor, însă acest gen de viaţă – avea să constate el – nu îi surâdea.
Renunţă la povestea de dragoste, la munca în atelier, revenind la Roma, la existenţa dezordonată, denumită de artist „viaţă adevărată”.
La vârsta de 22 de ani, în 1591, Caravaggio apărea prima dată în faţa unui tribunal, fiind acuzat de apartenenţă la „Secta portughezilor”, societate secretă ai cărei membri erau învinuiţi de erezie şi de sodomism.
În anul 1593, se îmbolnăveşte de malarie, încearcă să plece din Roma, dar își pierde cunoștința, fiind internat în spitalul Santa Maria della Consolazione.
Tocmai acest mediu, în care erau trataţi bolnavii de ciumă şi alienații mintal, va fi sursa de inspiraţie pentru lucrarea sa „Bacchus bolnav”/”Bacchino malato”, un autoportret al artistului.
După însănătoşire va lucra pentru pictorul Giuseppe Cesari, cunoscut sub numele de Cavaliere d’Arpino, la care va aborda cu predilecţie tematica fructelor și florilor.
Talentul său excepţional ajunge să fie cunoscut de cardinalul del Monte, care este impresionat de tablourile lui Caravaggio, „Băiat cu un coș cu fructe” (1594) şi „Tânără femeie cântând la lăută” (1595-1596). Lucrările sunt apreciate în mod deosebit şi în lumea personalităţilor şi a colecționarilor de artă, iar comenzile aveau să se înmulţească.
În anul 1596, cardinalul îl va invita la curtea sa, i-a oferit o cameră și o rentă lunară, iar de aici viaţa artistului avea să ia o cu totul altă turnură.

În anul 1599, începe să lucreze la seria dedicată vieții Sfântului Matei, pentru capela Contarelli a bisericii San Luigi dei Francesi, cele trei lucrări – „Sf. Matei și îngerul”, „Chemarea Sf. Matei” și „Martiriul Sf. Matei” fiind finalizate în anii 1601-1602. Aceasta era momentul confirmării artistice a lui Caravaggio.
Lucrările sale din anii care au urmat au inclus „Crucificarea Sfântului Petru”, ”Convertirea Sf. Paul” și faimoasa „Moartea Fecioarei” în care reprezentarea Fecioarei Maria cu picioarele dezvelite și pântecul umflat a iritat atât de mult, încât lucrarea a fost refuzată de Carmeliți și, în cele din urmă, a ajuns în proprietatea Ducelui de Mantua.
Însă controversele din lucrările sale aveau să alimenteze succesul artistului, acesta punându-şi amprenta în mod nefavorabil asupra tumultului personal al pictorului – el devenind din ce în ce mai violent, cu schimbări rapide în stările de spirit, a început să frecventeze localuri unde consuma alcool din belşug şi devenise mare amator de jocuri de noroc.

Dacă, financiar şi artistic, viaţa sa se echilibrase, firea sa rebelă nu înceta să uimească. Va lansa critici publice la adresa unor artişti, în anul 1604 pictorul Givanni Baglione îi intentează un proces pentru calomnie, apoi, în altă situaţie, a aruncat, our şi simplu, o farfurie cu mâncare în faţa unui ospătar, iar un an mai târziu a atacat cu pietre gărzile romane.
Aşadar viaţa sa oscila între dedicare artistică şi predispoziţia la vagabondaj – în care nu ezita să scoată imediat pumnalul sau să caute orice motiv de încăierare.
Mai mult, în anul 1606, Caravaggio îl omoară într-o bătaie de stradă pe pictorul Ranuccio Tommasoni, iar el este grav rănit. Nu era vorba, însă de vreo rivalitate artistică, fiindcă Tomassoni era şi un bine-cunoscut proxenet, însă motivele crimei au rămas învăluite în mister. S-a speculat că era vorba despre o datorie neplătită, sau de neînțelegeri la un joc de tenis, iar mai recent, la sute de ani de la moartea sa, că motivul conflictului ar fi fost o femeie, chiar soția lui Tomassoni, Lavinia, pe care Caravaggio și-o dorea cu ardoare.
Artistul va deveni proscris, va fi arestat, dar evadează imediat din închisoare şi se va refugia la Napoli, unde va picta „Madona Rozariului” pentru un alt pictor şi alte câteva tablouri pentru biserici din oraș – printre care şi „Cele șapte lucrări de caritate” pentru Biserica Pio Monte della Misericordia.
Va merge, apoi, în insula Malta, unde realizează portretul marelui maestru al ordinului Cavalerilor de Malta, Alof Wignacourt.
Aici i se va conferi, la 14 iulie 1608, titlul de cavaler-monah şi va crea „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” pentru catedrala din La Valletta. Însă viaţa sa de rebel va marca, şi aici, o altă întâmplare gravă, un conflict cu un alt cavaler, Giovanni Rodomonte Roero, unul dintre seniorii Ordinului Ioaniților din Malta, în urma căruia va ajunge din nou după gratii. Va evada şi de aici, trecând, cu ajutorul unei bărci cu vâsle, în Sicilia, unde va ajunge la Palermo.
În tot acest timp, activitatea sa artistică va continua în acelaşi ritm, însă în anul 1609, intră într-o încăierare, în drum spre Napoli, este atacat cu un cuţit şi este desfigurat, îar Caravaggio va suferi în urma atacului atât mental cât și fizic. Chiar viziunea și tehnica sa au avut de suferit, iar cel mai bine poate fi observat acest lucru în două dintre lucrările sale din această perioadă, „Martiriul Sf. Ursula” și „Lepădarea Sf. Petru”.
Artistul a trăit cu speranţa că papa îl va graţia pentru faptul că a ucis un om, iar în iulie 1610, chiar va încerca să ajungă la Suveranul Pontif pentru a obţine iertarea. Doar că în drum spre statul papal, în garnizoana spaniolă din Porto Ercole, este arestat din greșeală, este eliberat după două zile, iar la 18 iulie 1610 moare în urma crize grave de malarie, cum suna atunci diagnosticul, fiind înhumat în micul cimitir din localitate.
La doar două săptămâni distanţă, la 31 iulie 1610, va fi semnat ordinul papal de graţiere a artistului…
În timp, au existat voci care au afirmat că moartea sa ar fi fost cauzată de o intoxicaţie produsă de vopselele cu care picta, altele că decesul a survenit în urma unei infecţii intestinale sau a sifilisului, ori că ar fi fost ucis de unul dintre mulţii săi duşmani. Toate acestea au rămas doar supoziţii, mult timp după dispariţia artistului.
În pictură, Caravaggio a adus o aşa-numită „revoluţie”, punând bazele unui curent artistic denumit „caravaggism”, care avea să îşi pună o puternică amprentă asupra unor artişti de seamă ai acelei epoci: în Olanda – Rembrandt, Hendrick Terbrugghen, Dirck van Baburen, Frans Hals sau Jan Vermeer van Delft, în Franța – Louis Le Nain, Georges de La Tour sau Théodore Géricault, în Spania – Velázquez şi în pictura religioasă spaniolă.
În anul 1956, scheletele descoperite în cimitirul din Porto Ercole au fost deshumate, pentru a fi reînhumate într-o criptă a bisericii din localitate.
În iunie 2010, după un an de cercetări, o echipă de specialişti – experţi în microbiologie, istorici în artă şi antropologi – au putut indentifica – cu o probabilitate de 85 % -, cu ajutorul testelor ADN şi a analizelor cu Carbon 14, rămăşiţele pământeşti ale celebrului pictor italian, acestea fiind expuse, mai apoi, într-o urnă de cristal în cetatea Forte Stella din Porto Ercole.
Vreme de mulți ani, cauzele morții lui Caravaggio au fost învăluite în mister, însă, în anul 2010, la 400 de ani de la moartea sa, o echipă de oameni de știință care a analizat rămășițele acestuia a descoperit că oasele conțineau un nivel mare de plumb, atât de ridicat încât oamenii de știință suspectează că aceasta ar fi nu doar cauza care l-a dus la nebunie pe pictor ci şi motivul pentru care acesta a murit. Reamintim că otrăvirea cu plumb pare să fie și cauza morții altor doi pictori excepţionali, Francisco Goya și Vincent van Gogh.
În acelaşi an, la Roma, o expoziție a lucrărilor lui Caravaggio, care marca 400 de ani de la moartea sa, a atras peste 580.000 de vizitatori, beneficiind de un succes imens.
În anul 2011, scriitorul Andrew Graham-Dixon, publica o biografie a artistului, „O viață sacră și profană” în care arăta, printre altele: „Anii tulburi de adult ai artistului își au rădăcinile în tragica pierdere a familiei sale. Este ca și cum nu poate evita să încalce regulile. Curând după ce a fost acceptat de autorități, primit de către Papă, acceptat de către Cavalerii de Malta, el trebuia să facă ceva ca să strice tot. Pare să fie un defect fatal”.
În anul 2014, tabloul „Judith decapitant Holopherne”/”Iudita tăind capul lui Holofern”, atribuit maestrului italian Caravaggio, a fost descoperit în podul unei case din sudul Franţei. Expertul Eric Turquin afirma că estimarea valorii lucrării, datată 1607, se situa între 100 şi 150 de milioane de euro.
Au urmat doi ani de restaurări, declararea ei „tezaur naţional” în Franţa şi apoi 30 de luni în care acest stat ar fi putut să achiziţioneze lucrarea. Cu toate acestea tabloul a fost vândut, în 2019, unui colecţionar din străinătate care a dorit să rămână anonim.
Trebuie remarcat faptul că nici o lucrare timpurie a artistului nu s-a păstrat până în zilele noastre, în schimb, Caravaggio a creat cel puțin trei versiuni ale lui „David și Goliat” care au dăinuit până în prezent – una este găzduită de Muzeul Prado din Madrid, a doua la Muzeul Kunsthistorisches din Viena, iar ultima se află la Galeria burgheză din Roma. Cele mai multe dintre lucrările lui Caravaggio se află acum în ţara sa de origine, Italia, câteva exemple fiind „Copil cu coş cu fructe” (Galleria Borghese, Roma), „Învierea lui Lazăr”(Muzeul Naţional din Messina), „Biciuirea lui Hristos” (Muzeul Capodimonte din Napoli) sau „Bacchus” (Galeria Uffizi din Florenţa).

RADOR: de Răzvan Moceanu