Oaza de muzica: Cristian Mandeal, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
27 Aprilie 2017, 08:24
Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Cu peste 1000 de concerte dirijate în 35 de ţări de pe 4 continente, Cristian Mandeal este astăzi unul dintre cei mai importanți dirijori români. De numele său se leagă evoluția Filarmonicii George Enescu din București, al cărei director a fost între 1991 și 2009, dar și actuala Orchestră Română de Tineret, la pupitrul căreia se află constant în ultimii ani și pe care a reușit să o aducă la rezultate internaționale de excepție. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile. Oxana Corjos a susţinut concerte alături de Orchestra Română de Tineret şi de maestrul Cristian Mandeal, fiind invitată să susţină, între altele, concertul de deschidere al Festivalului Gustav Mahler de la Dobbiaco, Italia, în 2015.
Programul concertului va cuprinde Ma mère l’Oye, de M. Ravel, Burlesca pentru pian și orchestră de R. Strauss și Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27, de S. Rachmaninov.