O nouă expoziție se deschide la etajul 4 al Muzeului Național de Artă Contemporană
21 Iunie 2017, 22:02
MNAC se bucură să deschidă invitația la vernisajul expoziției artistului vizual Vali Chincișan, [UN]RELATED TIMES AND TOPICS/ CAPETE, MÂINI ȘI VARIAȚII DE TENSIUNE, pe 29 iunie, ora 19, la etajul al patrulea al muzeului.
Curatorul expoziției este Cristian Cojanu, iar aceasta va putea fi vizitată până la finalul sezonului expozițional de vară, propunând publicului o instalație vizuală imersivă.
”Fragmentele de identitate personală la care avem acces conștient (observațiile proprii sau ale altora despre credințele, sensibilitățile, superstițiile, opiniile, excentricitățile noastre) sunt parte a unui puzzle despre care știm cu siguranță: a) că are o soluție și b) că această soluție emancipatoare se află ascunsă în spatele percepției, a cinematicii profane a vieții cotidiene. Căutarea adevărului despre noi înșine ia forma unei gherile zen, a nevoii de meditație superioară desfășurată împotriva rafalelor simbolice ale secundelor. Nu întâmplător timpul fizic e ilustrat prin mișcarea egală a unui pendul și prin bătăile inimii – ambele vibrații sonore, fond al narativității acțiunii, sfârșit al contemplației. Numim impropriu „flux al conștiinței” cavalcada de idei, cuvinte, sunete, imagini, care ne folosesc creierul drept cutie de rezonanță. Majoritatea sunt doar reflexii, ecouri a ceva ce se întâmplă în afara noastră. Avem convingerea intimă că numai oprindu-ne din traficul neîncetat, din participarea la viețuirea interconectată a furnicarului uman de care aparținem, avem șansa de a ne regăsi, de a ajunge la o ecuație personală în care să ne recunoaștem. Opusă mișcării continue a realității, arta produce asemenea mijloace de înghețare a timpului în still (desen, pictură, sculptură, instalație) sau încapsulare în loops (artă video, sculptură kinetică). Hibride în tehnică și expresie, lucrările din expoziție conduc o esență monistă personală prin încercările iluziei, seducției temporale și criticii sociale contemporane.”
- Cristian Cojanu
Cu această ocazie, vizitatorii se vor putea bucura și de recent reinaugurata cafenea a muzeului.
Web: www.mnac.ro
FB: www.facebook.com/mnacbucharest
Event FB: https://www.facebook.com/events/1974293942857242/
Sponsori / Sponsors: Crama Oprișor, Policolor, Saint - Gobain Rigips, Grup Transilvae.
Parteneri media / Media Partners: Igloo, zeppelin, Șapte Seri, Radio France Internationale - Rfi, feeder, energiea, we ART, Vision Media Plus, Kepi Consult, Veioza Arte, Radio România Cultural.