„O harpă de poveste” – ediţia a III-a, între 16 şi 29 iunie
14 Iunie 2022, 09:20
O harpă construită în 1827 de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard şi-a început călătoria în România în urmă cu aproape un secol. Între 16 şi 29 iulie, Turneul „O harpă de poveste” - ediţia a III-a aduce această călătorie în zilele noastre, printr-o serie de concerte susţinute de harpista Adriana Cazacu, căreia i se alătură pianista Oxana Corjos şi clarinetistul Petru Pane, în săli de concert din ţară, respectiv la Bistriţa, Deva şi Bucureşti şi cu o avanpremieră la Londra. Turneul „O harpă de poveste” aduce în prim plan un instrument original, păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos.
Pe 16 iunie, ora 19.00 la Institutul Cultural Român Londra, Sala George Enescu, pe 25 iunie, ora 19.00 la Sinagoga din Bistriţa, pe 26 iunie, la Sala Pro Arte din Deva şi pe 29 iunie la Sala de concerte a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti vor avea loc patru recitaluri, avându-i ca protagonişti pe Adriana Cazacu – harpă, Petru Pane – clarinet, Oxana Corjos – pian. Programul va cuprinde lucrări diverse dedicate sau adaptate pentru această formula, de la Henry Purcell, până la Krzysztof Penderecki.
Ajuns în România în urmă cu mult timp, instrumentul păstrează inscripţia primelor harpe construite de manufactura fraţilor Erard din Londra, furnizori la acel moment ai casei regale franceze şi ai casei imperiale ruse. Povestea spune că această harpă a rămas pe teritoriul actualei Românii luată de la un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al doilea război mondial, la schimb pentru un sac de merinde, fiind coborâtă dintr-o căruță pe ulița unui sat din vestul Transilvaniei, în care se afla acesta în timpul retragerii armatei germane din 1944.
Prin proiectul O harpă de poveste ne propunem readucerea parfumului muzical al secolului al XIX-lea, atunci când a fost construit instrumentul, cu o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu delicateţea cozilor orizontale ale pianului, repertoriul ajungând până în secolul XX.
Elementul care leagă neobişnuitul trio clarinet, harpă şi pian este reprezentat de readucerea la viață a acestei bijuterii, harpa cu dublă acţiune Erard, un instrument care simbolizează rădăcinile și conservarea tradiţiei muzicale românești în cel mai frumos și optimist mod.
Itinerar
Adriana Cazacu – harpă
Oxana Corjos – pian
Petru Pane – clarinet
16 iunie, ora 19.00 – Londra, Institutul Cultural Român Londra, Sala George Enescu
25 iunie, ora 19.00 – Bistriţa, Sinagoga
26 iunie, ora 19.00 – Deva, Sala Pro Arte
29 iunie, ora 19.00 – Bucureşti, Sala de concerte a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti
Program muzical :
Henry Purcell - Ground, harpă solo
Krzysztof Penderecki - Preludiu pentru clarinet solo
Ch. W. Gluck - Orpheus’ Klage, pian solo
Franz Schubert - Die Zauberharfe, clarinet și harpă
Friedrich Smetana - Vltava (arr. Hans Trnecek) - harpă solo
Serghei Rachmaninov - Polka Italienne, pian la 4 mâini
Carmen Petra Basacopol - Pastoral Sonata pentru harpă solo
Francis Poulenc - Sonata pentru clarinet și pian
Bela Bartok - Dansuri românești (arr. Dan Dediu) clarinet, harpă, pian
Producător : Pro Contemporania
Cu sprijinul : JTI, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti
Organizatori locali : ICR Londra, Primăria Bistriţa prin Centrul municipal pentru cultură Bistriţa, Primăria Deva prin Centrul cultural Drăgan Muntean, Lanto Communication
Parteneri: Mediatrust, Radio România, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Viewfinder Solutions, The Culture Club.