O fostă fabrică de textile devine market de artă, design și gastronomie
14 Octombrie 2016, 14:06
Creative Est deschide marketul industriilor creative pe 15 și 16 octombrie, la Industria Bumbacului
Weekendul acesta, bucureștenii sunt invitați să susțină industriile creative românești la marketul Creative Est, evenimentul care transformă o fostă hală de textile din complexul Industria Bumbacului în spațiu de expunere pentru 50 de standuri inedite de artă, design, modă, arhitectură, tehnologie și gastronomie.
Marketul industriilor creative face parte din festivalul regional Creative Est și va fi deschis publicului curios sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 20:00 la Industria Bumbacului, pe Splaiul Unirii nr. 160. Un spațiu interior de 800 de metri pătrați și un spațiu exterior de aceeași dimensiune au fost regândite pentru a deveni, pe durata acestui weekend, terenul de joacă preferat al ideilor curajoase, puse în practică de antreprenorii români. Intrarea este liberă iar vizitatorii vor putea achiziționa obiecte originale create de artizanii și artiștii prezenți.
Dizainăr, LOOT sau Rod Cărturești vor aduce la un loc concepte inedite de prezentare a designerilor de produs și designerilor de interior din România. Printre creatorii de modă prezenți la market se numără Christine on The Clouds, IUTTA sau branduri ca BumbagR, Turific, Haine cu spirit, Madam Mitza, KRACK – URBAN CLOTHING, T-shirt Van, Nerv, Serebe, Grafemeride. Creatorii de bijuterii Contemporia, Minionette, Utopic, Differenzial Krafts vor fi prezenți la market alături de artizani ca Mesteshukar Boutiq – specialiști în meșteșuguri tradiționale, Cresc, Lavand’elle, Teraria – ateliere de design ce pun în valoare plantele sau UNICAT – comerciant de artă românească.
Zona exterioară acoperită va fi gazda Food Marketului Creative Est, unde vizitatorii se vor putea delecta cu nouă bucătării urbane locale, cunoscute pentru pasiunea investită în gastronomie artizanală. Burger Van, Voyageur Van, Furgoneta, Sara Green, Bon Aparte, Moritz Eis, Wild Forrest, M60 Café și Hot Gipsy vor găti LIVE pe toată perioada weekendului.
Lista completă de expozanți la Market Creative Est este disponibilă AICI.
O serie de instalații interactive care mixează noile tehnologii cu muzica și arta vor fi expuse la Marketul Creative Est pentru a pune în mișcare imaginația și ingeniozitatea curioșilor. VIJOR este o instalație interactivă creată de Laborazon Marker Space, care îți permite să desenezi pe o proiecție simetrii colorate prin atingerea unor butoane din rulmenți. În Labirintul Sonor, utilizatorii vor putea experimenta pereții invizibili prin mișcare și muzică, încercând să se deplaseze pe niște coridoare imaginare. Tot în cornerul interactiv, legumele vor activa sunete muzicale printr-un sistem bazat pe conductivitate electrică și programare.
Ziua de duminică este dedicată familiilor, cu numeroase ateliere creative pentru cei mici și cei mari: ateliere de caligrafie, imprimare 3D, experimente științifice, meșteșuguri tradiționale, educație muzicală. Programul complet Family Day este disponibil AICI.
Programul complet la Market poate fi consultat pe www.creativeest.ro
Creative Est este susținut de Banca Transilvania, partener principal al creativității românești. Festivalul are loc sub patronajul Reprezentației Comisiei Europene în România și se bucură de parteneriatului Ministerul Culturii, ARCUB, centrul de proiecte culturale al municipiului București, Telekom România și NOD Makerspace.