Muzeul Național de Artă al României întreabă publicul cum și-ar dori să fie „muzeul de mâine”
02 Noiembrie 2021, 10:25
Muzeul Național de Artă al României a lansat luni, 1 noiembrie 2021, sondajul „Împreună pentru muzeul de mâine”, prin care își propune să cunoască mai bine publicul și așteptările acestuia legate de vizita la muzeu.
Sondajul este împărțit în patru capitole: date demografice, întrebări despre experiența de vizitare, „relaxare și recreere la MNAR” și o secțiune dedicată modului în care muzeul comunică în prezent și posibilități de a introduce noi canale de comunicare cu publicul în viitor.
„Scopul acestui sondaj este să ne ajute să conturăm viitoarele politici ale muzeului mult mai aplicat pe ceea ce își doresc vizitatorii. De aceea, ne-ar fi de ajutor să avem un număr cât mai mare de persoane care ne acordă câteva minute completând acest chestionar ce se poate dovedi un instrument prin care, în timp, MNAR se va schimba semnificativ.” a declarat Călin Stegerean, Managerul Muzeului Național de Artă al României.
Chestionarul este disponibil atât în format tipărit, pentru persoanele care vor vizita muzeul în perioada următoare, cât și online, la adresa: https://forms.gle/wYrwQ1oNjLVfAX7J6 și poate fi completat până în data de 30 noiembrie 2021, inclusiv. Versiunea online a chestionarului poate fi accesată și prin intermediul site-ului MNAR și a paginii de Facebook a muzeului.