Mischa Maisky și Christian Badea, doi artiști excepționali în „Concertele Centenarului la Ateneul Român“
02 Noiembrie 2018, 09:30
Filarmonica „George Enescu”, cea mai importantă și reprezentativă instituție muzicală a României, programează pe 8 și 9 noiembrie 2018, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în cadrul „Stagiunii centenare”, un concert extraordinar ai cărui protagoniști sunt doi mari artiști ai lumii: Mischa Maisky,considerat un Mick Jagger al muzicii clasice și supranumit „Paganini al violoncelului“, și Christian Badea,consilier artistic și dirijor principal al Filarmonicii. Mischa Maisky, care a studiat deopotrivă cu Mstislav Rostropovich și Gregor Piatigorsky - reprezentând, așadar, la cel mai înalt nivel școala interpretativă rusă - a sărbătorit 70 de ani anul acesta.
„Înprima parte a programului, Orchestra simfonică a Filarmonicii «George Enescu» va interpreta Rapsodia nr. 2, în re major, op. 11de George Enescu. În același concert, va fi omagiat și Igor Stravinski, oaspete al Filarmonicii «George Enescu» în perioada «de aur», prin suitaPasărea de foc. Marele compozitor rus a fost unul dintre invitaţii de seamă ai Filarmonicii, susţinând în 1930 două concerte la Ateneul Român, în care şi-a dirijat propriile lucrări. În continuare, marele violoncelist Mischa Maisky – una din cele mai importante și complexe personalități ale artei interpretative din ultimele decenii – va oferi Concertulde Dvořák, o lucrare de referință în literatura solistică“, declară maestrul Christian Badea.
„E o bucurie să cânt Concertul de Dvořák pe scena Ateneului român, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii «George Enescu», dirijată de maestrul Christian Badea“, susține violoncelistul Mischa Maisky.
Filarmonica "George Enescu" oferă publicului posibilitatea de a urmări repetiţia generală de joi, 8 noiembrie, de la ora 10.00, dirijată de Christian Badea, în compania lui Mischa Maisky și a Orchestrei simfonice a Filarmonicii "George Enescu". Biletele la repetiţia generală sunt în valoare de 15 lei.
În preambulul concertelor, miercuri, 7 noiembrie 2018, de la ora 14.00, va fi organizată o conferință de presă, care va avea loc în Salonul de Protocol al Ateneului Român. Alături de Mischa Maisky și Christian Badea, artiștii protagoniști ai concertelor, și de domnul Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu“,vor fi invitați reprezentanți ai instituțiilor partenere ale acestor evenimente: domnul Mirel Taloș, vicepreședinte al Institutului Cultural Român, și domnul Tiberiu Mercurian, director de marketing la Alpha Bank România.
„Coincidența face că în acest an celebrăm și 150 de ani de când Eduard Wachmann a obținut fondurile necesare înființării Societății Filarmonice, iar acum 130 de ani era inaugurată clădirea superbă a Ateneului Român. Aș putea adăuga și faptul că anul viitor fresca Ateneului va împlini 80 de ani. Toate aceste lucruri conduc spre ideea de a dedica o mare parte a stagiunii simfonice Centenarului în cadrul unui proiect complex, demn de prestigiul unei instituții muzicale emblematice pentru România. Proiectul este derulat în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Alpha Bank România, care, alăturându-se acestui demers, reconfirmă suportul acordat artei si culturii româneşti“, precizează Christian Badea.
În Anul Centenar al României, Filarmonica „George Enescu” celebrează 150 de ani de existență, iar Ateneul Român 130 de ani de la inaugurare. Este o triplă sărbătoare care se va desfășura de-a lungul întregii stagiuni 2018-2019. Seria de concerte - „Concertele Centenarului la Ateneu“ - propune publicului bucureștean o dramaturgie muzicală construită pe cronologia evenimentelor istorice și culturale centenare, cu artiști invitați români și străini de renume internațional. În afară de urmărirea în muzică a unei cronologii istorice a decadelor Centenarului României, atât programele din seria „Concertele Centenarului la Ateneu“, cât și întreaga stagiune aniversară, prezintă câteva teme importante, precum „Creația Enesciană” – în cadrul căreia vor fi interpretate mai multe dintre lucrările simfonice ale marelui compozitor român, „Titani ai muzicii clasice“ – concerte care îi prezintă atât pe marii interpreți ai vremurilor noastre, cât și pe compozitorii care au fost puncte fixe de referință culturală în ultimele două sute de ani, „Un secol de muzică românească“ și „Generația secolului XXI“ – cu participarea soliștilor și dirijorilor români și străini tineri, care se afirmă pe scena internațională și care reprezintă viitorul muzicii.
Joi, 7 și Vineri, 8 noiembrie, ora 19.00 Ateneul Român , Sala Mare
Filarmonica „George Enescu“ - 150 de ani
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
CHRISTIAN BADEA
Solist
MISCHA MAISKY
Program:
George Enescu
Rapsodia nr. 2, în re major, op. 11
Igor Stravinski
Pasărea de foc
Antonin Dvořák
Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, op. 104
Presenting sponsor: Alpha Bank
Parteneri principali: Institutul Cultural Român, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică
Parteneri media: Europa FM, Radio România Muzical, Adevărul, Historia, Dilema Veche, Radio Clasic, Actualitatea Muzicală
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi - Vineri, 12:00 - 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesaţi site-ul www.fge.org.ro
MISCHA MAISKY
Mischa Maisky, unul dintre cei mai excentrici artiști ai lumii, a aniversat 70 de ani în 2018. Cele mai frumoase și mai lirice piese au fost reunite, pentru a-l sărbători, în cel mai recent album, „Adagietto”, care a fost lansat, în luna august, sub sigla Deutsche Grammophone. Albumul poartă titlul celei de-a treia părți a Simfoniei nr. 5 de Gustav Mahler, pentru care artistul are o slăbiciune aparte. Cea mai mare parte a albumului, prezentat și de Radio România Muzical, este înregistrată împreună cu Lily Maisky, fiica cea mare a violoncelistului rus.
Născut pe 10 ianuarie 1948 în Letonia, educat în Rusia, repatriat în Israel, artistul se consideră un cetățean al lumii și spune că în muzică „nimic nu s-a schimbat şi totul s-a schimbat enorm”. „Cânt la un violoncel italian, cu arcuşuri franceze și germane, corzi din Austria și Germania. Mă simt acasă oriunde oamenii apreciază muzica clasică”, spune artistul.
La 17 ani a câștigat prima sa competiţie de violoncel, la Leningrad. A studiat la Conservatorul din Moscova cu Mstislav Rostropovich, în 1966 a fost unul dintre premianţii competiţiei Ceaikovski, iar patru ani mai târziu a fost trimis într-un lagăr. După eliberare, a părăsit Uniunea Sovietică şi a emigrat în Israel. Au urmat numeroase alte premii si debutul său la Carnegie Hall (New York), alături de Orchestra Simfonică din Pittsburgh. Un admirator i-a oferit atunci un violoncel din secolul al XVIII-lea, instrument la care cântă şi în prezent. Pe marile scene ale lumii, a apărut în compania unor mari nume precum Martha Argerich, Radu Lupu, Leonard Bernstein, Zubin Mehta, Vladimir Ashkenazy, Daniel Barenboim şi Giuseppe Sinopoli. A devenit un invitat obişnuit al celor mai prestigioase festivaluri internaţionale, susţinând concerte în centre muzicale ca Viena, Berlin, Londra, Ierusalim, Paris, New York şi Tokio.
CHRISTIAN BADEA
Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.
Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. De asemenea, a semnat un contract de colaborare până în 2020 cu Opera din Sydney.