Legendara pianistă Martha Argerich va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an
18 Martie 2025, 14:45
Una dintre cele mai aclamate și apreciate pianiste ale lumii, Martha Argerich revine pe scena Festivalului Internațional George Enescu pentru două concerte de înaltă ținută artistică.
Duminică, 31 august 2025, de la ora 19:30, Martha Argerich va interpreta, la Sala Mare a Palatului, Concertul nr. 1 în do major pentru pian și orchestră op. 15 de Ludwig van Beethoven, alături de Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, sub bagheta dirijorului Daniel Harding. Programul acestei seri este întregit de Pastorala-fantezie de George Enescu și Simfonia nr. 2 în re major op. 73 de Johannes Brahms.
Luni, 15 septembrie 2025, ora 16:30, Martha Argerich va reveni pe scena Festivalului Enescu, de data aceasta la Ateneul Român, pentru a interpreta Concertul pentru pian în sol major de Maurice Ravel, sub bagheta bine-cunoscutului dirijor Charles Dutoit, alături de Orchestra Filarmonică din Monte-Carlo. Acesta va fi unul dintre evenimentele principale prin care Festivalul Enescu celebrează împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui compozitor francez. Programul serii include și suitele Ma Mère l'Oye și Valsuri nobile și sentimentale M.61 de Ravel, alături de tripticul simfonic La Mer L. 109 din creația lui Claude Debussy.
Pentru Martha Argerich, pianul este a doua natură. Contopirea spirituală cu claviatura este intrinsecă, fluidul sonor pare că izvorăşte din însăşi sufletul artistei iar mesajul este comunicat cu farmec. Sunt sentimente care au cuprins auditoriul în receptarea unei versiuni suave şi plutitoare, susţinute cu un tuşeu de geniu, a Concertului pentru pian şi orchestră nr. 1 în Do major, op. 15 de Beethoven.
Costin Popa, muzicolog
Legendara pianistă Martha Argerich s-a născut la Buenos Aires și a început primele lecții de pian la vârsta de cinci ani cu Vincenzo Scaramuzza. Considerată un copil-minune, nu a trecut mult timp până când a început să susțină concerte și recitaluri în mod regulat. În 1955, s-a mutat în Europa și și-a continuat studiile la Londra, Viena și în Elveția, cu Bruno Seidlhofer, Friedrich Gulda, Nikita Magaloff, Madeleine Lipatti și Stefan Askenase. În 1957 a câștigat Concursurile de Pian de la Bolzano și Geneva, iar în 1965 a urmat Concursul Internațional Chopin de la Varșovia. De atunci, este considerată una dintre cele mai proeminente pianiste ale lumii, atât la nivelul abilităților artistice, cât și ca popularitate.
Deși temperamentul său a condus-o adesea spre capodoperele virtuoze ale secolelor XIX și XX, Martha Argerich stăpânește un repertoriu vast, care include lucrări de Bach, Bartók, Beethoven și Messiaen, precum și de Chopin, Schumann, Liszt, Debussy, Ravel, Franck, Prokofiev, Stravinski, Șostakovici sau Ceaikovski.
Martha Argerich a înregistrat pentru EMI, Sony, Philips, Teldec și DGG, multe dintre interpretările sale fiind difuzate la televiziuni din întreaga lume. De asemenea, a fost răsplătită cu numeroase premii Grammy, dar și cu Premiul Gramophone pentru Artistul anului, în 1999.
Celebrul dirijor Charles Dutoit a primit două dintre cele mai mari distincții din lumea muzicală: în 2017, Medalia de Aur a Royal Philharmonic Society [Societatea Filarmonică Regală], devenind cel de-al 103-lea laureat de la înființarea medaliei în 1870, cu ocazia centenarului nașterii lui Beethoven, și „Premio una vita nella musica 2022” din partea Teatro La Fenice din Veneția. În 2014, a primit „Premiul pentru întreaga carieră” din partea International Classical Music Awards, iar în 2017, medalia de aur a orașului Lausanne, locul său de naștere, iar cele peste 200 de înregistrări ale sale i-au adus multiple premii și distincții, inclusiv două premii Grammy.
Pe când avea doar 20 de ani, Charles Dutoit a fost invitat de Herbert von Karajan să dirijeze la Opera de Stat din Viena. În continuare, a dirijat pe scenele Covent Garden, Metropolitan Opera din New York, Deutsche Oper din Berlin, Opera din Roma și Teatro Colón din Buenos Aires.
Charles Dutoit a fost director muzical al Orchestrei Simfonice din Montreal timp de 25 de ani, al Orchestrei Naționale a Franței din 1991 până în 2001 și al Orchestrei Simfonice NHK din Tokyo din 1996 până în 2003, rămânând în prezent dirijor emerit al ansamblului. Director artistic și dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra între 2009 și 2018, a fost de asemenea dirijor principal invitat al Filarmonicii din Sankt Petersburg.
Alături de o colaborare artistică cu Orchestra din Philadelphia care s-a întins pe parcursul a 32 de ani și a peste 700 de concerte, a concertat frecvent cu orchestrele din Chicago, Boston, San Francisco, New York și Los Angeles și este, de asemenea, un invitat regulat pe scenele din Londra, Berlin, Paris, München, Moscova, Sydney, Beijing, Hong Kong, Shanghai și Tokyo.
Reputatul dirijor Daniel Harding este directorul muzical al Orchestrei și Corului Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma. De asemenea, Harding este directorul artistic și muzical al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Suedeze.
A debutat în 1994 la pupitrul Orchestrei Simfonice din Birmingham, ca asistent pentru Sir Simon Rattle, iar în următoarea stagiune a fost asistentul dirijorului Claudio Abbado la Orchestra Filarmonică din Berlin. În perioada 2007-2017 a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Londra, iar între 2016-2019 a fost director muzical al Orchestrei din Paris.
Harding a fost numit, pe viață, Dirijor Laureat al Mahler Chamber Orchestra, cu care lucrează de mai bine de 20 de ani. Colaborează constant cu cele mai importante orchestre ale lumii, printre care Filarmonicile din Viena și Berlin, Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Staatskapelle Dresden, London Symphony, Filarmonica della Scala, iar în SUA dirijează Cleveland Orchestra, Orchestrele Simfonice din Boston, Chicago și San Francisco, Orchestrele Filarmonice din Los Angeles și New York. Înregistrările sale pentru Deutsche Grammophon, Virgin EMI și BR-Klassik se bucură de aprecieri în critica de specialitate.
La pupitrul Orchestrei și Corului Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, Daniel Harding a debutat cu Tosca și Requiem-ul de Verdi, ambele înregistrate pentru Deutsche Grammophon.
Orchestra Academiei Naționale din Santa Cecilia a fost prima orchestră din Italia care s-a dedicat exclusiv repertoriului simfonic, oferind în premieră capodopere majore ale anilor 1900, precum Fântânile din Roma și Pinii din Roma de Respighi. Fondată în 1908, orchestra a fost condusă de unele dintre cele mai importante figuri muzicale ale secolului XX: de la Mahler, Debussy, Strauss, Stravinski, Sibelius, Hindemith, Toscanini, Furtwängler, de Sabata, Solti, Mengelberg, Karajan, Carlos Kleiber și Abbado, până la cei mai apreciați maeștri ai zilelor noastre, printre care Thielemann, Dudamel, Blomstedt și Kirill Petrenko, în timp ce Bernardino Molinari, Franco Ferrara, Fernando Previtali, Igor Markevitch, Thomas Schippers, Giuseppe Sinopoli, Daniele Gatti, Myung-Whun Chung și Antonio Pappano au fost directorii săi muzicali. Leonard Bernstein a fost președinte de onoare între 1983 și 1990.
După parteneriatele cu unele dintre cele mai mari case de discuri internaționale care au produs înregistrări devenite între timp legendare, Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia colaborează preponderent cu Warner Classics. Printre realizările discografice, sub conducerea lui Pappano, se numără Madama Butterfly de Puccini, Recviemul de Verdi, Le Carnaval des animaux cu Martha Argerich, Simfoniile de Bernstein, Otello de Verdi cu Jonas Kaufmann, Strauss: Ein Heldenleben/Burleske cu Bertrand Chamayou (2021), Messa di Gloria de Rossini, Insieme. Opera Duets, Cinema, cu Alexandre Tharaud la pian, iar în martie 2023 Turandot de Puccini cu Sondra Radvanovsky, Jonas Kaufmann și Ermonela Jaho.
Orchestra Academiei Naționale din Santa Cecilia va fi prezentă cu două concerte în cadrul actualei ediții a Festivalului Enescu, ediția a XXVII-a, primul fiind sâmbătă, 30 august 2025, ora 19:30, la Sala Palatului. Alături de orchestră și London Voices va fi evolua și îndrăgita soprană Magdalena Kožená, cu un program ce include Sinfonia și Cântece populare de Luciano Berio, alături de Marea L. 109 din creația lui Claude Debussy.
Orchestra Filarmonică din Monte-Carlo, fondată în 1856 în Principatul Monaco, are o lungă tradiție muzicală, iar repertoriul său include lucrări ale unor renumiți compozitori din literatura muzicală universală.
De-a lungul timpului, orchestra a colaborat cu dirijori de renume și cu solişti celebri din întreaga lume. Începând cu anul 2016, dirijorul Kazuki Yamada este directorul muzical și artistic al Orchestrei Filarmonice din Monte-Carlo.
Orchestra Filarmonică din Monte-Carlo va avea două concerte în cadrul actualei ediții a Festivalului Enescu, primul programat duminică, 14 septembrie, ora 16:30, la Ateneul Român.
Sub bagheta dirijorului Kazuki Yamada vor concerta Nelson Goerner – pian și Vlad Vișenescu – orgă, alături de Corul de Cameră Preludiu – Voicu Enăchescu, iar programul serii este compus din Isis de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu), Concertul în re major pentru mâna stângă de Maurice Ravel și Simfonia nr. 3 în do minor op. 78, cu orgă de Camille Saint-Saëns.
Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Internațional George Enescu se pot achiziționa atât online, din platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cât și în format fizic, din rețeaua de hypermarketuri Carrefour și din lanțurile de librării Cărturești și Humanitas.
Biletele pentru concertul de la Sala Palatului se împart în șase categorii: VIP – 280 lei, Categoria 1 – 250 lei, Categoria 2 – 200 lei, Categoria 3 – 150 lei, Categoria 4 – 120 lei, biletele reduse pentru elevi/studenți/pensionari – 90 lei.
Biletele pentru concertul de la Ateneul Român se pot achiziționa la 3 categorii de preț: Categoria 1 – 280 lei, Categoria 2 – 250 lei, biletele reduse pentru elevi/studenți/pensionari – 120 lei.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programele. Vă rugăm să vizitați site-ul Festivalului Internațional George Enescu, http://www.festivalenescu.ro/, pentru a fi la curent cu cele mai recente informații.
Despre Festivalul Internațional George Enescu
Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai mari evenimente de muzică clasică la nivel mondial, organizat începând cu anul 1958. Cea de-a XXVII-a ediție are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. Tema din acest an este „Aniversări / Celebrations”, iar în program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, ce vor aduce în prim-plan atât moștenirea artistică a lui Enescu, cât și impactul său profund asupra muzicii clasice universale.
♫ Trailer festival