Lansarea pianului Steinway & Sons Spirio la Ateneul Român
18 Septembrie 2018, 16:01
Pianul Steinway & Sons Spirio ajunge în premieră în România la Ateneul Român, într-un eveniment organizat de de Steinway & Sons România.
Joi, 20 septembrie, de la ora 19:00 în Sala Mare a Ateneului va avea loc recitalul extraordinar al pianistului nipon Takuma Ishii, laureat al ediției din 2016 a Concursului Internațional „George Enescu” după care, în foyerul Ateneului va avea loc prezentarea pianului Steinway & Sons Spirio în foaierul Ateneului Român.
Noul pian folosește un sistem numit Spirio, pe care cei de la Steinway & Sons îl descriu ca fiind „de înaltă rezoluție”, sistem ce redă foarte fidel interpretările înregistrate de artiștii Steinway, din toate epocile, formula extrem de atractivă pentru iubitorii muzicii clasice. Colecției de înregistrări puse la dispoziţie împreună cu acest pian i se adaugă în permanent noi înregistrări, atât cu mari pianiști, clasici ai genului, cât și cu legende ale jazz-ului, dar şi cu piese pop recente în care a fost utilizat instrumentul. La momentul actual, pianul Steinway & Sons Spirio are un repertoriu de 130 de ore de muzică, pianiștii Steinway & Sons înregistrând lună de lună lucrări noi pentru a fi redate pe orice pian cu sistemul Spirio, incluse în colecția Steinway Immortals.
Sistemul Spirio nu afectează cu nimic funcționalitatea pianului, acesta putând fi folosit precum orice alt pian Steinway & Sons, fiind acționat doar la cerere în acest sistem, prin intermediul unei tablete.