La Târgul virtual de Crăciun, găsim în sacul Moșului cadouri unicat și cursuri deștepte
16 Decembrie 2020, 06:31
Cadourile SOULmade de la Târg virtual de Crăciun la Fundaţia Calea Victoriei sunt perfecte pentru cei dragi. Artiști și artizani români și-au unit forțele și au creat produse inspirate, delicioase, parfumate, fine, elegante, jucăușe și deștepte.
Târgul este deschis între 14-21 decembrie, iar oferta este de nerefuzat - bijuterii elegante şi haioase, ilustraţii cu flori şi motani, colaje smart, decoraţiuni şi globuri meşteşugite pentru brad, jucării, dulciuri vegane şi plăcinte gustoase, haine pictate manual, creme bio, bere artizanală savuroasă şi parfumuri delicate.
Cadourile pentru minte și suflet, respectiv cele mai interesante cursuri online organizate în luna ianuarie, au o reducere de 25 la sută dacă sunt sunt achiziționate până în ultima zi a târgului virtual. Toţi cei care cumpără cursuri în perioada târgului virtual intră automat în tombola cu premii surpriză și cadouri create de artizani și antreprenori români sau pot câștiga un voucher cadou, în valoare de o sută de lei, pentru cursurile fundaţiei.
Evenimentul se desfășoară exclusiv pe pagina de Facebook Fundația Calea Victoriei.