„La Grande Belleza” – cea de-a X-a ediție a turneului SoNoRo Conac
05 Aprilie 2022, 18:49
SoNoRo Conac ajunge anul acesta la cea de-a X-a ediție, celebrată sub numele „La Grande Bellezza”, cu un turneu de concerte de muzică de cameră în cele mai frumoase spații dedicate muzicii clasice din țara noastră. Desfășurat în perioada 9 aprilie – 30 iunie 2022, SoNoRo Conac va aduce un omagiu arhitecturii prin concerte în saloanele de muzică ale palatelor și conacelor, dar și în importante săli de concerte din țara noastră. La această ediție aniversară SoNoRo Conac dorește să reamintească că muzica clasică trebuie să se reîntoarcă în filarmonici, în fața unui public dornic să revină la un cotidian alcătuit din ritualuri menite să cultive frumusețea și pacea fiecărei zile.
„La Grande Bellezza este omagiul pe care îl aducem vieții, bucuriei întâlnirii cu muzica și cu persoane dragi, în spații în care este celebrată frumusețea, armonia, grija pentru artă. În cele nouă ediții ale turneului SoNoRo Conac am descoperit splendoarea unor clădiri și ale unor timpuri care, deși au fost tulburi, nu au trecut fără a lăsa ceva valoros în urmă. Considerăm că este datoria noastră să păstrăm toată această frumusețe care ne-a fost lăsată moștenire și sperăm ca prin muzică să reîntregim spații, oameni, speranța într-o lume în care frumusețea și arta devin valorile supreme, singurele pentru care merită să purtăm o luptă”, declară Răzvan Popovici, Directorul turneului SoNoRo Conac.
Concertele celei de-a X-a ediții SoNoRo Conac vor fi susținute de muzicienii Irina Mureșan (vioară), Alissa Margulis (vioară), Erik Schumann (vioară), Răzvan Popovici (violă), Boris Andrianov (violoncel), Răzvan Suma (violoncel), Freddy Kempf (pian), José Gallardo (pian) șiCristiana Mihart (pian).
Continuitatea turneului SoNoRo Conac și aniversarea a 10 ani de existență a fost posibilă datorită sprijinului neîntrerupt al partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, sprijin care a permis organizarea de concerte ample, în locuri dintre cele mai diverse din țara noastră, de la orașe mari până la sate izolate, oriunde a fost descoperită o clădire de patrimoniu importantă, care merita să intre în atenția publicului și autorităților, pentru a se asigura conservarea și protejarea sa.
„În cei 10 ani pe parteneriat cu echipa SoNoRo, am călătorit pe aripile muzicii clasice în peste 100 de locuri legendare, în toată țara, vizitând conace, castele, case și grădini ale căror istorie și frumusețe ne-au inspirat. Zeci de mii de oameni au fost alături de noi în acești ani și ne bucurăm că am adus muzica în locuri inedite, în orașe mici sau în sate și comune. Am descoperit și am readus în atenție monumente de arhitectură care trebuie să beneficieze de prezența noastră, de grijă și prețuire.
Am plecat cu gândul că acest proiect este despre a savura muzica și a descoperi o Românie culturală diversă, fabuloasă, dar credem că proiectul acesta a făcut mai mult decât atât, fiindcă este o sursă de visare, de regăsire de sine, de încredere în viitor, de speranță și solidaritate”, declară Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.
Programul celei de-a X-a ediții a turneului SoNoRo Conac este următorul:
9 aprilie – Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia, Sibiu, jud. Sibiu
10 aprilie – Universitatea Babeș-Bolyai, Auditorium Maximum, Cluj-Napoca, jud. Cluj
11 aprilie – Palatul Culturii, Târgu Mureș, jud. Mureș
12 aprilie – Filarmonica de Stat Oradea, Sala Enescu-Bartok, Oradea, jud. Bihor
15 aprilie – Filarmonica Arad, Palatul Cultural, Arad, jud. Arad
16 aprilie – Muzeul de Artă, Sala Barocă, Timișoara, jud. Timiș
18 aprilie – Ateneul Român, București
19 mai – Muzeul de Artă „Casa Simian”, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
21 mai – Portul Cultural Cetate, jud. Dolj
22 mai – Casa Memorială Compozitor George Ștephănescu, Arefu, jud. Argeș
28 iunie – Palatul Peleș, Sinaia, jud. Prahova
29 iunie – Conacul Miclescu, Călinești, jud. Botoșani
30 iunie – Palatul Culturii, Iași, jud. Iași
Mai multe detalii despre programul concertelor și a modalității de rezervare a locului sunt disponibile pe https://conac.sonoro.ro/
Partenerii SoNoRo Conac susțin refugiații din Ucraina
În contextul situației internaționale dificile pe care o traversăm, SoNoRo Conac și partenerii săi consideră că este important să susțină cauza refugiaților din Ucraina.
BRD Groupe Société Générale și Mastercard susține organizaţia Narada, care, numai în ultimele 6 luni, prin HartaEdu.ro, a intervenit în peste 90 de unităţi de învăţământ cu o investiţie de 1,5 milioane de lei. În timp de război sau crize, copiii sunt categoria cea mai vulnerabilă. Mai mult de 30.000 de copii ucraineni au ajuns în România și mulți dintre ei vor ramâne aici și vor frecventa școlile și grădinițele românești. În continuare, BRD Groupe Société Générale și Mastercard, prin Fondul de Rezilienţă în Educaţie, vine în întâmpinarea situaţiei cauzate de conflictul din Ucraina și susține integrarea copiilor ucrainieni în sistemul de învățământ românesc, precum și oferirea de suport psihologic acestora.
La toate concerte SoNoRo Conac va fi promovată această cauză importantă și donarea pentru organizația Narada. Cine dorește să se alăture cauzei și dorește să contribuie o poate face aici:www.narada.ro/doneaza.
Sistemul Medical MedLife este un alt partener important SoNoRo Conac care, încă de la debutul războiului, s-a alăturat autorităților și societății civile și a depus eforturi considerabile pentru a ajuta vecinii din Ucraina, fie că vorbim de refugiații care au trecut granița sau de oamenii rămași să lupte. După ce, încă din primele zile de conflict, compania a asigurat asistență medicală în regim de prim ajutor pentru ucrainenii ajunși în România, eforturile s-au extins dincolo de graniță, prin trimiterea a peste 65 de tone de materiale sanitare, consumabile și echipamente medicale către spitalele din Ucraina afectate de război.
În continuare, MedLife își îndreaptă atenția spre spitalele din țara vecină, venind în întâmpinarea unor nevoi specifice identificate și comunicate de către autorități. Astfel, prin intermediul partenerilor de la Asociația Zi de Bine, compania strânge fonduri pentru ajutorarea spitalelor din regiunea Mykolaiv, una dintre zonele cele mai afectate de bombardamente, unde, până acum, au fost uciși peste 130 de civili, dintre care 6 copii și peste 400 civili au fost răniți, dintre care 30 de copii. Donațiile vor fi folosite pentru achiziționarea de medicamente, echipamente și materiale sanitare necesare pentru nevoile spitalelor din regiune.
Donațiile se pot face prin transfer bancar, în contul Asociației Zi de Bine, cu mențiunea cuvântului SPITAL la descrierea plății: www.zidebine.ro/doneaza/transfer_bancar.
Despre SoNoRo Conac
Inițiat în 2013, turneul SoNoRo Conac și-a propus încă de la început, prin asocierea muzicii cu diverse opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural. În cele nouă ediții, turneul SoNoRo Conac a pus pe harta emoțională a țării noastre peste 100 de clădiri de patrimoniu, unele dintre ele complet necunoscute publicului din România, dar a și atras atenția publicului internațional asupra unora dintre cele mai frumoase simboluri arhitectonice de aici.
Turneu prezentat de: BRD – Groupe Société Générale
Card preferat: Mastercard
Partener principal: Ministerul Culturii
Partener pentru un mâine mai bun: Sistemul Medical MedLife
Sponsori: Illy, Avincis
Parteneri: Cărturești, Librăriile Humanitas, Fundația Calea Victoriei, Golden Tulip Ana Dome, Restaurantul Hochmeister, Casa Boema
Gazde: Filarmonica de Stat Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Oradea, Centrul Municipal de Cultură Arad, Filarmonica de Stat Arad, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Timiș, Muzeul Național de Artă Timișoara, Filarmonica George Enescu, Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, Fundația Pentru Poezie Mircea Dinescu, Port Cultural Cetate, Casa Memorială Compozitor George Stephănescu, Asociația AREFU, Teatrul Maria Filotti Brăila, Muzeul Național Peleș, Conacul Miclescu – Călinești, Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Rador, Capital, Evz.ro, Designist.ro, Promenada-culturala.ro, LiterNet.ro, TIMPUL, IQads.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Media Image