#ConcursMețerist îi provoacă pe copiii care iubesc muzeele
19 Octombrie 2020, 15:37
Muzeul Național al Țăranului Român lansează o nouă provocare creativă, adresată copiilor între 7-14 ani, concursul Joaca de-a Muzeul.
Pașii care trebuie urmați de cei mici sunt simpli, să imagineze un muzeu care să le placă lor. Deci cum ar trebui să fie un muzeu? Să fie distractiv, să aibă și un conținut valoros, interesant și inedit, să spună o poveste, să fie plăcut să îl vizitezi și să îți dorești să revii cu prietenii și să descoperi lucruri noi de fiecare dată. Pasul doi – să găsească o #idee care să stea la baza unui muzeu, despre orice subiect care îi preocupă pe cei mici sau să privească obiectele care îi înconjoară cu ochii creatorului de muzeu. Mai lipsește o #poveste care să unească obiectele alese și totul se transformă într-o #expoziție. În spațiu sau numai pe hârtie.
Textele, desenele sau fotografiile “muzeului” se trimit la adresa educatiemuzealamtr@gmail.com până pe 25 octombrie 2020 inclusiv.
Cele mai bune cinci lucrări care vor impresiona prin creativitate, orginalitate și coerență vor fi premiate de echipa Muzeul Național al Țăranului Român. Regumentul concursului poate fi consultat la: http://atelieruldecreativitate.blogspot.com/2020/10/concurs-joaca-de-muzeul.html.