Irina Sârbu redă magia muzicii jazz pentru copii și părinți, duminică, într-un concert dedicat bucuriei de a fi
08 Februarie 2018, 13:07
Cunoscuta actriță și cântăreață jazz, Irina Sârbu, va concerta duminică, 11 februarie, de la ora 18:00, pe scena „Main Square” din ParkLake. Concerul face parte din proiectul „Elefantul curcubeu” care va cuprinde de la ora 16:00 „Atelierul de creație decorativă”, inspirat de muzica jazz și destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 10 ani. Intrarea va fi liberă.
„Elefantul curcubeu” a debutat în urmă cu o săptămână spre bucuria a peste 100 de copii care au participat la Atelierul de confecționat mici instrumente muzicale. Cei mici au avut prilejul să-și folosească instrumentele create chiar de ei, în susținerea acompaniamentului muzical la concertul lui Adrian Nour.
Proiectul, inițiat de UCIMR, și-a propus să aducă mai aproape muzica jazz în rândul celor mai tineri din public și nu numai, evidențiind capacitatea sa de a transmite o lume plină de culoare, contrar percepției generale conform căreia jazz-ul este o muzică inaccesibilă.
La concertul de duminică, 11 februarie, toți cei prezenți vor avea parte de o experiență cu totul aparte, mai ales că Irina Sârbu a primit provocarea de a interpreta, în premieră, o piesă pentru copii în versiune... jazz. Adrian Nour, la primul eveniment, a interpretat, și s-a bucurat de un mare succes, o piesă iubită de copilăria mai multor generații: „Un elefant se legăna pe o pânză de păianen”.
Din 4 februarie, în fiecare duminică, părinți și copii sunt invitați să pornească într-o călătorie inedită în lumea atelierelor creative completate de magia muzicii jazz.
„Elefantul curcubeu” este un veritabil safari creativ destinat întregii familii pentru a petrece cât mai plăcut timpul liber în aceast sezon, până la venirea primăverii. În perioada 4 februarie – 1 aprilie, UCIMR și ParkLake au pregătit o serie de ateliere interactive pline de surprize, urmate de concerte de jazz cu cele mai îndrăgite și apreciate trupe ale momentului.
Programul lunii februarie:
Concerte jazz:
4 februarie (ora 18.00) – Adrian Nour Band
11 februarie (ora 18.00) – Irina Sârbu
18 februarie (ora 18.00) – Mircea Tiberian Quartet
25 februarie (ora 18.00) – Viorica Pintilie
Program ateliere:
4 februarie (ora 16.00) – Atelier de creat mici instrumente muzicale
11 februarie (ora 16.00) – Atelier de creație decorativă
18 februarie (ora 16.00) – Atelier de teatru de umbre
25 februarie (ora 16.00) – Atelier de creatie decorativă
Vârsta recomandată: 4 – 10 ani
În zona „Main Square” a centrului comercial ParkLake, „Elefantul curcubeu” va găzdui în fiecare duminică de la ora 16:00 ateliere în cadrul cărora cei mici vor învăța să confecționeze mici instrumente muzicale, să decoreze obiecte și vor intra în culisele teatrului de umbre, toate menite să le dezvolte abilitățile artistice și practice și să-i familiarizeze, în același timp, cu muzica de jazz, plină de tonalități creative, ce va constitui liantul tuturor activităților.
Iar, de la ora 18:00, va fi timpul pentru concertele jazz susținute de cele mai în vogă trupe ale momentului. Interpreți precum Adrian Nour, Viorica Pintilie, Marta Popivici, Irina Sârbu, Mircea Tiberian, Blue Noise, Teodora Spînu, sunt artiștii care vor construi lumi sonore menite să îi facă mult mai receptivi pe cei mici.
Există studii și certificări ale faptului că muzica mărește, într-adevăr, capacitatea de asimilare, iar organizatorii, prin acest proiect, și-au propus să creeze un ambient prietenos de dezvoltare prin educare.
Totul a pornit de la faptul că elefantul, așa cum este etichetat de nenumărate ori acest gen de muzică (jazz), ascunde de fapt o lume sonoră plină de culoare, care se arată doar acelora care au răbdare să învețe să asculte.
De aceea, artiștii invitați să concerteze în fiecare duminică sunt muzicieni care nu o dată au dovedit că știu și pot să dea glas jazz-ului, la un nivel profesionist, păstrând spectrul de culori (tonuri) variat și aducând publicului muzica diferitelor perioade, îmbinând prin bucurie de a fi numeroase stiluri muzicale.
Atelierele creative, asemeni zonei concertistice, vor fi susținute și ele de către profesioniști în domeniu, persoane dedicate cu capacități de predare certificate și cu experiență în coordonarea unor activități similare. Atelierele vor fi organizate în parteneriat cu membri ai Organizației Naționale Cercetașii României, Centrul Local Steaua Polară.
Cu o experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea proiectelor culturale, UCIMR se înscrie și prin acest proiect în tendințele europene de a faclita accesul la cultură, prin intermediul muzicii, în parteneriate cu instituții publice și private. Elefantul curcubeu - Stagiune de Jazz și Ateliere creative la ParkLake este un proiect cultural co-finanțat de AFCN.