Născut în România - invitat, ADRIAN NAIDIN, violoncelist, compozitor și interpret vocal
03 Noiembrie 2018, 06:01
Nascut în România, 3 noiembrie 2018
ADRIAN NAIDIN este violoncelist, compozitor și interpret vocal. S-a născut pe 23 aprilie 1974 la Cluj-Napoca într-o familie de literați. A urmat Liceul de muzică „Sigsmund Toduță” (la clasa profesoarei Gabriela Tudor) și Academia de Muzică „Gh.Dima”. A obținut mai multe premii la concursuri naționale de interpretare. A debutat ca artist instrumentist la Opera Națională din Cluj-Napoca în 1998. A colaborat cu Teatrul Național din București pentru muzică de teatru. S-a făcut remarcat în spectacolul de muzică și poezie Vorbe, vorbe,vorbe alături de Ion Caramitru și în spectacolul Caramitru-Mălăele, câte-n lună și în stele. A urcat pe scenă alături de Damian Drăghici, a susținut concerte de muzică populară și este creatorul unui jazz cu influențe de muzică tradițională românească. O largă populariate a dobândit-o prin compoziții îmboldite de experimentul acustic tulburător în care stilurile se împletesc în chip insolit și foarte personal. Este angajat în Orchestra Națională Radio unde a cântat alături de artiști importanți.
Mariana Ciolan