„Întuneric și lumină : incursiuni în cântul vlah de-a nordul și de-a sudul Dunării” cu Alina Ciolcă și invitații săi la Teatrul Național București
06 Ianuarie 2020, 12:15
Un concert conceptual de folclor reinterpretat "altfel" ce va avea loc pe 3 Februarie 2020 la Sala Pictură a Teatrului Național București.
Alina Ciolcă (voce), acompaniată de Adrian Chepa (percuție, bass, drâmbă) și Bogdan Bîngă (chitară electrică), (re)interpretează cântări tradiționale nu doar în diferite graiuri românești nord-dunărene, ci și în aromână, meglenoromână și istroromână, punând în valoare un patrimoniu muzical al romanității orientale reunite și reconstituite, redate istoric sub conceptul generic de "vlah". O unitate în diversitate, relativ necunoscută publicului larg, dincolo de orice abordări comerciale.
Alina Ciolcă îi va avea ca invitați pe : cunoscutul artist și cercetător Grigore Leșe, Ansamblul de dansuri și cântece tradiționale megleno-române „Altona”, Cristian Chiriac (vocea trupei etno-rock Iarba Fiarelor), actrița Anca Constantin.
Spectacolul va include și lansarea de videoclip a unei piese tradiționale de dragoste meglenoromâne intitulate "Chitu Mila" ("Dragă Chitu" în daco-română), filmat chiar în comuna Cerna (jud. Tulcea), unde trăiește singura comunitate compactă de meglenoromâni din țară.
Repertoriul și punerea în scenă vor ilustra, cu variații de intensități și frecvențe, antiteze și tensiuni tematice revelate în folclorul vlah nord- și sud-dunărean, sondând, de fapt, nimic altceva decât transfigurări mai luminoase sau mai tenebroase, totuși mereu complementare, ale sufletului omenesc, de la dragoste la gelozie, de la dor la înstrăinare, de la revoltă la împăcare. Acompaniamentul inedit și o interpretare vocală care păstrează nealterate elementele de cânt tradițional vor spune poveștile acestor cântece în toată culoarea lor regională.
Dincolo de scopurile culturale ale acestui spectacol, el nu se dorește a fi și nu este unul elitist. La intrarea în sala de concert nu e nevoie de inițiere teoretică, ci doar de simțire și deschidere la o răscolire a sufletului...
Bilete disponibile la casa de bilete TNB și online în rețeaua myStage la https://www.mystage.ro/spectacole/alina-ciolca--band---intuneric-si-lumina-2225.
Parteneri media : Radio Seven, Radio România Cultural, Sunete, The Romania Journal, „Remix” (TVR3), Zile și nopți