Începe „Vara culturală transilvană 2022”
20 Iulie 2022, 14:03
Sâmbată, 23 iulie, debutează „Vara culturală transilvană 2022”. Timp de trei săptămâni, până în 15 august, au loc zeci de manifestări culturale cu specific german în diferite orașe transilvănene, la Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Bistrița, Reghin, Cisnădie, dar și în multe sate cu tradiții săsești din toată Transilvania. În program sunt incluse concerte, prezentări, expoziții, diferite ateliere, drumeții în Munții Carpați și multe altele.
„Vara culturală transilvană 2022” își propune să confere vizibilitate și să încurajeze activități culturale în Transilvania, atât în vederea continuității unor tradiții germane cât și pentru a îndemna persoane interesate de toate vârstele la implicare. Multe activități se adresează îndeosebi tinerilor încurajând inițiativele acestora. Evenimentul este organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, Biserica Evanghelică C.A. din România, Asociația Comunităților Săsești din Germania, Asociația Sașilor din Germania, Asociația Sașilor din Austria, Asociația Tineretului German din Transilvania, Tineretul Săsesc din Germania și Fundația Saxonia.
Programul se desfășoară cu precădere în limba germană. Informații suplimentare precum și programul detaliat sunt accesibile online la adresa: https://www.kultursommer.ro (în limba germană).