Începe Festivalul de Muzică Veche Bucureşti
01 Noiembrie 2016, 06:25
Astăzi, 1 noiembrie, începe cea de-a XI-a ediţie a a Festivalului de Muzică Veche București, eveniment care, din 2015, este membru al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA).
Orchestra barocă a Uniunii Europene, Orchestra barocă „Il Gardellino” din Belgia, Marcel Ponseele la oboi baroc, Jan de Winne (flaut traversier), Xavier Diaz Latorre la lăută, Andrew Lawrence-King (la harpe istorice), ansamblul de dansuri istorice Passeggio din Cluj-Napoca, ansamblul Codex din Sfântu Gheorghe, formația de muzică veche românească "Trei Parale" din București - nume importante ale muzicii vechi europene se numără printre artiștii invitați în 2016.
Festivalul este dedicat muzicii vechi europene; programele includ piese medievale, dar şi muzică renascentistă, barocă şi bizantină. Concertele festivalului îmbină muzica, vizualul şi teatrul, angrenând publicul într-o serie de povești culturale născute din timpuri vechi.
Concertul inaugural are loc în această seară, de la ora 19:00, la Palatul Bragadiru din Capitală şi va fi susţinut de muzicieni belgieni: Marcel Ponseele la oboaie istorice şi ansambul "Il gardelino".
Festivalul de Muzică Veche București se desfăşoară până în 28 noiembrie.