Imago Mundi şi universul sonor enescian
13 Octombrie 2016, 13:04
Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 17.30, publicul bucureştean are ocazia de a se reîntâlni cu membrii ansamblului instrumental Imago Mundi, la Universitatea Naţională de Muzică. Concertul se desfăşoară în cadrul Turneului naţional „Isvor. George Enescu – Rapsodiile Române vs. Muzică tradiţională şi folclor urban”, acesta fiind şi titlul compact-discului realizat anul acesta la Editura Casa Radio şi prezentat publicului cu această ocazie.
Albumul reuşeşte să imortalizeze pentru publicul meloman o experienţă absolut originală, pe care ansamblul Imago Mundi o oferă cu ocazia fiecărui concert: o surprinzătoare întoarcere muzicală în trecut, o ureche orientată către creaţiile vechi româneşti, acele muzici tradiţionale care au constituit surse de inspiraţie pentru compoziţiile lui George Enescu.
Aşadar, sâmbătă 15 octombrie, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Imago Mundi vă propune un concert inedit în peisajul cultural cotidian. La finalul acestuia, membrii ansamblului Imago Mundi vor oferi publicului autografe pe albumul „Isvor. George Enescu – Rapsodiile Române vs. Muzică tradiţională şi folclor urban”, apărut la Editura Casa Radio. Membrii Imago Mundi sunt: Daniel Ivaşcu – percuţie, Oana Ivaşcu – oboi, Cătălin Ştefănescu Pătraşcu – chitară şi cobză, Ştefan Barbu – vioară, Adrian Buciu – flaute şi Andreea Ţimiraş – violoncel.
Albumul „Isvor. George Enescu – Rapsodiile Române vs. Muzică tradiţională şi folclor urban” va putea fi achiziţionat cu ocazia acestui concert. Este, de asemenea, disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii. Poate fi achiziţionat şi de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.
Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.