Frozen - Regatul Înghețat, spectacol de excepție la Sala Palatului
29 Noiembrie 2016, 16:28
Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, este partener în organizarea spectacolului FROZEN — Regatul Înghețat, care va avea loc la Sala Palatului, pe 6 decembrie 2016.
După succesul de care s-a bucurat în luna octombrie, când Sala Palatului a fost umplută până la refuz, organizatorii spectacolului, compania 'Theater du Soleil', au decis sa vină în fața publicului bucureștean cu o a doua reprezentație.
Showul este unul grandios, un spectacol muzical, cu dansuri și momente de balet unice, costume și decoruri de basm care îi vor purta pe cei mici și mari într-o lume de vis, alături de cele mai îndrăgite personaje: Prințesa Anna, Regina Elsa, Hans, creatura Marshmallow, Kristoff etc. Spectacolul va începe la orele 17:30.
Regia este semnată de Camelia Popa, muzica a fost compusă de Nicolae Caragia (Rep. Moldova), iar scenariul aparține scriitoarei Zully Mustafa. Ansamblul de balet este alcătuit din peste 30 de dansatori și balerini profesioniști. Scenograful spectacolului este Ovidiu Pascal.
Din distribuție fac parte tinerii și talentații Ioana Maria Repciuc (Regina Elsa), Veronica Prodan (Prințesa Anna), Răzvan Bănică (Hans) și Ovidiu Usvat (Kristoff), apoi Adrian Viorel Ionescu (Olaf), Traian Gabriel Ciocan (Zven), Valentino Tiron (Regele Trol) — este și regiztorul tehnic al acestui spectacol, Ștefan Viorel Păunescu (Regele Tată), Luiza Sorivan (Regina Mamă), Mihai Vlad Filip Popa (Nepotul Trol), Victoria Radu (Răspândac), Silva Helena Schmidt (Femeia cu vreascurile), Claudia Susanu (Oama de zapadă).