„Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica” concentrează drumul care unește România în trei zile de experiențe la București
06 Septembrie 2022, 11:01
Între 9 și 11 septembrie, Via Transilvanica trece prin București! La Muzeul Național al Țăranului Român, Festivalul Povestirilor de Via Transilvanica concentrează experiențele de pe drumul de 1.400Km, care unește România de la Putna la Drobeta Turnu Severin.
După doi ani de rezidență digitală de storytelling pe drumul care unește, echipa Cronicari Digitali descarcă Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica în cadrul festivalului, reunind într-un singur loc artiști, meșteșugari, experiențe gastronomice, ateliere pentru toate vârstele, dar și noi idei pentru destinații turistice în România frumoasă.
Deschiderea Festivalului Povestirilor de pe Via Transilvanica va avea loc vineri la ora 15, putând fi vizitat până duminică. Fiecare zi aduce inclusiv muzică live și proiecții de film, pe lângă ateliere, întâlniri cu meșteșugari și mâncăruri cu gust din comunitățile etnice și regiunile străbătute de Via Transilvanica. Programul complet poate fi găsit pe www.cronicaridigitali.ro/festival.
Accesul la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica este deschis tuturor, indiferent de vârstă. Pentru copii există inclusiv desene animate tematice, dar și un tren în miniatură, precum și ateliere de cahle. Intrarea se poate face pe baza unei donații, sumele colectate urmând să fie direcționate către Asociația Tășuleasa Social, creatoarea Via Transilvanica, și Asociația Human Made Art (Humart), susținătoarea platformei culturale Cronicari Digitali.
„Din 2021, Via a devenit spațiu de rezidență culturală itinerantă pentru conținut Cronicari Digitali, proiect susținut deloc întâmplător de Raiffeisen Bank, din moment ce fiecare dintre noi își dorește să lege cât mai cu sens patrimoniul cultural de dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Ne-a legat nevoia de a spune poveștile despre Via Transilvanica punând accent pe toți acei oameni care din încăpățânare sau pentru că știu să facă foarte bine doar un anume lucru, nu se lasă și trag după ei zone întregi. Sunt acolo, ne așteaptă, dar noi nu îi cunoaștem.
Am făcut pentru fiecare o poveste și am spus-o. Dar așa cum poveștile prind putere odată ce cunoști oamenii care le dau viață, și comunitățile prind viață odată ce ajungi să le cunoști.
Așa a apărut Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica. Prima încercare de a aduce ceva din spiritul Via, direct în inima Bucureștiului, printre oameni, și de a convinge că drumul trebuie făcut”, explică Silvia Teodorescu, coordonatoarea Cronicari Digitali.
În cadrul Festivalului Povestirilor de pe Via Transilvanica vor putea fi descoperite cele șapte ținuturi străbătute de cei 1.400km de cărare: Terra Dacica, Terra Romana, Terra Banatica, Terra Siculorum, Terra Saxonum și Bucovina.
Vineri, în prima seară de festival, de la ora 20:30, Cristian Ștefănescu, a.k.a. Electric Brother, va prezenta EP-ul „drum”, realizat după o călătorie, în urmă cu un an, pe Via Transilvanica.
Piesele concentrează în sunete emoțiile întâlnirii cu oameni, locuri, obiceiuri, meșteșuguri și chiar animale, generând o poveste vie, într-un limbaj universal, care poartă orice ascultător pe un traseu de 1.400 de km de Via Transilvanica.
Sâmbătă, de la ora 11:30, mai multe dezbateri, găzduite de Clubul Țăranului Român, vor căuta modele de bune practici și idei pentru Regenerarea Urbană, România Autentică și Gastronomia locală românească.
De la ora 20:00, la scena Festivalui Povestirilor de pe Via Transilvanica vizitatorii se vor bucura de o experiență inedită: Moș Costan aduce cu tilinca lui muzica specială din Dealurile Ciumârnei. Momentul artistic va fi urmat, de la 20:30, de avanpremiera filmului „Oamenii drumului: Terra Banatica”, în regia lui Mircea Gherase. Accesul este gratuit pentru toți vizitatorii festivalului în sala Studio Horia Bernea, din incinta MNȚR, în limita locurilor disponibile.
„Festivalul îți dă idei de plecat pe munte, la pas și cu bicicleta, timp în care muzica de la Gărâna sau cea făcută de unul dintre cei mai buni producători de muzică electronică, Electric Brother, te va găsi în ceas de seară cu un pahar de vin în mână, direct de la crame de pe Via Transilvanica, pe unul dintre baloții de paie, stând de vorbă cu noi și vechi prieteni și plănuind, sperăm noi, primul traseu de pe cărare.
Cu bucurie, chiar în mijlocul festivalului, vei regăsi prietenii de la Tășuleasa Social care vin în București și cu premiera filmului Oamenii drumului: Terra Banatica, de regizorul Mircea Gherase, un film experiență, la fel de realist precum greaua construcție a celui mai lung tronson de cărare.
Pentru cei care vor să ia pulsul unor subiecte pe cât de arzătoare, pe atât de marginalizate, am pregătit și o serie de trei dezbateri sâmbătă, la Clubul Țăranului Român, alături de invitații noștri, Regenerare Urbana, Eco și Slow Turism și Gastronomie locală”, completează Silvia Teodorescu.
De vineri și până duminică, vizitatorii festivalului se vor putea bucura de mâncare ca pe Via Transilvanica. Rețete curatoriate de Ciprian Muntele și Cosmin Dragomir vor fi pregătite și servite de restaurantul La Mama, aflat în curtea Muzeului Național al Țăranului Român. Printre mâncărurile cu gust de Via se vor afla ciorba de sfeclă roșie cu afumătură, descoperită în comuna Fundu Moldovei, tocănița de hribi cu tarhon, lângă o mămăligă cu cartofi, din Ciumârna, sarmalele cu cartofi copți în oală de lut, ca la bunii croați din Carașova, ciolanulul afumat și îmbătat în baie de vin cu bere, din comunitățile săsești, dar și un desert inedit - lichiul de Saschiz, care combină cozonacul cu grișul cu lapte într-un preparat spectaculos și delicios.
Evenimentul de trei zile din București este creat sub platforma culturală Cronicari Digitali, dezvoltată de agenția Zaga Brand și Asociația Human Made Art, cu susținerea Raiffeisen Bank România.
Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica este organizat alături de Muzeul Național al Țăranului Român și Via Transilvanica, având susținerea partenerului de mobilitate Trust Motors, a restaurantului La Mama și cu ajutorul Spor, brandul de tradiție Policolor. Transmisiunile video din timpul festivalului sunt realizate de Storyverse Production Media.
Partenerii media care fac ca poveștile frumoase să fie auzite sunt Rock FM, Adevărul, Spotmedia.ro, PressOne, Dilema Veche și Zile și Nopți.
Rezidența digitală de storytelling Cronicari Digitali pe Via Transilvanica
Prima monografie digitală a Via Transilvanica a fost realizată în 2021 odată cu parcurgerea ei în premieră, de la un capăt la celălalt, într-un Heritage Trip special, de către Cronicari Digitali, cu susținerea Raiffesisen Bank România.
O călătorie de zeci de kilometri pe jos, pe cărare, sute de kilometri cu mașina, peste 50 de obiective de patrimoniu vizitate cu o echipă formată din oameni de calitate, creatori de conținut (blogeri, vlogeri, instagrameri), producători video și soundtrack, jurnaliști, copywriters, fotografi profesioniști, fiecare cu câte o misiune diferită care să contribuie la monografia digitală
Toate acestea au fost documentate de peste 20 de oameni care au plecat la drum pentru a descoperi Via în fața comunităților lor și au ajuns să își schimbe propria percepție despre cărare, odată ce au interacționat cu oamenii și locurile vizitate.
În 2022, proiectul a continuat, creatori de conținut și jurnaliști reunind experiențele lor în „Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”. În acest an, drumul a fost parcurs începând de la Drobeta Turnu Severin, iar toate descoperirile făcute în călătorie s-au tradus în mii de postări în social media, articole în presa central și locală, emisiuni radio și TV, dar și într-o serie de documentare Cronicari Digitali care vor avea premiera în această toamnă.