FESTIVALUL HEY DAY 2017 ÎN PARCUL IZVOR DIN BUCUREȘTI
02 Iunie 2017, 06:45
Festivalul HeyDay va avea loc în Parcul Izvor în perioada 9-11 iunie 2017.
Pentru trei zile, Bucureștiul se va alătura marilor festivaluri de tribute din lume. Deja un succes garantat în Marea Britanie, S.U.A., Italia sau Germania, festivalurile de tribute au ajuns atât un fenomen de entertainment, cât și un demers istoric, oferind fanilor, dar și celor mai puțin cunoscători șansa de a vedea live legende ale scenei muzicale.
Pe scurt, “tribute band” reprezintă un grup de muzicieni care interpretează piesele unor trupe faimoase, care au revoluționat muzica vremii. Trupele tribute adoptă stilul idolilor, își adaptează vocea și le reproduc imaginea, reușind să devină chiar sosii ale artiștilor originali. Prin intermediul festivalului HeyDay publicul poate redescoperi muzica și marile trupe din epoca de glorie pop-rock, dar și din perioada contemporană.
Artiști din Marea Britanie, Germania și România vor reinterpreta piese celebre din repertoriul ABBA, Beatles, Bob Marley, Bon Jovi, Madonna, Pink Floyd, Rolling Stones sau Nirvana. HeyDay reunește, astfel, unele dintre cele mai cunoscute ”tribute acts”, oferind fanilor ocazia de a vedea live momente celebre ale scenei muzicale, într-un festival fără precedent în București.
Program
Vineri, 9 iunie Sâmbătă, 10 iunie Duminică, 11 iunie
Bob Marley – Legend Live, UK
Rolling Stones – The Rollin’ Clones, UK
Pink Floyd – Speak Floyd, RO
Bon Jovi – Bon Giovi, UK
Green Day – Green Day Tribute Band, UK