Festivalul de Stand-Up Comedy ajunge anul acesta pe mai multe scene din Cluj-Napoca
02 Noiembrie 2016, 17:02
Festivalul Internațional de Stand-Up Comedy, care va avea loc între 4 și 10 noiembrie, ajunge anul acesta mai aproape de spectatorii săi prin show-uri organizate și la periferia orașului Cluj-Napoca, nu doar în cinematografele din centru.
Numărul spectacolelor oferite de această ediție a FISC este astfel sporit, datorită faptului că în oraș au fost inaugurate recent două cinematografe, renovate de municipalitate după ce au fost ani de zile în paragină.
'Anul acesta vom merge și în cele două cartiere, în cinematografele Dacia și Mărăști. Practic, de aici a și pornit ideea, să mergem mai aproape de oameni. Cumva prin aceste acțiuni sporim și diversitatea, pentru ca oamenii să ajungă la mai multe spectacole', a declarat pentru AGERPRES Mihaela Ghiorghiu, PR-ul evenimentului.
În afara acestor două săli de spectacole, Casa de Cultură a Studenților și Cinematograful Victoria, aflate în centru, rămân scenele pe care se vor putea vedea show-urile FISC, susținute de unii din cei mai iubiți comedianți ai momentului.
Ediția din acest an a FISC va debuta cu o nouă etapă a competiției Open Mic, ce va oferi o șansă de afirmare tinerelor talente iubitoare de comedie. De această dată au fost aleși șase finaliști care vor încerca să impresioneze publicul cu cele mai bune glume.
La finalul fiecărei seri de Open Mic, iubitorii de comedie vor putea asista la spectacole de stand-up comedy alături de artiști renumiți. Printre invitații de anul acesta se numără Sergiu și Andrei, Badea și Bordea, Dezbrăcatu, Unguru Bulan și Nicu Bendea, Toma, Micutzu și Natanticu și clujenii de la Just Push Play.
'Abia așteptăm să râdem din nou la Festivalul Internațional de Stand-UP Comedy. Am reușit an de an să dezvoltăm un concept plin de culoare și sincer, pot să vă spun că artiștii abia așteaptă să se facă de râs în fața publicului clujean... evident cu glume bune și umor de calitate. An de an, în noiembrie Clujul devine capitala stand-up comedy și prinde viață alături de unii din cei mai iubiți comedianți. Mă bucur că anul acesta avem printre invitații noștri nume importante de pe scena comediei, care s-au decis să treacă în lumea stand-up-ului, alături de tinere talente care vor demonstra de ce sunt în stare, live, în fața unui public numeros', a declarat, potrivit comunicatului, Iancu Șerbănescu, managerul Festivalul Internațional de Stand-UP Comedy.
Programul FISC cuprinde în total 10 spectacole, care vor putea fi urmărite, în fiecare seară, timp de o săptămână. Biletele pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional de Stand-UP Comedy încep de la 20 de lei și sunt disponibile pe www.biletmaster.ro. Iubitorii de comedie pot opta pentru un abonament care le asigură accesul la cele mai importante evenimente.
La ediția de anul trecut festivalul a fost urmărit de peste 6.500 de spectatori. Evenimentul este susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca.
Sursa: AGERPRES