Festivalul Baroc la Timișoara
03 Octombrie 2016, 08:34
A cincea ediţie a Festivalulului Baroc va avea loc la Timișoara în perioada 8 – 23 octombrie 2016.
Manifestarea se doreşte a fi un prilej de a conştientiza moştenirea culturală bogată pe care o are oraşul Timişoara şi de a readuce în atenţie ziua de 18 octombrie, declarată zi de importanţă locală prin hotărâre de Consiliul Local. În 18 octombrie 1716, prinţul Eugeniu de Savoya, personalitate care a marcat un moment de răscruce în istoria Europei, elibera cetatea Timişoara după 164 de ani de stăpânire otomană. După această dată, Timişoara cunoaşte o dezvoltare pe toate planurile.
În cadrul Festivalului Baroc vor avea loc o serie de evenimente care vor evoca memoria prinţului Eugeniu de Savoyaşi vor marca 300 de ani de lumină pentru Timişoara.
Programul festivalului
8 octombrie – Muzeul de Artă
18.30 „Savoare Barocă”– serată dedicată lansării celei de-a V-a ediții a festivalului, cu participarea Incanto Quartetto. Vor acompania: Caius Hera (lăută) şi Claudiu Șola (bas). Scopul evenimentului este de a lansa programul concertelor vocal-simfonice planificate în cadrul Festivalului Baroc și de a serba figura marcantă a personalității care a schimbat cursul istoric al orașului Timișoara, Eugeniu de Savoya.
Intrarea se va face pe bază de invitaţie, care se poate obţine de la Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara.
18 octombrie – Domul Romano – Catolic
20.00 „Timișoara 1716 – începuturile unui oraș european” – concert vocal-simfonic dedicat lui Eugeniu de Savoya. Conducerea muzicală: maestrul Walter Kindl. Soliști: Alina Todea, Maria Virginia Oniţă, Daniel Zah, Ovidiu Ciucuriţă, Lucian Oniţă. Evenimentul va fi completat de momente inedite pregătite de Capella Academica Timisiensis (concertmaestru Ioan Fernbach) și Corul de cameră al Filarmonicii Banatul (maestru de cor Iosif Todea). La orgă: Silviana Ana Cîrdu.
Intrarea este liberă.
20 octombrie – Filarmonica Banatul Timișoara
19.00 „L`Amore Innamorato”– concert extraordinar susținut de ansamblul de muzică veche L`Arpeggiata. Ansamblul este format din cei mai buni instrumentiști ai momentului, care aduc la viață muzica barocă și tradițională din întreaga lume. Conducerea muzicală: Christina Pluhar (teorbă). Încă din anul lansării, ansamblul L’Arpeggiata a avut parte de un succes răsunător, fiind invitat să participe la cele mai mari festivaluri din întreaga lume, precum: Printemps des Arts de Nantes, Festival de Sablé-sur-Sarthe, Brugge Musica Antica, Istanbul International Festival, Hong Kong Arts Festival, Tokyo Metropolitan Art Space şi New York Carnegie Hall. Ne vom lăsa vrăjiți de ariile rare compuse de Francesco Cavalli, faimos organist și compozitor de operă în Veneția secolului al XVII-lea, reinterpretate de ansamblul L’Arpeggiata. Invitat special: soprana Hana Blažíková.
Biletele de intrare la concert se obţin gratuit, de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.
23 octombrie – Filarmonica Banatul Timișoara
19.00 „Le Roi Danse”– concert de muzică barocă susținut de Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, cu participarea extraordinară a sopranei Rodica Vică.
Lully, Rameau, Handel, Purcell sunt doar o parte din compozitorii ale căror lucrări geniale le vom auzi ieșind de sub bagheta tânărului dirijor Gabriel Bebeșelea, recunoscut ca fiind „unul din cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 Septembrie 2011).
Concertul se bucură de participarea renumitei soprane Rodica Vică, deţinătoarea mai multor premii naţionale şi internaţionale.
Biletele de intrare la concert se obţin gratuit, de la casieria Filarmonicii Banatul Timişoara.
Pe toată durata festivalului la Cărturești Mercy va avea loc expoziția „Eugenio von Savoy și Timișoara veche”. Stampele expuse vor reda o perioadă impresionantă din istoria locală, documentele fiind puse la dispoziţie de către Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Timişoara şi Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara.