Expoziția „Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?”, la Palatul Suțu
25 August 2016, 15:03
Muzeul Municipiului București și Institutul Național de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici” vă invită să participați, marți, 30 august 2016, ora 18.30 la deschiderea expoziției „Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?”, organizată la Palatul Suțu (Bvd. I.C. Brătianu, nr. 2). Prin acest proiect expozițional ne-am propus aducerea în actualitate a poveștii unui fenomen urban care a migrat din zona mondenității și a politicului către periferii sociale adesea ignorate.
Expoziția prezintă în premieră povestea duelului din anul 1898, desfășurat la București și soldat cu moartea unuia dintre participanți - Emanoil Lahovary. Conflictul dintre acesta și omul politic Nicolae Filipescu a escaladat, pornind de la o polemică în presă, până la o confruntare aprinsă care a forțat și depășit Codul Dueliștilor.
„Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?” este o recuperare de povești și obiecte inedite puternic încărcate de memoria unei istorii obscure a societății. Printre acestea se numără costumul istoricului Nicolae Iorga, purtat în momentul asasinării sale din pădurea Strejnic, la începutul anului 1941, trusa de duel care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum și o serie de corpuri delicte, care vin din zona subteranului social interbelic.
În mediul urban domină competiţia, se trăieşte în tensiune (...). Cea mai sensibilă zonă socială, unde orașul tinde să experimenteze modalități ale revanșei, rămâne periferia. (...) În lumea diurnă ne-am obişnuit să numim, în cuvinte potrivite doar nouă, aisberguri ale căror vârfuri se văd fragmentar precum nişte accesorii sociale nepotrivite lumii ordonate: cerşetoria, vagabondajul, delincvenţa, prostituţia, alienarea, sinuciderea, vrăjitoria etc. Nu sunt oare toate aceste realităţi sociale forme de manifestare ale nocturnului pentru a avertiza lumea diurnă de necesitatea unui dialog, a unei cunoaşteri lăsată în plan secund şi cuprinsă doar în statisticile seci ale medicinii legale, criminalisticii, sau ale asistenţei sociale? De la cutuma cavalerească a duelului, supusă unor reguli care adesea impun acceptarea gestului remiză, suficient pentru satisfacția revanșei, la pregătirea unei crime, pasul este foarte mic. (Dr. Adrian Majuru, Manager al Muzeului Municipiului București)
Expoziția „Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?” este deschisă la Palatul Suțu în perioada 30 august 2016 - 30 iulie 2017, de marți până duminică, orele 10.00-18.00 (ultima intrare la 17.30).