Electro la feminin, de la Berlin la DokStation
29 August 2017, 12:16
Patru artiste ale scenei electro din Berlin vin la DokStation Music Documentary Film Festival. Cea de-a doua ediție a evenimentului va avea loc luna viitoare, între 14 și 17 septembrie 2017.
Monika Werkstatt este un grup de muziciene, sub marca "Monika Enterprise" inițiat de Gudrun Gut. Împreună au lansat un dublu album numit Monika Werkstatt și călătoresc cu acest material, într-un spectacol ce amestecă lucrările lor individuale cu cele colective, însoțite de improvizații. De asemenea, spectacolele sunt precedate sau succedate de dezbateri despre munca și rolul femeii în muzica electronică.
Grupul Monika Werkstatt este compus din Gudrun Gut, membru fondator "Einstürzende Neubauten" și "Malaria!", "Matador" and "Madame Bovary", Danielle de Picciotto, membru al trupei "Crime & The City Solution" și al trupei "The Ocean Club", co-fondator al Love Parade Berlin, Beate Bartel, membru fondator "Einstürzende Neubauten" și "Liaisons Dangereuses", și Islaja o tânără și talentată muziciană din Finlanda, stabilită în Berlin.
Cele patru muziciene vor fi prezente în București, la DokStation, pentru un panel și un performance individual și colectiv, sâmbătă, 16 septembrie, în Club Control.
În programul DokStation va fi și premiera filmului „The Rolling Stones Olé Olé Olé!: A Trip Across Latin America” (2016), un documentar care urmărește turneul trupei "The Rolling Stones" de la începutul anului 2016, prin zece orașe latino-americane, în timp ce trupa încearcă să susțină un concert în aer liber în Havana, Cuba. Documentarul este un road movie care sărbătorește puterea revoluționară a rock'n'roll-ului și care, dincolo de o cronică a unui turneu, explorează și cultura locală, dar mai ales legăturile dintre latino-americani și trupa "The Rolling Stones".
Filmul va fi proiectat vineri, 15 septembrie, începând cu ora 20.00, în Parcul Drumul Taberei. Înaintea proiecției, trupa Moonlight Breakfast va susține un concert acustic în stilul caracteristic, un mix între Electro, Beat, Nu-jazz și Swing.
A doua ediție DokStation, pe lângă atenția specială pentru muzicianul britanic David Bowie, va avea și un Focus Japonia. Trilogia japoneză conține documentare precum Far Western (2016), despre un grup de muzicieni japonezi care își urmează pasiunea pentru muzicile americane, country și blues, într-o călătorie de la de la Tokyo la Nashville, We Don't Care About Music Anyway (2009), o privire către scena muzicală de avangardă din Tokyo, cunoscută pe plan internațional pentru îndrăzneala sa, și Mad Tiger (2015), o poveste în care cei mai buni prieteni din grupul punk-rock "Peelander-Z" ajung într-un impas atunci când unul dintre ei decide să părăsească trupa.
______________________________________________________________
DokStation este un proiect cultural organizat de Wearebasca, cu sprijinul ARCUB, Programul cultural București - Oraș participativ, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și cu sprijinul Centrul Național al Cinematografiei.
Parteneri: Primăria Municipiului București, Centrul Cultural European Sectorul 6, Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural “Mihai Eminescu”- Sector 2, Teatrul Excelsior, Club Control, Red Bull Music Academy, Ajungem MARI, Deschis Gastrobar, British Council, Cohn&Jansen J.Walter Thompson Romania, Eventbook
Sponsori: Silva, Smart
Eveniment sprijinit de Radio Guerrilla
Parteneri media: News.ro, Radio România Cultural, Arte și Meserii, The Institute, Aarc.ro