Ascultă Radio România Cultural Live

Eco dosArt (#stamcasa)

16 Iulie 2020, 18:45

Vineri, 24 iulie 2020,
Asociația Euro CulturArt, în parteneriat cu Spațiul de Artă Contemporană
ATELIER 030202 din București, Teatrul de Comedie și Muzeul Național al
Literaturii Române din București, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația
Fondului Cultural Național), prezintă expoziția proiectului Eco dosArt
(#stam
acasa), un program-experiment de arte vizuale
și poetice în confluență cu scrierea creativă și performance-ul on-line. 4
artiști vizuali –
Cosmin
Paulescu, Bogdan Rața, Iulia Toma și Mihai Zgondoiu
și 4
poeți –
Dan Mircea Cipariu, Robert Șerban, Gabriela
Toma și Florina Zaharia, au realizat, în perioada stării de urgență
și a celei de alertă, sesiuni on-line de actualizări a unor documente vizuale
și poetice, într-un program de cercetare a imaginii și a textului (martie-iulie
2020). Artistul vizual
Dan Raul Pinteaa fost invitat să
realizeze hârtie manuală, reciclată, inscripționată cu logo-ul identitar
”Dragoste”. Astfel, mediul on-line a devenit și un atelier deschis de creație
și un spațiu virtual pentru prezentarea secvențelor și produselor programului.
În urma acestei etape de cercetare, sunt prezentate în expoziție instalații
de cArte
conținând fragmente de text și imagini create în
programul Eco dosArt (#stamcasa, schițe, fotografii, capturi de imagini, instalații
performance-uri) și proiecții videocArt (un altfel de montaj
și dicteu vizual). Expoziția este deschisă până joi, 27 august 2020 (zilnic,
între orele 10.00 – 20.00, cu obligația vizitatorilor de a purta mască).

”Experiența din
vremuri de pandemie, de dezastre ecologice și de crize sociale este subiectul
și obiectul de cercetare artistică, literară și interioară a unor creatori tot
mai sensibili la felul în care ne putem elibera, fiecare dintre noi, de
consumism, de tot felul de isme, de tabloidizare, de dictatura noilor
tehnologii ale comunicării și ale tehnologiei. Altfel spus, eliberarea
fiecăruia dintre noi face recurs la oglindirea în Natura nepervertită de toate
păcatele omului post-istoric.”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu, președintele
asociației Euro CulturArt.

Perioada actuală prin care trece
întreaga omenire este una una cu totul specială. Fie că vorbim de stările de
Alertă și Urgență, măsuri radicale ce au frânat “maratonul” de zi cu zi în care
ne complăceam cu toții, fie că vorbim de îmbolnăviri, victime, spaime, frici și
angoase, rasa umană este pusă la grea încercare. O încercare care ne vorbește
limpede despre supraviețuire și continuitate. Proiectul Eco dosArt (#stamacasa)
a conectat (de la distanță) patru scriitori și patru artiști contemporani
pentru a ne vorbi despre responsabilitate și conștientizarea noastră cu noi
înșine, dar și cu mediul înconjurător.
”, a
spus artistul vizual Mihai Zgondoiu, curatorul programului.

Programul Eco
dosArt (#stamcasa) este coordonat de scriitorul Dan Mircea Cipariu și
artistul vizual Mihai Zgondoiu. Partenerii media ai programului sunt Radio
România Cultural și AgențiadeCarte.ro.

Adresa facebook a
programului:

https://www.facebook.com/events/514142405960401/

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972,
București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și
Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe
culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999,
cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura
Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura
Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008,
a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până
în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2019, de
Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor
Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele
asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști
vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai
Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt
prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera
Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la
Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța
„unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În
prezent, finalizează tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”,
sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a
Facultății de Litere, Universitatea din București.

Cosmin Paulescu – COZO (n. 1970) a absolvit în anul 1996 Academia Națională de Arte din
București, la secția Artă Murală, clasa profesorului Ion Stendl. Din 1997 este
cadru didactic universitar, iar in prezent este Decanul Facultății de Arte
Decorative și Design, UNArte București. S-a făcut remarcat la înce­pu­tul
anilor ’90 datorită acțiunilor sale artistice neconvenționale, activând cu
precădere în zona instalației și a performanceului. Este membru al Uniunii
Artiștilor Plastici, expert evaluator ARACIS, publică volume și articole în
reviste de specialitate despre arta cu caracter temporar și efemer. Organizează
expoziții, conferințe științifice și reali­zează lucrări de artă decorativă în
spațiul public.

Robert Şerban (1970) este
scriitor și jurnalist. Președintele Festivalului Internațional de Literatură de
la Timișoara, redactor al revistei Orizont,
publicist-comentator al revistei Banatul
Azi și realizatorul emisiunii
culturale de televiziune „Piper pe limbă” (TVR Timișoara și TVR 3).

Cărți publicate: Fireşte
că exagerez
(ed. Excelsior, poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii
Scriitorilor din România), Odyssex (ed. Marineasa, poezie, 1996), Piper
pe limbă
(ed. Brumar, interviuri, 1999, Premiul Filialei Timişoara a USR), Pe
urmele marelui fluviu
(ed. Fundaţiei Pro, coautor, poezie şi proză, 2002), Timişoara
în trei prieteni
(Brumar, coautor, împreună cu Dan Mircea Cipariu şi Mihai
Zgondoiu, poezie, 2003, Premiul Poesis),
A cincea roată (ed. Humanitas, interviuri, 2004, Premiul filialei din
Timişoara a USR), Barzaconii / Anus dazumal (ed. Hartmann, proză, 2005),
Cinema la mine-acasă (ed. Cartea Românească, poezie, 2006, Premiul Observator
cultural
, Premiul Filialei Timişoara a USR; ediţia a II-a, ed. Tracus Arte,
2019), Athénée Palace Hotel
(Brumar, teatru, coautor, împreună cu Alexander Hausvater, 2007), Ochiul cu
streaşină
(ed. Tritonic, publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu
nimic/ Ein karren beladen mit nichts
(Brumar, poezie, coautor, împreună cu
Ioan Es. Pop şi Peter Sragher, 2008), Moartea parafină (Cartea Românească,
poezie, 2010, Premiul Luceafărul de
dimineaţă
, Premiul Filialei Timişoara a USR), Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (Humanitas,
2013), Gura păcătosului. Dialog cu
Valeriu Armeanu
(Brumar, 2014), Timișoara. [20]Artiști ai
Generației
’80 (Fundația Interart Triade, critică de artă,
2015), Puțin sub linie (Cartea Românească,
poezie, 2015, Premiul pentru poezie al Radio România Cultural, Premiul Ateneu, Premiul Filialei Timișoara a
USR), Livius Ciocârlie. Uneori îmi vine
să râd. Dialoguri de Robert Șerban
(Brumar, 2015), La Tolce Vita. Robert Șerban în dialog cu Marcel Tolcea, (ed.
Universităţii de Vest, 2016), Vorbesc în
gând, cu voce tare. Dialog de un cristian
(ed. Casa de Pariuri Literare,
2016), Ascuns în transprență (ed.
Polirom, poezie, împreună cu Pavel Vereș – digital art, 2017), Prozator din silă. Viorel Marineasa în
dialog cu Robert Șerban
(Casa de Pariuri Literare, 2017), Tata, eu glumesc serios! – Tudor Șerban
la vorbă cu Robert Șerban (Polirom, 2018), Cele
patru aripi ale bunicii
(ed. Cartier, 2018), Tehnici de camuflaj (Tracus Arte, poezie, 2018, Premiul pentru
poezie agenţiadecarte.ro).

Cărți de poezie
publicate în străinătate: Heimkino, bei
mir
(Pop Verlag, Germania, 2009), Биоскоп
у мојој куђи/ Cinema la mine-acasă
(ed. Meridijani, Serbia, 2010), Illatos
koporsó
(ed. L'Harmattan,
Ungaria, 2012), Feintod (Pop Verlag,
Germania, 2018), Nah an der
Gürtellinie
(Pop Verlag, 2018), Ein
plötzlich erlöster Glücksritter
(Pop Verlag, 2018), Azbest (ed. Agora, Serbia, 2019). În 2015, a publicat, în limba
franceză, La mort parafinne (Vinea
Editions, ediţia a II-a, 2019).

Bogdan Rața este artist și lector al Universității
de Vest, Timișoara. A expus în Paris, New York, Liverpool, București, Timișoara
și a participat printre altele la 4 Moscow Biennale of Contemporary Art,
Independents Liverpool Biennale, 55 Venice Biennale and Manifesta 10 St.
Petersburg. De curând a fost selectat în Bucharest Biennale 8. Trăiește și
lucrează în Timișoara.

Iulia Gabriela Toma (n.
1974) este artistă mix-media, lucrează atât in mediile cu expresie estetică din
jurul materialului textil, ca prim studiu, cât şi cu fotografie, pictură,
instalaţie şi text în fiecare lucrare. Se concentrează în ultima vreme pe
temele sociale ale căror rezonanţă o regăseşte în propriul parcurs: feminism,
drepturile omului, relaţiile interpersonale din comunităţile închise, materialitatea
urbană a locuirii, echitate socială, etc. Construieşte un discurs propriu
organizat estetic şi expresiv în direcţii vizuale şi activiste, încercând de
fiecare dată să situeze proporţia dintre mesaj şi estetic la un nivel din ce în
ce mai elaborat. Predă în cadrul Departamentului Arte & Design Textil al
Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, practicând un exerciţiu pedagogic
armonizat atât cu fondul personal de cercetare cât şi cu inovaţia permanentă
cerută de activitatea didactică în disciplina artistică.

Gabriela Toma (n. 1981) a debutat cu volumul Cântecul
geamănului
(Editura Humanitas, 2009). Din 2006 a călătorit și a
explorat numeroase culturi din Europa și din America Latină. Spațiul cultural
care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat
de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a
participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual.
Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling.
În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la
MNLR, printre care Festivalul cultural latino-american și Atelierele
Thomasinei. Lecturi publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche
Bohemia și Librăria La Ruenca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro
International de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexic).

Florina Zaharia este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Universitatea
Dunărea de Jos, Facultatea de Litere (română-engleză) şi un Master în „Teoria
şi practica textului”. În prezent este redactor-şef al revistei “Dunărea de
Jos” din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi şi coordonator zonal
al operascrisa.ro. Cărţi publicate: „goală
pe străzi”, Editura Eminescu, Bucureşti, Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala
Iaşi) pentru debut; „possssssster”, 1999, Editura Prier, Craiova, Premiul
Nichita Stănescu; „alextandru – manuscris de mângâiat”, 2001, Editura Cartea
Românească, Bucureşti; „nueuflorina”, 2004, Editra Vinea, Bucureşti; „1863 –
1894 aşteptarea fără braţe”, 2007, Editura Opera Magna, Iaşi, Premiul Hyperion;
„eua”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010; “bandagebody”, Editura Fundaţiei
Culturale Antares, 2011; “manifestrup”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011; Cărţi-obiect: împreună cu Francisc
Chiuariu,„cartea interioară”, Mogoşoaia, 2009; „cartea trupului”, Mogoşoaia,
2009; „cartea pietrei”, Mogoşoaia, 2009.

Mihai Zgondoiu, născut în 1982 la Mediaș, trăiește și lucrează în București și
Timișoara.

Este artist, curator și galerist cu studii masterale și doctorale în
domeniul artelor vizuale. Începând cu anul 2014 predă ca asist. univ. dr. la
UNArte - București, iar din 2018 este lector univ. dr. la Facultatea de Arte și
Design din Timișoara.

În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de
genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la
video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane. Proiectele
sale evocă un spirit critic (și autocritic după caz) față de clișeele de
gândire din societatea noastră actuală, parodiind falsele valori și icon-uri
create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news.

Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: Thank you for
buying
, Contemporary Istanbul & Alert Studio – București, Coloana
Rubik
, P-ța Revoluției – Brașov 2018, Fighting with Mozart!,
Galeria Creart – București 2018, EXTRAfaces, Galeria Uj Kriterion -
Miercurea Ciuc 2017, Fight with Mozart!,! RKI - Vienna Contemporary
(AT) 2017, New Wall - Calina. spațiu de artă contemporană
Timișoara 2017, Dada Brancusi, Galeria MB-XL Bruxelles (BE) 2016
& Galeria Galateca – București 2016, The Artist’s Golden Hand,
Galeria FivePlus – Viena (AT) 2014 & Galeria Aiurart – București
2013, Lenin's Sleep, Piața Presei – Bucureşti 2011, The Red
Line
, Centrul Național al Dansului din Bucureşti 2011, The Red
Carpet
, Curtea Muzeului Schlooss – Linz, (AT) 2011, Freedom as
Visual Pattern
, Galeria Hampden - Incubator Art Space, Amherst,
Massachusetts (USA) 2010, Me Matrix, Galeria Calina – Timișoara
2009, Me, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național
Brukenthal. Sibiu 2008.

A mai participat în expoziții/proiectele de grup: Din unghiuri
diferite
, Muzeul Național de Artă Contemporană- București 2018 (RO), RERE.
Overriding Design with Art and Vice-Versa
– Vienna Design Week 2016
(AT), DADADA - Media Art Festival - Muzeul de Artă - Arad
2016, Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga (HO)
2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary
Art) 2014, IEEB4 & IEEB7 (International Experimental
Engraving Biennial 2010, 2016), Now Art Now Future (The
International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în
colecții particulare și de stat: Colecția de Artă Luciano Benetton (IT),
Colecția de artă Alain Servais (BE), Colecția de artă Avium (RO), Colecția de
Artă Daniel Ștefănică (RO), Colecția de Artă Năsui (RO), Colecția de Artă
Herczeg (RO), Fundația Calina, Colecția de Artă DFEWA (DE), Muzeul de Artă
Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO),
Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).

A murit folkistul Marius Baţu
Muzică-Dans-Arte 23 Noiembrie 2024, 13:00

A murit folkistul Marius Baţu

Marius Bațu (n. 30 octombrie 1959, Constanța) a fost un interpret român de muzică folk care s-a remarcat în lumea...

A murit folkistul Marius Baţu
Weekend cultural - Recomandări pentru 22-24 noiembrie
Muzică-Dans-Arte 22 Noiembrie 2024, 14:40

Weekend cultural - Recomandări pentru 22-24 noiembrie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 22-24 noiembrie
Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor . Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Muzică-Dans-Arte 22 Noiembrie 2024, 12:19

Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor . Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”

  Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian...

Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor . Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”
Cum să te ratezi cu demnitate de Octav Gheorghe. Prezentare și autografe la Cărturești Iași, pe 25 noiembrie. O dezbatere despre campaniile publicitare și politice
Muzică-Dans-Arte 22 Noiembrie 2024, 12:09

Cum să te ratezi cu demnitate de Octav Gheorghe. Prezentare și autografe la Cărturești Iași, pe 25 noiembrie. O dezbatere despre campaniile publicitare și politice

Luni, 25 noiembrie 2024, de la ora 18.30, Curtea Veche Publishing lansează volumul Cum să te ratezi cu demnitate de Octav...

Cum să te ratezi cu demnitate de Octav Gheorghe. Prezentare și autografe la Cărturești Iași, pe 25 noiembrie. O dezbatere despre campaniile publicitare și politice
Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante - „Caravaggio – pictorul luminii”- Spectacol în Sala Baroc a MNArT
Muzică-Dans-Arte 22 Noiembrie 2024, 12:07

Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante - „Caravaggio – pictorul luminii”- Spectacol în Sala Baroc a MNArT

În perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2024, Muzeul Național de Artă Timișoara vă invită la spectacolul intitulat...

Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante - „Caravaggio – pictorul luminii”- Spectacol în Sala Baroc a MNArT
Melodie Dor Magie – mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu într-un turneu de sărbători… acasă
Muzică-Dans-Arte 22 Noiembrie 2024, 10:08

Melodie Dor Magie – mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu într-un turneu de sărbători… acasă

  În luna decembrie 2024 , mezzosoprana Ruxandra Donose , o voce apreciată pe marile scene de operă ale lumii, va...

Melodie Dor Magie – mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu într-un turneu de sărbători… acasă
Legendara actriță Alexandrina Halic revine pe scenă alături de pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor pe 7 decembrie
Muzică-Dans-Arte 22 Noiembrie 2024, 09:18

Legendara actriță Alexandrina Halic revine pe scenă alături de pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor pe 7 decembrie

Scena intimă a Teatrului ACT  va găzdui pe  7 decembrie  un spectacol dedicat întregii familii,...

Legendara actriță Alexandrina Halic revine pe scenă alături de pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor pe 7 decembrie
Violoncellissimo în turneu la Budapesta, pe 27 noiembrie şi Beijing, pe 5 decembrie
Muzică-Dans-Arte 22 Noiembrie 2024, 00:26

Violoncellissimo în turneu la Budapesta, pe 27 noiembrie şi Beijing, pe 5 decembrie

Celebrul ansamblu Violoncellissimo va evolua pe 27 noiembrie 2024 pe scena Teatrului Național de Dans din Budapesta şi pe 5...

Violoncellissimo în turneu la Budapesta, pe 27 noiembrie şi Beijing, pe 5 decembrie
Ascultă live

Ascultă live

12:00 - 13:00
Revista literară radio
Ascultă live Radio România Cultural
10:05 - 13:00
DIMINEŢI CU SOARE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VEȘTI ȘI POVEȘTI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
10:03 - 13:00
Weekend împreună
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru