Doi pianiști excepționali în Stagiunea de marți seara: Anca Săftulescu și Alexandru Plăcintă
25 Octombrie 2022, 20:00
În două săptămâni consecutive, marți 1 și marți 8 noiembrie, Stagiunea de marți seara propune două recitaluri de pian susținute de muzicieni excepționali aparținând unor generații și școli diferite, fiecare în parte cu o activitate concertistică remarcabilă.
Pianista Anca Săftulescu, lector universitar la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, Doctor în muzică (2017), a absolvit cursurile de Licență (2008) și Masterat (2011) ale Universității Naționale de Muzică din București, clasa prof.univ.dr. Viniciu Moroianu și prof. univ. dr. Dana Borșan. În anul 2006 a obținut o bursă de studii universitare la Conservatoire National Supérieure de Musique et de Danse din Paris, clasa profesor Jacques Rouvier.
„ Am în programul meu doar sonate de Beethoven, trei dintre lucrările binecunoscute și îndrăgite de publicul meloman. Lumea sonoră pe care am imaginat-o ia de această dată forma unor povestiri, în care contrastele specific beethoveniene vor însoți ascultătorul pe un drum profund inițiatic.”, declară pianista.
Alexandru Plăcintă s-a format la școala ieșeană și este student al Conservatorului Regal din Scoția, la clasele Sinae Lee, Fali Pavri și Aaron Shorr.
„În recitalul meu din Stagiunea de Marți Seară, veți putea audia un program provocator și efervescent, portretizând o demonstrație de forță și ingeniozitate a unora din cei mai prolifici compozitori și pianiști ai muzicii clasice. Am ales să pun în prim-plan o capodoperă a geniului beethovenian, în contrast cu sunetul monumental al lui Rahmaninov, solemnitatea arhitecturală din Enescu și finalizând cu virtuozitatea lugubră a unei lucrări consacrate lui Liszt. Pe această cale, invit publicul larg să fie purtat alături de mine în această călătorie muzicală evocativă și grandioasă. Vă aștept cu drag!” – acestea sunt cuvintele cu care tânărul pianist a dorit să invite publicul la recitalul său.
Stagiunea de marţi seara
Marți, 1 noiembrie, ora 19, Ateneul Român ( Sala mică)Recital de pian
ANCA SĂFTULESCUProgram
Ludwig van Beethoven
Sonata în do minor, op. 13, „Patetica” Sonata în la bemol major, op. 26 Sonata în fa minor, op. 57, „Appassionata”Marți, 8 noiembrie, ora 19, Ateneul Român (Sala mică)
Recital de pian
ALEXANDRU PLĂCINTĂProgram
Ludwig van Beethoven
Sonata nr. 32, în do minor, op. 111Serghei Rahmaninov
Studiu-tablou în mi bemol minor, op. 39, nr. 5George Enescu
Toccata și Sarabanda din Suita pentru pian nr. 2, op. 10Franz Liszt
Après une lecture du Dante. Fantasia quasi SonataBiletele se pot cumpăra
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00, Telefon: 021.315.68.75. Plata doar în numerar)
- Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea „Calendar“.
Stagiunea de marți seara este un proiect ce a luat naștere în anul 2008 și este realizat în parteneriat cu Radio România Muzical. A fost creat, în principal, cu intenția de a susține și a prezenta publicului tineri muzicieni români care s-au remarcat în competiții internaționale sau care se află la studii în străinătate.