DOCUMENTAR: Constantin Brâncuși, artistul care ne-a dăruit "bucurie curată"

Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj, fiind cel mai mic dintre cei cinci copii ai Mariei și ai lui Nicolae Brâncuși.

În 1883, a plecat pentru prima dată de-acasă, fiind găsit de mama sa la Târgu Jiu și readus în satul natal. A urmat prima clasă primară la Peștișani — Gorj, apoi la Brădiceni. De mic copil, obișnuia să plece de acasă, petrecând ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangeri și prăvălii.

A urmat Școala de Arte și Meserii din Craiova, între anii 1894-1898, perioadă în care a fost și cântăreț la Biserica Madona Dudu. În vacanța de vară a anului 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secția de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. La întoarcerea în Craiova, a modelat bustul lui Gheorghe Chițu, fondatorul școlii, pe care l-a expus, la 18 octombrie 1898, la Expoziția regională de la Craiova.

S-a mutat apoi la București, unde a absolvit Școala de Belle-Arte, în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa ''Bustul lui Vitellius'' obține ''mențiunea onorabilă'', în 1900, ''Capul lui Laocoon'' îi aduce artistului medalia de bronz, iar ''Studiu'', din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează ''Ecorșeu'', un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar la sfârșitul anului 1933, pictorul Marcel Duchamp va include fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la Galeria Brummer din New York City.

În 1903, tot prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, i s-a cerut să realizeze bustul medicului Carol Davila, care avea să fie așezat în curtea Spitalului Militar Central, din București, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuși din București, potrivit site-ului centrulbrancusi.ro.

În 1904, Constantin Brâncuși a plecat pe jos spre Paris, făcând popasuri la Budapesta și la Viena. A rămas o vreme la Munchen, apoi și-a continuat călătoria, trecând prin Rorschach și prin Zurich, dar lângă Basel a fost surprins de o ploaie torențială și s-a îmbolnăvit de pneumonie, drept pentru care și-a continuat călătoria spre Paris cu trenul. În 1905, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts și a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A modelat câteva capete de copii, bustul Victoriei Vaschide și pe cel al tatălui ei, dr. Zaharia Samfirescu. A făcut parte din "Cercle des etudiants roumains", alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ștefan Popescu, Theodorescu-Sion, Camil Ressu și alții.

În luna ianuarie a anului 1907, a fost angajat de Rodin ca practician, dar nu rămâne aici mult timp, convins fiind că ''La umbra marilor copaci nu crește nimic'' (''Rien ne pousse a l'ombre des grands arbres''), notează site-ul centrulbrancusi.ro. La 27 martie, părăsește atelierul acestuia și închiriază un spațiu pe strada Montparnasse, unde își amenajează atelierul și realizează prima lucrare, intitulată "Sărutul". Până în 1940, când avea să definitiveze și ''Poarta sărutului'', amplasată în parcul central din Târgu Jiu, artistul a mai reluat aceeași temă de mai multe ori. Tot în 1907, Brâncuși a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi "Rugăciunea".

În 1908, a lucrat, pentru o perioadă scurtă, în atelierele ''La Ruche'', unde l-a cunoscut pe Modigliani, cu care a devenit bun prieten, și a sculptat ''Copil dormind'', pentru care a primit, în anul următor, premiul II ''ex aequo'', la ''Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură'', al cărei juriu a fost prezidat de Spiru Haret. În 1909, a revenit în țară, unde a expus lucrări precum ''Somnul'' și ''Bustul pictorului Nicolae Dărăscu'', alte lucrări fiind prezentate atât la Paris cât și la București, dintre care "Pasărea Măiastră", "Muza adormită" și "Domnișoara Pogany".

V. G. Morțun, ministrul Lucrărilor Publice, îi comandă, în 1913, un monument al lui Spiru Haret, dar respinge propunerea lui Brâncuși. Lucrarea a fost păstrată în atelierul artistului din Paris și denumită "Fântâna lui Narcis". Artistul a revenit la Paris și a realizat alte două lucrări, "Primul țipăt" și "Doi pinguini".

În anul 1914, Constantin Brâncuși a organizat prima sa expoziție în America, într-o galerie de artă din New York.

Anul 1915 marchează o premieră în cariera lui Constantin Brâncuși, primele lucrări în lemn: "Cariatide", "Fiul risipitor" și altele. De asemenea, a finalizat și "Noul născut". În 1916, a cioplit "Vrăjitoarea", dintr-un trunchi bifurcat de arțar și a realizat prima "Coloană a Sărutului", folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii "Porții Sărutului". A realizat portretul principesei Maria Murat-Bonaparte, pe care l-a numit "Principesa X" și a terminat versiunea în lemn a "Torsului" de femeie. În 1917, a sculptat "Himera" și "Adam", iar în anul următor au fost gata primele versiuni în lemn ale "Coloanei fără sfârșit", așa cum îi plăcea artistului să o numească, sculptate în amintirea celor căzuți în război.

În 1919, a apărut, la Paris, volumul "La Roumanie en Images", cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuși începe să-și expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franța, Anglia, America, Elveția și Olanda, fiind elogiat în numeroase publicații din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul "Meritul cultural pentru artă plastică". Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși s-a desfășurat în toată măreția ei, din această perioadă datând operele din ciclul ''Pasărea în văzduh'', ciclul ''Ovoidului'', precum și sculpturile în lemn. Însuși artistul avea să declare: ''Iubesc tot ceea ce se înalță. Păsările măiestre m-au fascinat și nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată. Eu nu am căutat, în toată viața mea, decât esența zborului! Eu nu creez Păsări, ci zboruri. Sculptura nu este altceva decât apa. Apa însăși!''.

La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuși a acceptat propunerea Ligii naționale a femeilor din județul Gorj, prezidată de Areția G. Tătărăscu, de a înălța la Târgu Jiu o "Coloană" în cinstea eroilor căzuți în războiul mondial. Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din "Masa Tăcerii", "Scaunele", "Poarta Sărutului" și "Coloana Infinitului", închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemților.

În perioada următoare, Constantin Brâncuși a refuzat să participe la orice manifestare publică, în semn de protest față de ocupația nazistă. În România, în epoca socialistă, Brâncuși a fost contestat, fiind considerat "un reprezentant al burgheziei decadente". Artistul a refuzat să aibă o dublă cetățenie până spre sfârșitul vieții, dar, din cauza refuzului constant de a fi reprimit în România, a acceptat, în 1952, să devină și cetățean francez.

Cu toate că se bucura deja de recunoaștere artistică la nivel mondial, Brâncuși a continuat să-și ducă viața ca un simplu țăran român, până în ultimele clipe din viață. În cugetările sale, artistul scria: ''Dumnezeu este pretutindeni și simți asta când uiți cu desăvârșire de tine însuți, când te simți umil și când te dăruiești. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu și nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup... mă aflu printre lucrurile esențiale. Îl voi aștepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.'' Simțindu-și sfârșitul aproape, l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, căruia, după ce s-a spovedit și a primit Sfânta Împărtășanie, i-a mărturisit: "Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țara mea", menționează site-ul crestinortodox.ro. Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957, la ora 2 dimineața, iar la 19 martie, a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Sculptorul român a dorit să lase moștenire României toate lucrările sale nevândute și uneltele, dar autoritățile acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuși a fost ''redescoperit'' în țara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat și aproape dărâmat. La aniversarea a 125 de ani de la nașterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuși, sărbătorit și în cadrul UNESCO.

În opera sa, Brâncuși a exprimat viziunea țăranului român asupra lumii înconjurătoare, renunțând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidențierii esenței lucrurilor. După cum el însuși declara, ''Arta trebuie să fie realitatea însăși. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulți numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. Proporția interioară este adevărul ultim, inerent în toate lucrurile.''

Sursa principală de inspirație a artistului o reprezintă arta populară românească, el reușind să îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Personalitate marcantă în mișcarea artistică modernă și unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, Constantin Brâncuși a acordat o importanță deosebită luminii și spațiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale. Potrivit site-ului crestinortodox.ro, artistul afirma: "Eu am vrut să înalț totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar și pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată."

AGERPRES