DOCUMENTAR Cântărețul Adrian Daminescu împlinește 60 de ani
02 Octombrie 2016, 18:00
Adrian Daminescu s-a născut la 2 octombrie 1956, la Timișoara, într-o familie de muzicieni. Tatăl, Constantin Daminescu, era un cunoscut compozitor și dirijor, iar mama, Aznif Elisabeta Daminescu, era soprană a scenei lirice la acea vreme.
La numai patru ani, tatal său îi cumpără o vioară, dar ulterior micul Adrian și-a îndreptat atenția către pian, pe care l-a studiat până la 12 ani, următorul instrument abordat fiind violoncelul, timp de 16 ani. Termină gimnaziul la Liceul de muzică din Constanța. Vacanțele le petrecea la Timișoara, la bunicii din partea tatălui (bunicul de origine germană și bunica de origine cehă) și la București, la bunicii materni de origine armeană.
La vârsta de 9 ani participă la emisiunea ''Dialog la distanță'' realizată de Adrian Păunescu, unde interpretează cu mare succes canțoneta italiană ''Mama'', potrivit paginii de Facebook a artistului.
În 1970, s-a înscris la Liceul de muzică din Timișoara, iar în 1972 debuta în grupul Promuzica, alături de Ilie Stepan, Perin Boyan, Erly Krauser și alții. În 1974, pleacă din Promuzica și înființează, alături de Octavian Peagu, un grup de folk progresiv, Helicoidal. Un an mai târziu, în vara anului 1975, la festivalul ''Primăvara baladelor'', grupul câștiga voturile publicului și ale juriului condus de Adrian Păunescu, precum și Premiul de Popularitate, conform site-ului biografii.famouswhy.ro.
Între 1975-1977, ultimii doi ani de liceu, studiază canto cu profesoara Georgeta Stoleriu, în Capitală, la Liceul ''Dinu Lipatti''. Este admis la Conservatorul ''Ciprian Porumbescu'', student la secția canto, avându-i profesori pe Ion Stoian, Georgeta Stoleriu și, mai târziu, pe Ion Pop. În același an, după Bacalaureat, și-a făcut debutul scenic la Opera din Constanța, sub bagheta tatălui, în spectacolele estivale interpretând rolul Eisenstein din ''Liliacul'' și Papacoda din ''O noapte în Veneția'', ambele în limba germană.
În Conservator a pus bazele grupului Basorelief, împreună cu frații Adrian și Mircea Romcescu, iar în 1980 a înființat grupul rock Blitz. În 1983, grupul se destramă și Adrian Daminescu devine solistul trupei Columna până în 1990, alături de Adrian Albulescu (Chițu) — chitară, Constantin Răducu (Costel) — tobe, Tolea — clape, Idu Barbu — clape, Anton Hasiasi — bas, în acea perioadă Columna fiind trupă de vârf în hard-rock-ul autohton.
În 14 februarie 1990, pleacă la Londra, căsătorindu-se cu Francis Suzane Wocker. Participă în Anglia la emisiuni ce priveau evenimentele petrecute în țară și, sensibilizat de ce se întâmpla, compune piesa ''România'', care devine cel mai apreciat hit românesc al diasporei din toată lumea. Începe să compună și finalizează primul său album (1995), intitulat ''Bucăți din mine'', care cuprinde starea de spirit generală a poporului său. Doi ani mai târziu se desparte de Francis și revine în România. În 1997, se naște fiica sa, Ana Elisabeta. Compune muzică de film din a doua jumătate a anilor 1990, precizează site-ul biografii famouswhy.ro.
Urmează o perioadă în care artistul se retrage în studioul său, dedicându-se compoziției, cu precădere muzicii de film. Compune ''Întoarcerea prințului dragon'', coloane sonore pentru diverse case de film din străinătate, lăsând pe planul doi cariera de solist.
Între piesele lansate de artist se numără ''Într-o zi'', ''Și m-am îndrăgostit de tine'', ''Portret de fată'', ''Ochii tăi'', ''Nu te voi uita niciodată'', ''Mai dă-mi o speranță'', ''Mai știu'', ''Nu poți uita'', ''Așteptând să vii'', ''Îmi spui vorbe-n vânt'', ''Eu te voi iubi'', ''Alături de tine'', ''Plouă cu flori'' și multe altele.
La festivalul de la Mamaia din 1991 a cântat în duet cu Mădălina Manole piesa ''E vina ta''.
Anul 2005 a reprezentat anul de cotitură, când a cunoscut-o pe actuala sa soție, Dana. Adrian Daminescu s-a întors la viața artistică, la scenă, emisiuni televizate, spectacole, evenimente care pentru el au reprezentat o a doua naștere. Ultimii ani au fost creativi, scoțând în evidență un talent didactic nativ — pregătirea unui grup de copii talentați, pe care i-a promovat în media.
În ultima perioadă, este o prezență constantă în spectacole și turnee în țară și în străinătate, precum și în emisiuni de televiziune.
Este pasionat de pescuit.
Sursa: AGERPRES