DOCUMENTAR: 85 de ani de la naşterea artistului Elvis Presley
08 Ianuarie 2020, 10:11
Elvis Aaron Presley s-a născut în Tupelo, Mississippi, SUA, la 8 ianuarie 1935, iar prima sa apariţie pe scenă a avut loc la vârsta de 10 ani, la un concurs de tinere talente unde a câştigat premiul al doilea. Prima chitară a primit-o când avea 12 ani.
S-a mutat cu familia în nordul oraşului Memphis, unde a urmat cursurile liceului şi a continuat să cânte la chitară, potrivit site-ului www.thefamouspeople.com. După absolvirea liceului, a muncit în diverse fabrici din oraş, iar în 1953 a înregistrat primul demo la Memphis Recording Service, care includea piesele ''My Happiness'' şi ''That's When Your Heartaches Begin'' şi pe care i l-a dăruit mamei sale. La începutul anului 1954 a înregistrat al doilea demo la acelaşi studio, iar în vară a înregistrat cinci single-uri printre care şi celebrul ''That's All Right'' alături de Scotty Moore (chitară) şi Bill Black (bass).
După ce i s-a oferit un contract de un an pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride, l-a întâlnit pe Tom Parker, promotor şi manager. În noiembrie 1955, Elvis a semnat cu RCA Records. Cele cinci single-uri au fost relansate de RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. La 10 ianuarie 1956, Elvis a înregistrat ''Heartbreak Hotel'', single care a fost vândut în peste 300.000 de exemplare în trei săptămâni, fiind primul single al lui Elvis ce a înregistrat vânzări de peste un milion de exemplare şi aducându-i artistului primul disc de aur.
La 28 ianuarie 1956 a avut loc prima apariţie într-o emisiune de televiziune - Stage Show la CBS. Tot în acest an i-a apărut şi primul album - ''Elvis Presley'' - care a ajuns foarte repede pe prima poziţie în Billboard 200 şi a rămas acolo timp de zece săptămâni. A semnat un contract pe şapte ani cu Paramount Pictures, a apărut la The Steve Allen Show la NBC unde a cântat ''Hound Dog'', a continuat să concerteze în toată America, a lansat single după single şi a semnat un contract pentru o serie de trei apariţii la Ed Sullivan Show contra sumei de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie a fost proclamată Ziua Elvis Presley în oraşul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie a avut loc premiera primului său film - ''Love Me Tender''.
La începutul anului 1957 lucra la al doilea său film - ''Loving You''. În martie a cumpărat celebrul domeniu Graceland, iar în mai a început lucrul la filmul ''Jailhouse Rock''. Totodată, a cântat pentru prima dată în Canada şi Hawaii, a filmat ''King Creole'' la începutul anului 1958, apoi a fost recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar.
Moartea mamei sale, la 14 august 1958, l-a marcat profund. Un an mai târziu, în noiembrie 1959, a cunoscut-o pe Priscilla Ann Beaulieu, care îi va deveni mai târziu soţie. La începutul lui martie 1960 a fost lăsat la vatră şi a început să lucreze la noul album ''Elvis is Back''. Începe filmările la ''GI Blues'', iar mai târziu la ''Flaming Star'' şi ''Wild in the Country''.
În 1961 filmează ''Blue Hawaii'', în 1962 - ''Follow that Dream'' şi ''Kid Gallahad'', ''Girls! Girls! Girls!'', în 1963 - ''It Happened at the World's Fair''. Până în 1969 a mai jucat în filmele ''Fun in Acapulco'' (1963), ''Viva Las Vegas'' (1963), ''Kissin' Cousins'' (1964), ''Roustabout'' (1964), ''Girl Happy'' (1965), ''Tickle Me'' (1965), ''Harum Scarum'' (1965), ''Frankie and Johnny'' (1966), ''Paradise'', ''Hawaiian Style'' (1966), ''Spinout'' (1966), ''Easy Come, Easy Go'' (1967), ''Double Trouble'' (1967), ''Clambake'' (1967), ''Stay away, Joe'' (1968), ''Speedway'' (1968), ''Live a little, Love a little'' (1968), ''Charro!'' (1969), ''The Trouble with Girls'' (1969), ''Change of Habit'' (1969).
În toată această perioadă, Elvis a continuat să lanseze single-uri şi albume ce atingeau primele zece poziţii în topul Billboard. La 1 mai 1967 Elvis s-a căsătorit cu Priscilla Beaulieu în Las Vegas, iar în 1 februarie 1968 se năştea fiica lor, Lisa Marie.
La începutul anului 1969 a revenit în Memphis unde a înregistrat două albume extraordinare - ''From Elvis in Memphis'' şi ''From Memphis to Vegas, From Vegas to Memphis'' - ce conţineau, printre altele, marile hituri ''In the Ghetto'', ''Suspicious Minds'', ''Don't Cry Daddy'' şi ''Kentucky Rain''. În martie 1969, Presley s-a reîntors pe platourile de filmare pentru ultimul său film - ''Change of Habit''.
În august a susţinut în Las Vegas o serie de spectacole, stabilind un nou record în ceea ce priveşte audienţa în acest oraş. La sfârşitul anului 1969 a fost lansat single-ul ''Suspicious Minds''. În februarie 1970 a înregistrat un album live în Las Vegas ce poartă numele ''On Stage''. În noiembrie, acelaşi an, a apărut documentarul ''That's The Way It Is'', care a avut un mare succes. Din acest moment şi până în august 1977, viaţa lui Elvis a fost un şir nesfârşit de concerte şi turnee, apariţii la emisiuni de televiziune, înregistrări de albume şi de single-uri.
În ianuarie 1973, în premieră, a fost transmis prin satelit show-ul ''Aloha from Hawaii'', fiind vizionat în direct în 36 de ţări de pe toate continentele, audienţa estimată fiind de 1,5 miliarde telespectatori. În octombrie 1973 a divorţat de Priscilla, care s-a mutat după scurt timp din reşedinţa de la Graceland împreună cu Lisa Marie.
Stresul turneelor şi lipsa de odihnă încep să-şi spună cuvântul, Elvis având nevoie de mai multe spitalizări. Tot în această perioadă a început să ia diverse pastile energizante şi tot felul de alte droguri. La 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis a pregătit ultimele detalii în legătură cu spectacolul pe care urma să-l susţină în Portland (Maine) a doua zi şi apoi s-a retras pentru a se odihni. A fost găsit mort abia a doua zi, cauza fiind un infarct miocardic, la doar 42 de ani, precizează www.thefamouspeople.com.
Din palmaresul lui Elvis Presley amintim: sute de discuri de aur sau platină primite pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câştigate (pentru albumul ''How Great Thou Art'' - 1967, albumul ''He Touched Me'' - 1972 şi pentru înregistrarea live a cântecului ''How Great Thou Art'' - 1974), premiul pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani, conform aceluiaşi site.
Cariera sa copleşitoare cuprinde 31 de filme şi două documentare, 64 de albume de studio sau live, 149 de single-uri şi sute de concerte. În 1997, cu ajutorul tehnologiei, prin realizarea unei holograme, a fost pus în scenă un concert extraordinar numit ''Elvis in Concert '97'' în Memphis, la Mid-South Colloseum. Elvis a fost acompaniat de peste 30 dintre foştii săi colegi de turnee împreună cu Orchestra Simfonică din Memphis. Ulterior, în 1999 a avut loc un turneu şi în Europa, conform site-ului www.elvis.com.
Postmortem, în 1984, i s-a decernat de către Blues Fundation din Memphis premiul W.C. Handy pentru păstrarea în viaţă a blues-ului în muzica sa. În 1986 a fost în primul grup de cântăreţi ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Presley a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei Hall of Fame. În 1993, Serviciul Poştal American a anunţat că imaginea lui Elvis va apărea pe un timbru poştal comemorativ, aminteşte site-ul www.elvis.com. Timbrul a fost lansat pe 8 ianuarie 1993. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru, editor online: Daniela Juncu)
Sursa foto: ELVIS PRESLEY / Facebook