DIPLOMA Show, festivalul dedicat noii generații de creatori români, deschide înscrierile pentru ediția a IX-a Call de proiecte în perioada 6 iunie–8 iulie 2022
10 Iunie 2022, 10:36
- DIPLOMA Show, singurul festival dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, dă startul call-ului de proiecte pentru ediția din toamna acestui an, care va avea loc între 7 și 16 octombrie 2022.
- Până la data de 8 iulie, absolvenții promoției 2022 își pot înscrie online lucrările de diplomă, pentru a fi selectate și prezentate la festivalul de la Combinatul Fondului Plastic, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank.
- Ediția din acest an aduce și o schimbare importantă: festivalul își schimbă oficial denumirea în DIPLOMA Show.
Proiectele înscrise vor fi evaluate și selectate cu ajutorul unui board creativ format din peste 50 de specialiști seniori consacrați din industriile creative și arte vizuale, de la designeri, artiști, manageri culturali până la galeriști, arhitecți și curatori.
Cele mai bune proiecte vor fi expuse și promovate în cadrul ediției a IX-a DIPLOMA Show, care își propune să aducă împreună industriile creative, dar și să faciliteze conexiunea între noua generație de creatori și publicul larg. Așadar, programul DIPLOMA Show din acest an va consta atât în happening-uri multidisciplinare dezvoltate de tineri din universuri artistice complementare, în urma cărora vor rezulta instalații și produse artistice destinate publicului larg, cât și tururi ghidate și contexte de meet & greet dedicate comunităților creative.
O schimbare importantă în acest an constă în schimbarea denumirii festivalului, ce devine DIPLOMA Show. Sub brandul DIPLOMA, vor fi dezvoltate în continuare activități și inițiative pe tot parcursul anului, cu scopul de a crea o comunitate ce dialoghează permanent, precum și contexte multiple pentru ca aceasta să se întâlnească.
Mai exact, brandul DIPLOMA constă în prezent în: DIPLOMA Show, festivalul din toamnă; Art In Progress, o serie de expoziții multidisciplinare ce aduce în fața publicului larg conținut artistic creat în ultimii 5 ani de către artiști tineri emergenți, respectiv prezentarea și promovarea permanentă a portofoliilor online ale alumnilor și foștilor participanți de la edițiile trecute ale festivalului DIPLOMA Show.
„În cele opt ediții DIPLOMA Show de până acum, ne-am propus – și am reușit – să fim un susținător al creativilor români aflați la început de drum și să le oferim vizibilitate atât în fața profesioniștilor seniori, cât și pasionaților de artă și publicului larg.
DIPLOMA nu mai este de mult doar o manifestare punctuală, ci s-a transformat într-o comunitate căreia ne bucurăm să-i oferim contextele să se întâlnească mai des și să creeze organic legături, schimburi de experiență și cunoștințe. Iar DIPLOMA Show este modul prin care sărbătorim această comunitate offline și ne bucurăm împreună de ce are ea mai bun de oferit și arătat.
Prin tot ceea ce vom face sub umbrela DIPLOMA și de acum înainte, ne dorim să continuăm acest avânt și să fim alături de noua generație de creatori, ce aduce o efervescență de care avem nevoie cu toții în mișcarea artistică contemporană din România”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.
În perioada 6 iunie–8 iulie, toți cei care vor să-și înscrie proiectul la DIPLOMA Show pot completa formularul online de aici. Regulamentul de participare la ediția a IX-a a festivalului poate fi consultat aici.
Mai multe detalii despre toate activitățile și inițiativele DIPLOMA, puteți vedea pe pagina de Facebook de aici.
Despre The Institute
The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA Show, al Galei Societății Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro și inițiator al ASAP România.
Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană simplă și de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți o rețea unică vest, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.