DIPLOMA: săptămâna artiștilor proaspeți
23 August 2017, 12:41
Diploma, festivalul dedicat absolvenților de facultăți creative, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, va avea loc anul acesta între 6 și 15 octombrie.
Evenimentele și expozițiile din cadrul Diploma au în vedere atragerea unui public interesat de artă și cultură, precum și generearea unui dialog dintre tinerii absolvenți și profesioniștii seniori din industriile creative. Astfel, festivalul, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție, marchează debutul celei mai proaspete generații de artiști și creativi din România.
Programul festivalului, care se va desfășura anul acesta pe parcursul a 10 zile, va include atât o serie de expoziții dedicate Artelor plastice și Artelor aplicate, care vor avea loc la Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei numărul 107, o prezentare de modă dedicată absolvenților de Modă, precum și o serie de audiții și evenimente dedicate Artelor Scenei, care vor fi găzduite de partenerii festivalului, teatrul Apollo 111 (Brezoianu 23-25) și cafeneaua The Institute (Știrbei Vodă 104-106).
Unul dintre obiectivele asumate ale proiectului Diploma a fost, încă de la început, dezvoltarea dialogului dintre tinerii absolvenți și profesioniștii seniori din industriile creative.
La această ediție, din dorința de a amplifica acest dialog, dar și din convingerea că astfel tinerii vor beneficia de îndrumare și un important prim contact cu mediul profesionist, proiectul Diploma va avea un board creativ format din peste 20 de profesioniști consacrați: curatori, manageri culturali, galeriști, arhitecți, designeri, regizori, producători de televiziune și directori de teatre. Aceștia vor selecta lucrările prezezntate în cadrul expozițiilor de arte plastice și arte aplicate și vor oferi sfaturi și exemple valoroase tinerilor absolvenți.
“În cele trei ediții de până acum, Diploma s-a dovedit o platformă esențială pentru absolvenții facultăților vocaționale din România, reușind să marcheze debutul a peste 500 de tineri artiști, desingeri, arhitecți, actori sau regizori și să atragă un public de peste 30.000 de oameni pasionați și implicați în industriile creative din România, care au devenit astfel martori ai primului contact a absolvenților cu universul creativ pe care aceștia îl vor defini în viitorul apropiat. În urma acestor întâlniri, s-au generat proiecte și colaborări noi, iar mulți dintre tinerii artiști au fost remarcați astfel de potențiali colaboratori, angajatori sau parteneri, motiv pentru care, începând cu această ediție, am decis să apelăm și la un board creativ, format din profesioniști consacrați, care se vor familiariza îndeaproape cu lucrările de diplomă ale absolvenților, participând la procesul de selecție a acestora. Mă bucur că proiectul a avut parte încă de la început de susținerea partenerilor noștri de la UniCredit Bank, care au înțeles imediat imporanța unui astfel de format pentru tinerii studenți, dar și pentru dezvoltarea industriilor creative și a artei contemporane românești, pe teremen mediu și lung” a declarat Andrei Borțun- CEO The Institute.
Pentru selecția absolvenților, Diploma se bucură încă de la prima ediție de suportul universităților partenere - Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională de Muzică, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, Universitatea Spiru Haret - Facultatea de Arhitectură, Universitatea Hyperion - Facultatea de Arte, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București - Facultatea De Horticultură - Secția Peisagistică.
Proiect finanțat în Programul București oraș participativ.
Diploma prezintă noua generaţie de creativi români alături de TASTEMakers, Absolut, Ciuc.