Deschiderea oficială SPOTLIGHT – Festivalul Internațional al Luminii
19 Aprilie 2017, 09:05
Interviu cu Mihaela Păun, directoarea ARCUB
Spectacolul Illuminaire al companiei austriece Phoenix Fire Dancers în deschiderea Spotlight
Primăria Municipiului București, prin ARCUB, vă invită la deschiderea oficială a celei de a treia ediții a Festivalului Internațional al Luminii – SPOTLIGHT, ce va avea loc joi, 20 aprilie, ora 20:30 în Piața George Enescu, cu show-ul Illuminaire al companiei austriece Phoenix Fire Dancers. Illuminaire este fără îndoială cel mai spectaculos show de lumini. Spectacolul de lasere, proiecții, acrobații, dans este completat de tobe live și de cele mai spectaculoase numere de circ. Un show unic, pe care îți vei dori să îl revezi!
După evenimentul de deschidere instalațiile vor putea fi descoperite pe traseul dintre Muzeul Național de Artă al României și Splaiul Independenței, în perioada 20 -23 aprilie, între orele 20:30 și 23:00.
SPOTLIGHT 2017 | iNSTALATII
- Festivalul Internațional al Luminii DIN BERLIN prezintă Artistic projection (GE)
Autor: Festival of Lights Berlin
Localizare: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
O instalație de lumină care se folosește de fiecare detaliu arhitectural al clădirii pentru a transforma fațada Bibliotecii Centrale Universitare într-o proiecție artistică de dimensiuni impresionante.
- Symmetry (HU)
Autor: Maxin10sity
Localizare: Muzeul Naţional de Artă al României
Vizibilă pe fațada Palatului Regal, proiecția realizată de Maxin10sity aduce în fața publicului Spotlight un joc fascinant de forme și culori. Proiectul de video mapping a pornit de la ideea că simetria face parte din viața fiecăruia dintre noi. Symmetry combină efectele inovatoare și pline de dinamism cu elementele de arhitectură ale clădirii și cu fundalul sonor adecvat.
- Signal Festival din Praga prezintă FOR PEACE (SK)
Autor: sedem minut
Localizare: Parcul Krețulescu
Alergătorii luminoși aduși din Slovacia și creați de Róbert Farkaš simulează mișcarea ca formă de manifest. Figurinele sunt un demers pentru pace, libertate și artă și sunt rezultatul celor mai noi studii ale lui Farkaš cu privire la sursele neconvenționale de lumină.
- Signal Festival din Praga prezintă NOISESCAPE (FI)
Autor: Teemu Määttänen
Localizare: Piața Revoluției, lângă Monumentul lui Iuliu Maniu
Instalația artistului finlandez Teemu Määttänen evocă atât curbele unui deal dintr-o zonă rurală, cât și valurile unui ocean. Deși structura este una statică, proiecțiile care o animă creează iluzia mișcării. Spectatorii asistă cu fascinație la jocul formelor și culorilor printr-o combinație între geometria unui caleidoscop și motivele organice japoneze.
- DISCOBALLS (RO)
Autor: 360 Revolution
Locație: Calea Victoriei, vizavi de Magazinul Muzica
Una dintre atracțiile primei ediții Spotlight, Discoballs, revine în 2017 pentru a transforma Calea Victoriei în decor de petrecere. Spoturile luminoase proiectate pe clădirile din zonă merg cel mai bine cu muzică mixată live de un DJ și flashmob-uri organizate de dansatori profesioniști și animate de trecătorii care vor să li se alăture.
- abstract macro (RO)
Autor: Les Ateliers Nomad
Locație: Hotel Novotel, Calea Victoriei
Fațada hotelului Novotel se tranformă în cel mai surprinzător mod, timp de patru zile, datorită proiecției 3D realizată de Les Ateliers Nomad. Abstract Macro, show-ul complex de lumini și texturi animă cunoscuta clădire și captivează trecătorii prin varietate și energie.
- laser pacman (RO)
Autor: Tom Brânduș / SylenzMedia
Locație: Palatul Telefoanelor, Calea Victoriei
O reinterpretare a clasicului joc Pacman care a fascinat milioane de oameni de-a lungul ultimelor 2 decenii. Fațada faimosului Palat al Telefoanelor va deveni astfel o suprafață de joc uriașă, reconstruind întocmai dinamismul bine-cunoscut de arcade în care Pac Man aleargă fără oprire într-un labirint cu scopul de a mânca diferite forme colorate, încercând în același timp să nu fie prins de fantome/monștri.
- Festivalul Internațional al Luminii DIN BERLIN prezintă sitting guardians of time (AT)
Autor: Manfred Kielnhofer
Locație: Piațeta din fața Teatrului Odeon
O altă versiune a Gardienilor timpului - lucrarea cea mai importantă a sculptorului austriac Manfred Kielnhofer - Sitting Guardians of Time a fost concepută ca o instalație de artă publică cu siluete de dimensiuni impresionante. Odată cu lăsarea nopții, aceștia captează vizualurile multicolore ale instalațiilor de lumină proiectate pe suprafața lor.
- Energy of Bucharest (RO)
Autor: Mindscape
Locație: Cercul Militar Național, Calea Victoriei
Video mappingul ilustrează interdependența umană, sub forma unor animații bazate pe mișcarea și apropierea dintre persoane. Stând împreună oamenii pot descoperi elementele fațadei și construi noi posibilități. Variantele grafice sunt nenumărate: câmpuri de energie, vizualizări ale vibrațiilor.
- Grand Hotel Bulevard (RO)
Autor: Art Safari; 360 Revolution
Locație: Grand Hôtel du Boulevard
La ediția 2017 a festivalului Spotlight, Grand Hôtel du Boulevard este pus în valoare prin artă și lumină. Clădirea care datează din 1871 găzduiește la parter reproduceri ale picturilor lui Ștefan Luchian. Luminate din spate, după procedeul casetelor luminoase, lucrările de artă încântă bucureștenii cu un efect vizual deosebit de spectaculos.
Nivelurile superioare ale clădirii atrag atenția de la depărtare, datorită siluetelor multicolore ale ferestrelor. Fiecare geam, acoperit cu un material translucid și iluminat dinamic, dă o nouă personalitate clădirii de secol XIX.
- horizontal interference (pl)
Autor: Katarzyna Malejka, Joachim Slugocki
Locație: Calea Victoriei 22, Blocul Rosenthal
Realizată de artiștii polonezi Katarzyna Malejka și Joachim Slugocki, instalația modulară este o structură luminoasă ce modelează spațiile publice prin culoare. Liniile orizontale de lumină multicoloră conectează trunchiurile copacilor și creează noi peisaje în mediul urban, prin infuzia de simplitate și rigoare.
- iubesc bucureȘti (ro)
Locație: Calea Victoriei lângă Magazinul Victoria
Literele volumetrice cu mesajul IUBESC vor fi amplasate pe Calea Victoriei, lângă Magazinul Victoria.
- Aquarium Car (FR)
Autor: Stéphane Masson
Locație: Calea Victoriei 15
Recunoscut pentru lucrările sale care inserează un dram de magie și nebunie în rutina vieții de zi cu zi, videographer-ul francez Stephane Masson s-a decis să transforme, pentru Fête des Lumières 2011, legendarul Fiat 500 într-un acvariu care se umple de apă și este populat de pești roșii cu ajutorul unei proiecții video. Instalația artistului din Toulouse a participat la Night Festival Singapore (2012), Festivalul La Novella din Franța (2013), Festivalul Luminilor din Dubai (2014).
- monolith (CZ)
Autor: Hyperbinary
Locație: Strada Lipscani 19, vizavi de Magazinul Victoria
Creația sosită din Cehia și realizată de echipa Hyperbynary reprezintă un omagiu adus atmosferei urbane nocturne. Obiectul principal al instalației absoarbe lumina înconjurătoare și o transformă într-un show digital captivant. Compus din peste 3.300 de LED-uri, ansamblul afișează întregul spectru de culoare și folosește una dintre cele mai noi tehnologii în domeniu.
- proiecȚie laser (ro)
Autor: Tom Brânduș / SylenzMedia
Locație: Palatul CEC, Calea Victoriei
După Rainbow Street, curcubeul imens care a iluminat în primele două ediții arhitectura emblematică a Palatului CEC, Spotlight aduce în 2017 un omagiu acestui monument istoric al Bucureștiului printr-o instalație multimedia arhitecturală gândită de muzicianul și artistul vizual Tom Brânduș. Simbol arhitectural al Capitalei, Palatul CEC este pus în altă lumină de cele șapte proiectoare laser ce creează efecte de raze tridimensionale, iar luminile inteligente sunt adaptate particularităților clădirii, în concordanță cu secvența de lasere și cu evenimentele ritmice și melodice ale mixajului muzical.
- Festivalul Internațional al Luminii DIN BERLIN prezintă guardians of time (GE)
Autor: Manfred Kielnhofer
Locație: Muzeul Național de Istorie a României, Calea Victoriei
În fața unor vechi castele, în piețe aglomerate sau în parcuri faimoase, instalația The Guardians of Time a călătorit în diferite orașe din lume și a făcut parte din mai multe expoziții de artă. Creată de sculptorul austriac Manfred Kielnhofer în 2006, instalația Gardienii timpului este cea mai renumită lucrare a artistului pasionat de ideea că omul este întotdeauna păzit de o forță mai puternică decât umanitatea. Folosindu-se de liniștea și obscuritatea nopții, misticele siluetele luminate în roșu apar în peisajul urban pentru a ne provoca să avem o privire de ansamblu asupra spațiului și timpului și asupra locului nostru în lume. Instalația de artă a fost expusă în cadrul Bienalei de la Veneția, la Berlin, Rio de Janeiro, SUA, Danemarca, Istanbul, Dubai etc.
- Silhouettes Party (ro)
Autor: Les Ateliers Nomad
Locație: clădirea Loteriei Naționale, Calea Victoriei
Cunoscuți foarte bine publicului de la edițiile precedente Spotlight, Les Ateliers Nomad revin cu un show complex de culori și forme. Pentru acest an, artiștii au ales o clădire cu un șarm aparte, dar puțin pusă în valoare. Ferestrele clădirii Loteriei Naționale sunt gata să spună poveștile fericite sau melancolice ale unor cupluri reprezentate prin siluete. Toate acestea, într-o atmosferă ce abundă în culoare, mister și fantezie.
- BUCHAREST CALLING (ro)
Autor: MotionLab
Locație: Calea Victoriei colț cu Strada Franceză
Premiat la festivalurile Golden Drum și Eurobest, studioul specializat în video mapping, animație 2D și 3D, MotionLab vine la Spotlight cu cel mai nou proiect al său. După ce, în 2016, MotionLab a fost prima echipă din România nominalizată în competiția celui mai mare festival al luminii din lume – Circle of Light din Moscova, anul acesta studioul din București reinventează trecutul și aduce publicului Spotlight elemente din cultura românească cu proiectul Bucharest Calling.
- artistic panels (ro)
Autor: Mobius Gallery
Locație: Calea Victoriei
This Is What You Want, This Is What You Get este un pasaj hipnotic care explorează dorințele ca ficțiuni perfecte, distanța kilometrică dintre ce ne dorim și ce primim. Alternanța de cuvinte și lumini pulsând ritmic simulează procesul interior, dinamismul constelațiilor interioare care ne fac să dorim neîncetat câte ceva și să proiectăm prematur rezultatul. Această instalație propune prelungirea așteptării, transpunerea ei în ritm organic, crearea unui spațiu de meditație minimalist, intens, conceptual.
- RAȚE PE APĂ (ro)
Autor: 360 Revolution
Locație: Râul Dâmbovița
De la artere principale, la fațade de clădiri și spații verzi, Spotlight își extinde aria de desfășurare în 2017 cu o nouă locație- râul Dâmbovița este acaparat de invazia multimedia a Festivalului Internațional al Luminii cu o instalație pe apă de peste 15 metri lungime și 10 metri lățime. Compusă din 500 de elemente iluminate, instalația multicoloră Rațe pe apă își schimbă intermitent nuanțele cromatice în funcție de fundalul muzical al proiectului.
Partenerii internaționali Spotlight 2017, Festivalul Internațional al Luminii din Berlin și Signal Festival din Praga, vor fi prezenți în festival cu instalații și proiecții din Austria, Slovacia, Finlanda și Germania.
Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight 2017 este organizat cu sprijinul: Cercul Militar Naţional, Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Centrală Universitară, Palatul CEC, Muzeul Național de Istorie a României, Loteria Națională, Hotel Novotel, Grand Hôtel du Boulevard.
Energie pozitivă de la ENEL.
Parteneri media: Europa FM, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Internațional, AGERPRES, BIZ, BUSINESS REVIEW, HOTNEWS, Glamour, România Pozitivă, orasulm.eu, inoras.ro, goingout.ro, urban.ro, ziarulmetropolis.ro, getlokal.ro.