Deschidem pentru o zi Cazinoul din Constanţa!
14 Septembrie 2016, 15:03
Primele evenimente de toamnă sub egida „Oamenii Timpului” vor avea loc mâine, la Constanța.
Joi, 15 septembrie, începând cu ora 13.00, Cazinoul din Constanța se va (re)deschide pentru a găzdui dezbaterea cu titlul „Patrimoniul Regal la Marea Neagră” și expoziția „Scurtă istorie în imagini a Cazinoului din Constanța”.
Evenimentul se va bucura de prezența unor personalități recunoscute în domeniu: academicianulȘerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala București, Daniel Șandru, secretar de stat, coordonator al Departamentului Centenar din cadrul Cancelariei Primului-Ministru și director onorific al revistei de cultură contemporană Timpul, Raluca Știrbăț, pianistă și inițiatoarea campaniei de salvare a casei lui George Enescu de la Mihăileni, Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța, Radu Cornescu, arhitect, și Florin Anghel, profesor la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
Dezbaterea va fi moderată de Daniel Citirigă, manager regional pentru Constanța al Campaniei „Oamenii Timpului”, lector universitar în cadrul Facultății de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța, doctor în istorie.
„Dezbaterea despre patrimoniul regal la Marea Neagră în Cazinoul din Constanța are rolul de a readuce în conștiința publică ceea ce numim estetica frumosului, de a prezenta povestea unor monumente care s-au încăpățânat să reziste și să aibă imaginea unor diamante care trebuie doar reșlefuite. Poate mai mult ca oricând, în domeniul patrimoniului, ar trebui să avem zilnic în minte cuvintele Regelui Mihai, care spunea că nu vede România de astăzi ca pe o moștenire primită de la părinți, ci ca pe o țară luată cu împrumut de la copiii noștri. În acest sens, cred că este de datoria noastră ca acest patrimoniu extraordinar să se bucure de un viitor pe măsura trecutului”, a declarat Daniel Citirigă.
Seara zilei de 15 septembrie va continua la Muzeul de Artă din Constanța cu un recital extraordinar susținut de pianista Raluca Știrbăț, președinte al Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, începând cu ora 18.00.
Intrarea este liberă pentru ambele evenimente.
Campania „Oamenii Timpului” se va desfășura timp de o lună în nouă orașe ale României prin intermediul unor evenimente speciale dedicate comunităților devenite centre de monitorizare în acest an. Organizate de managerii regionali OT, evenimentele beneficiază de sprijinul unor sponsori locali și al autorităților publice, precum și al unor instituții mass-media locale.
Întâlnirile pianistei Raluca Știrbăț (membră a Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria Societate civilă) cu publicul vor avea loc pe parcursul celei de-a doua părți a lunii septembrie și începutul lunii octombrie și vor urma următorul itinerariu: Craiova (20 septembrie), Cluj-Napoca (22 septembrie), București (4 octombrie), Piatra Neamț (7 octombrie), Iași (8 octombrie) și Suceava (9 octombrie).
Colocviile „Oamenii Timpului”, moderate și gândite special pentru comunitățile în care activează de către managerii regionali, se vor desfășura după următorul calendar: Craiova (20 septembrie), Cluj-Napoca (22 septembrie), Sibiu (24 septembrie), București (4 octombrie), Piatra Neamț (7 octombrie), Iași (8 octombrie), Suceava (9 octombrie) și Timișoara (15 octombrie).
Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociației Revistei Timpul și beneficiază în 2016 de o recunoaștere extraordinară din partea unora dintre instituțiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.
Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Editura Adenium.