Debutul Ioanei Stanca în New York
22 Martie 2022, 16:22
Galeria Catinca Tabacaru are o prezență relativ recentă pe scena de artă contemporană din București și și-a dorit să împărtășească cu galeriile și instituțiile din New York ultima descoperire autohtonă, broderiile și instalațiile Ioanei Stanca, care conturează o geografie personală și intimă, în continuă transformare. Expoziția aduce în prim plan versatilitatea și simțul inovator al artistei, în melanjul de artefacte cu rol de simbol, atotcuprinzător psihicului ei, desfășurat și trasat cu ajutorul mai multor media( prin sculpturi moi, ceramică, lanțuri metalice și broderii pe pânză). Ace de metal cu vârfuri ascuțite, foarfece antropomorfizate care devin corpuri cu caracter feminin, creaturi enigmatice care îi bantuie atelierul și motive care au fost considerate "feminine" într-o tradiție a picturii dominată de bărbați, sunt folosite de Ioana Stanca pentru a răsturna convenții.