De la picatură la cosmos / expoziție de fotografie
17 Aprilie 2019, 15:24
Instituto
Cervantes din Bucuresti organizeaza miercuri, 17 aprilie, ora 18:00 vernisajul
expozitiei de fotografie "De la picătură până la cosmos".
Expoziția
prezintă lucrările rezultate ca urmare a atelierelor de fotografie pentru copii
si, respectiv, adulți, "Apa și fotografia contemporană spaniolă" care
au avut loc în luna martie 2019, coordonate de Clara Durán.
Participanții la ateliere au studiat operele a
sase fotografi spanioli - Patricia Allende, Chema Madoz, Isabel Muñoz, Javier
Vallhonrat, Vari Caramés și Pablo Genovés – care au folosit apa ca temă
artistică.
Având ca punct de plecare și de inspirație atât
lucrările fotografilor amintiți, cât și posibilitățile artistice infinite ale
apei, participanții au luat aparatul foto și au abordat tema prin prisma lor,
iar expoziția reprezintă perspectivele și expresiile artistice legate de apă
ale copiilor și adulților care au frecventat atelierele.
Vom putea vedea lucrări de Maria Cristina Voicu,
Monica Bumbeș, Ioana Calinescu, Magda Bucur și ale copiilor Flavia Bîrlă, Sofia
Grigoraș, Sara Bondoc, Tania Bondoc și Mara Gladunea.
Vernisajul va avea loc pe 17 aprilie la ora
18:00, iar expoziția va fi deschisă până pe 10 mai.
Program de vizitare:
Luni-vineri, de la 09.00 la 20:00, sâmbăta de la
09:00 la 15.00, duminica închis.
Acest program este valabil pe toată durata
expoziției, cu excepția intervalului 26 aprilie – 2 mai 2019.
Despre Clara Durán: Născută în Madrid, a
absolvit Facultatea de Arte Frumoase (Universidad Complutense Madrid) cu studii
în Loyola University Chicago, absolvind mai târziu MA Fine Art Digital
(University of the Arts London). A primit diverse burse și premii, iar
expozițiile ei au călătorit prin Madrid, Sevilla, Chicago, Londra, Norvegia și
București. Este artist independent și fotograf freelance, colaborând cu artiști
renumiți precum Javier Vallhonrat, Teresa Margolles și Lilli Hartmann. De
asemenea, a fost parte din echipa Muzeului LUMA în Chicago și Muzeului Național
de Artă Contemporană în București (MNAC).