Ascultă Radio România Cultural Live

#dansezi? Hai la Moșteniri Coregrafice: Avangarda!

29 Octombrie 2021, 12:43

 

Luni, 1 noiembrie, ora 18:00, la Cinema Muzeul Țăranului are loc prima proiecție a celui de-al doilea episod din documentarul ,,Moșteniri coregrafice, intitulat ,,Avangarda”. Ea va fi urmată de alte două proiecții, una în 4 noiembrie, ora 18:00, la Institutul Cervantes și alta, în 7 noiembrie, ora 17:00, la ceainăria GreenTea.

Asociată primelor două vizionări ale documentarului va fi și expoziția foto Moșteniri Coregrafice: Avangarda. Making Of, ce conține fotografii din timpul proiectului, realizate de fotograful Valentin Zaharia. După proiecțiile de la Cinema Muzeul Țăranului și Institutul Cervantes vor urma discuții cu invitații, personalități din lumea dansului, moderate de Gina Șerbănescu, critic de artele spectacolului. Pentru evenimentele de la Institutul Cervantes și ceainăria GreenTea așteptăm înscrieri la dsprojects.contact@gmail.com.

,,Moșteniri coregrafice: Avangarda” prezintă activitatea unei alte generații de dansatori și coregrafi români din secolul XX care au contribuit la configurarea dansului românesc, precum Lizica Codreanu, Iris Barbura, Trixy Checais, Gabriel Negry și Vera Proca Ciortea.

Lizica Codreanu (1901–1993)

Lizica Codreanu și-a dezvoltat propria viziune artistică, centrată asupra exprimării corporale, pe improvizație. Spirit liber, s-a remarcat prin originalitate şi nu s-a alăturat vreunei companii de dans, creațiile sale fiind apreciate pe diverse scene ale avangardei pariziene, ca și în atelierul sculptorului Constantin Brâncuși sau al artistei franceze Sonia Delaunay. După o carieră de dansatoare de scurtă durată, a urmat conexiunea cu lumea orientală, unde a descoperit practica hatha yoga, căreia i se va dedica până la sfârșitul vieții. A deschis la Paris primul studio de yoga din Europa, frecventat de personalități precum dirijorul Charles Munch, actorul şi scriitorul Peter Ustinov, principesa Grace de Monaco, Ducele și Ducesa de Windsor, scriitorul Eugen Ionescu, Contele și Contesa de Paris, familia Ricci, Coco Chanel și alții.

Iris Barbura (1912–1969)

Iris Barbura este considerată una dintre marile artiste ale școlii românești de dans modern, stilul ei de dans fiind puternic influențat de expresionismul german. Parteneră de scenă și de viață a lui Sergiu Celibidache timp de un deceniu, şi-a făcut debutul în recitaluri pe marile scene bucureștene. A predat cursuri de dans, fiind și maestră de balet și coregrafă la Teatrul Național din București. S-a stabilit pentru un timp la Berlin, unde a fost rănită de un șrapnel la sfârşitul războiului, ceea ce i-a afectat cariera de dansatoare. Forțată de împrejurări, a imigrat în Ithaca, SUA, unde s-a orientat în principal către pedagogie, formând  mai multe personalități artistice, active și astăzi, precum Beth Soll și Hannah Kahn.

 

Trixy Checais (1914–1990)

Renumit datorită expresivității sale corporale ieșite din comun, Trixy Checais a fost solist al Operei Române din Bucureşti, unde a oferit rolurilor dansate o natură interpretativă aparte. A susținut recitaluri pe marile scene din București și din țară, pentru care îşi crea singur coregrafia și costumele. Licențiat în artele plastice, şi-a prezentat lucrările în cadrul mai multor expoziții, ultima fiind cea de la Constanța, inspirată din poemele lui Omar Khayyam. Ultima parte a activității artistice și-a desfășurat-o aproape în anonimat la Teatrul Muzical din Galați, unde a fost „exilat” după o condamnare la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Aici a figurat pe afişele a nu mai puţin de 43 de spectacole, în calitate de coregraf, regizor, scenograf, autor al costumelor şi uneori ca interpret.

Gabriel Negry (1910–2000)

Gabriel Negry s-a remarcat în peisajul dansului cult românesc în calitate de dansator, coregraf și teoretician. A studiat regia de teatru la Conservatorul de Artă Dramatică din București, perioadă în care a descoperit și dansul, frecventând cursurile Floriei Capsali, care mai târziu îi va deveni parteneră. A lucrat o perioadă la Arhivele Internaţionale ale Dansului de la Paris, instituție care    l-a premiat mai târziu pentru activitatea sa. După instaurarea comunismului a intrat într-un con de umbră și s-a întors la teatrul de dramă, lucrând ca regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. În timp, a publicat o serie de lucrări dedicate dansului, printre care Dansul - originea, arta populară şi dansul contemporan, Memoria dansului I și Codex Choreic.

Vera Proca Ciortea (1912 – 2002)

Vera Proca Ciortea a creat un stil nou – dansul ritmic românesc. De-a lungul timpului a fondat mai multe grupuri de dans, printre care Grup 14 (1935), Miorița (1957), Gymnasion (1974) şi Columna (1982). A fost primul specialist etnocoreolog din țară. Alături de echipa sa de la Institutul de Etnografie și Folclor a creat un sistem de notație a dansului (Ronotaţia), cu ajutorul căruia a reușit să noteze 6600 de dansuri populare românești. A fost președinta Grupului de Studiu pentru Etnocoreologie timp de două decenii şi membră activă în Consiliul Internațional al Dansului din cadrul UNESCO. Activitatea sa pedagogică s-a întins pe trei decenii, contribuind la formarea mai multor generații de actori la UNATC și de sportivi la UNEFS.

Proiectul ,,Moșteniri coregrafice” este inițiat de DS Projects Lab și a pornit din dorința de a contribui la sporirea interesului pentru cunoașterea memoriei dansului și a identității artistice românești.

Intrarea la toate proiecțiile este gratuită.

Conform măsurilor sanitare impuse de autorități, aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, accesul la evenimente se va face pe baza certificatului verde, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Parteneri: Teatrul Național de Operă și Operetă ,,Nae Leonard”, Liceul de Coregrafie ,,Floria Capsali”, Cărturești, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Cervantes, Ceainăria Green Tea.
Parteneri media: Radio România Cultural, Ballet Magazine, Scena9, Dobrogea TV, Zile și Nopti, Urban.ro, Romania Pozitivă, Munteanu Recomandă, Psychologies, Iqads, Aarc, 4 arte.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:30

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România

Performance-ul 2025: Nouameapiesă? , pe un text semnat de dramaturgul Peca Ștefan, va fi prezentat, itinerant, în...

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 03:00

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025

Luni, 14 aprilie, de la ora 17.00, la Galeria ARTOTECA a Bibliotecii Metropolitane București (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4), va...

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 01:12

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”

Electric Castle revine între 16 și 20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida cu cea de-a 11-a ediție, reunind peste 200...

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:06

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor, Opera Națională București prezintă publicului două spectacole tematice destinate...

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:00

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului

În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine gazda unuia dintre cele mai rafinate evenimente dedicate muzicii de...

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Muzică-Dans-Arte 11 Aprilie 2025, 06:50

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”

Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025 : concertul Dances of the Night , programat vineri, 11...

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 17:35

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 12:26

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot...

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Ascultă live

Ascultă live

01:30 - 03:30
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
01:05 - 04:53
RADIO NOCTURNA
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
03:00 - 04:00
English 5
Ascultă live Radio România Internaţional 1
03:00 - 04:00
reluare Cum ne place! (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
03:00 - 05:00
TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix ( emisiune muzicală specializată)
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 06:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
03:00 - 03:30
România de nota 10 (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru