Constantin Tanislav - „Dincolo de a fi un spațiu limitat de patru pereți, atelierul comportă un fel de universalitate a creației (...)”

Astăzi vă invit să pătrundem în atelierul pictorului Constantin Tanislav. Născut în 1961, și-a desăvârșit studiile la Universitatea Națională de Arte din București, maestru fiindu-i Petru Lucaci. Constantin Tanislav este o prezență puternică a simezelor actuale, însumând peste 20 de expoziții personale și de grup, precum și participări la saloane și tabere de creație.

„În peisajul artistic românesc creația pictorului Constantin Tanislav este singulară prin reprezentare, mișcare, culoare și sugestie. Culorile sale se combină și se recompun în funcție de lumină, de starea privitorului, de idee etc. […] Artistul ne oferă stări existențiale, ne dă posibilitatea să recompunem tabloul conform imaginației colective. Este un dialog al culorii, al formelor, al artei cu privitorul.” (Pușa Roth, scriitor, jurnalist, dramaturg)

Ce înseamnă pentru dumneavoastră noțiunea de atelier?

Dincolo de a fi un spațiu limitat de patru pereți, atelierul comportă un fel de universalitate a creației. Pentru mine este atelierul casă. Aici se întâmplă tot ceea ce apare pe simeze la un moment dat. Aici este bucătăria, laboratorul. Folosesc foarte mult digitalul pentru creație. Artistul contemporan trebuie să profite de toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru a-și exercita profesia. Atelierul are rolul de a mă face vizibil prin ceea ce fac aici.

Cum ați descrie atmosfera acestui atelier în care lucrați?

Este un spațiu intim. Este locul în care mă definesc artistic. Aterlierul se află în buricul orașului, în mijlocul civilizației. Este suficient să mă uit pe fereastră să văd tot ce se întâmplă.

Acest atelier este pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Teatrul Odeon, deasupra Teatrului „Constantin Tănase”.

Exact, mă aflu înconjurat de o zonă culturală, iar culturalitatea apare și în interiorul acestui spațiu.

Ce v-a atras spre artele vizuale?

Înclinația, apetența către artele vizuale este nativă, deci nu pot să spun că există o dată certă. Încă din copilărie am avut această înclinație, fapt care a fost observat de cei din jurul meu. Aș putea să rememorez o întâmplare care reflectă primul contact cu desenul. Eram la grădiniță. Și a fost un moment când toți copiii trebuiau să deseneze. Ei bine, din cei 20 de copii din acea sală, eram singurul care a început să plângă. La care educatoarea, foarte mirată și împăciutoare în același timp, m-a întrebat de ce. Colegul de bancă a spus: „plânge pentru că nu știe să deseneze”. Și atunci, cu o dragoste maternă, învățătoarea m-a luat în brațe și cu mâna mea în mâna ei a desenat un ghiocel. Mai târziu m-am trezit că sunt scos la tablă de învățătoare pentru a transcrie desenele mele, astfel încât ceilalți elevi să le copieze. În clasa a șaptea mi s-a pus pentru prima dată cărbunele de tei în mână. Asta datorită bunului meu dascăl, de atunci, care m-a ghidat și m-a inițiat mai mult în zona asta, pentru că vedea că există o sămânță. O sămânță care a început să încolțească. Nu au trecut decât doi ani de atunci și am dat un examen la Liceul de Arte din Buzău.

Care era atmosfera artistică în Buzău?

Eram la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Buzău. Mi-a fost foarte greu la început, pentru că artele erau secții reale. Se făcea matematică, fizică și chimie mai mult decât se făcea desen sau pictură. Cutremurul din 1977 a făcut în așa fel încât să ne mutăm din acel liceu, să ne afilieze la altă școală, pentru că se surpaseră pereții. Tot după cutremur liceele de artă din țară s-au desființat și am fost afiliați la liceul pedagogic. Tata nu prea a fost de acord cu această înclinație a mea sau cu această dorință a mea de a merge pe filierea artistică. El considera că pictorii sunt aia cu barbă și singuri tot timpul. M-a sfătuit să învăț o meserie.

Am ajuns la București, la o școală profesională. M-am adaptat destul de greu pentru că eu altceva nu știam să fac, dar m-am adaptat, astfel încât am devenit un bun meseriaș. Am fost frigotehnist timp de 30 de ani, dar vocația nu m-a părăsit. Am făcut o meserie, dar dorința mea acerbă era să mă exprim în zona artistică. Era mijlocul prin care eu mă exprimam cel mai bine și de multe ori apelam la creion, la linie, la suprafață. M-am înscris la o școală populară de artă, pe strada Cuza Vodă, numărul 100, unde am avut profesori extraordinari. Acolo preda Neculai Iorga, am lucrat 2 ani cu Liviu Cornescu, am fost cursant la clasa profesoarei Alexandra Drăguțescu.

După absolvirea școlii populare de artă o perioadă pictură a devenit o preocupare de duminică, dar nu am abandonat-o. La un moment dat, după foarte mulți ani, simțeam o neîmplinire vis-a-vis de acest har pe care mi-l dăduse Dumnezeu. Prin urmare, am abandonat serviciul, am abandonat și alte lucruri și am intrat la Universitatea Națională de Arte, în 2013, la buget. Timp de 5 ani am mers zi de zi la facultate. Am trecut prin momente crunte, în condițiile în care nu aveam niciun venit, renunțasem la job, chiar și la familie. Învățământul universitar a avut o influență paideică. M-a modelat interior. S-a schimbat modul de a privi lucrurile, s-a schimbat noțiunea de artă, o priveam cu totul altfel. Și, iată-mă, astăzi, expunând la toate saloanele organizate de Uniunea Artiștilor Plastici și am câteva expoziții personale. Deși artiștii ajunși la vârsta mea s-au satornicit într-o zonă, eu încă mai caut.

Constantin Tanislav, ce vă defăinește ca artist? Ce credeți că vă individualizează?

Exprimarea și transmiterea emoției către privitor.

Care sunt temele care vă inspiră?

Am abordat toate temele clasicizate. Există portrete, natură statică, peisaj. Ideea spațiului mă preocupă. Tema interiorului, dar și a laturii interioare a artistului. Acuma, ultima abordare, și mă refer la expoziția care este deschisă în galeria de pe Calea Victoriei, explorez oniricul adus în zona figurativului și fac un fel de colaj, ca în vis. Supapun imagini care aparent nu au nicio legătură, dar țin cont de perspectivă, de compoziție, de echilibrul cromatic și de cel compozițional. Încerc un alt mod de exprimare, tocmai pentru a transmite acea emoție către privitor.

Constantin Tanislav, ce înseamnă succes și ce credeți că aduce succes în arta plastică din zilele noastre?

Cred că toți artiștii tind către succes. Acum, fiecare poate defini succesul într-o manieră proprie. Poti să ai succes vânzând foarte bine. Tot așa de bine poti să ai succes expunând într-o galerie de renume.

Cât de greu, dar și de important este pentru un artist să fie remarcat de o galerie?

Este important. Asta justifică faptul că se înscrie în ceea ce numim noi acum arta contemporană. E adevărat, arta contemporană e un conglomerate, cu o multitudine de stiluri, de abordări sociale, politice. E important în măsura în care dă sens preocupărilor tale.

Care credeți că este rolul curatorului?

Este tot așa de important ca și prezența artistului într-o galerie de prestigiu. Astăzi activitatea de curatoriat se manifestă în toate zonele artistice. La ultima expoziție am avut un curator, cu care am colaborat, expoziția cred că a ieșit foarte bine.

Care credeți că este viitorul artei?

Rolul artei contemporane este să reflecte ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Că este politic, că este social, că e profund uman sau că exprimă trăirile și sentimentele artistului vis-a-vis de aceste lucruri, cred că este ăsta este sensul.

Cât de importante considerați că sunt noile medii apărute în artele vizuale?

Diversifică foarte mult abordările plastice din punct de vedere stilistic. Sunt foarte importante. Eu de fapt nu accesez toate mediile. Încă am rămas tributar formei, pensulei, ustensiilelor tradiționale, chiar dacă folosesc calculatorul pentru edificarea unei lucruri sau pentru inițierea sau punerea în practică a unui concept plastic.

Cum ați caracteriza piața de artă din România?

E foarte efervescentă. Apar noutăți.Pe zi ce trece se deschid noi spații expoziționale. Suntem pe un drum bun.

Care este perioada artistică preferată din istoria artelor vizuale?

Clasicismul.

Care este maestrul pe care îl apreciați cel mai mult?

Am fost studentul maestrului Lucaci, prin urmare, multe lucruri pleacă de la dânsul.

Ce alte pasiuni aveți?

Am o singură pasiune – pictura. Am rămas un pictor de șevalet, de atelier, pentru că în atelier nu poți fi doar spontan, ți se pune în funcțiune și rațiunea.

(23 octombrie 2024)

Concurs.

O lucrare semnată de Constantin Tanislav a fost câștigată de doamna Patricia Ionescu din Huși, jud. Vaslui.