CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a- XV -a
10 Mai 2017, 16:23
Palatul Național al copiilor este în sarbătoare! În 13-14 mai 2017 va avea loc cea de-a XV-a ediție a CONIL Fest – Festivalul Integrării.
Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și cu dizabilități îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și a întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Primăria Municipiului București, prin Proedus .
Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, copii cu autism sau sindrom Down ce vor demonstra tuturor că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperintă, încurajată și promovată.
Participanții la acest eveniment sunt copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani proveniți din grădinițe, școli și cluburi sportive din București și din țară.
Asociația CONIL sprijină de peste un deceniu integrarea copiilor cu dizabilități precum și promovarea adevăratelor talente.
Pe parcursul celor două zile de festival intrareapublicului în sală este liberă.
Sponsori: Biofarm, Tymbark, 7 Days, Aqua Carpatica, Selgros Cash&Carry, Omfal Educațional, Vel Pitar, Brenntag, Apa Nova București, Dr. Gerard, Clinica Radiologul, A.P.M.A, Happy Cinema, Elta 90, Profesorul de Joacă, Editura Diana, Editura Integral, Editura Corint, Daisler Print House, Club Sport Zero, Smile Addiction cu Coffe Bike, Dulciuri Kovacs
Parteneri Media: Gold FM, Radio România Cultural, Radio 3 Net, Jandarmeria Română, Grădinițe București, Calendarul Copiilor, iMedia Pro, Bucharest City ABB
Va așteptăm cu mic, cu mare la cea de-a XV –a ediție a CONIL Fest!