Conferința Anuală de Studii Israeliene - „Israel in a Changing World – Domestic and International Perspectives and Practices”
10 Octombrie 2021, 16:13
Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) are onoarea de a anunța cea de-a 9 Conferință Anuală de Studii Israeliene, intitulată „Israel in a Changing World – Domestic and International Perspectives and Practices” ce va avea loc în perioada 10-12 octombrie a.c.. Conferința este organizată de către European Association of Israel Studies (EAIS) și Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” cu sprijinul Israel Institute din Washington, SNSPA și Institute of the MIddle and Far East din cadrul Jagellonian University din Cracovia, Polonia.
Conferința, ce va avea loc în format hibrid, reunește într-o combinație diversă de subiecte și paneluri un număr de peste 50 de cercetători internaționali pe subiecte adiacente ariei studiilor israeliene. De asemenea, în debutul conferinței, prof. dr. Ayelet Harel-Shalev de la universitatea Ben-Gurion din Negev (Israel) va susține un panel special având titlul „Who Protects Whom? The Case of Women in Combat in the IDF”.