Concursul Internațional „George Enescu” a început cu un Concert de Gală
03 Septembrie 2018, 08:29
Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaționale, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – au deschis ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.
Desfășurat ca eveniment de sine sătător începând cu ediția din 2014, Concursul Internațional „George Enescu” invită publicul să descopere unii dintre cei mai talentați tineri artiști ai momentului, marile nume ale muzicii clasice de mâine și să le urmărească și susțină parcursul până la vârf: câștigarea competiției. În total, 270 de tineri muzicieni din 39 de țări, 22 dintre aceștia fiind din România și din Republica Moldova vor intra în competiție pentru câștigarea trofeului ediției 2018 la una dintre cele patru secțiuni – Compoziție, Vioară, Violoncel și Pian – la 60 de ani de la prima ediție a Concursului.
Material realizat de Roxana Rîpeanu