Ascultă Radio România Cultural Live

Concertul „NATURALIA by SEMPRE” de Ziua Muzicii Vechi

Concertul „NATURALIA by SEMPRE” de Ziua Muzicii Vechi

19 Martie 2025, 15:07

Concertul NATURALIA by SEMPRE, susținut de ansamblul de muzică barocă SEMPRE, este organizat cu ocazia Zilei Muzicii Vechi - duminică, 23 martie, ora 19:00, în „Sufrageria Regală” (Muzeul Național de Artă al României).

Biletele pot fi achiziționate de la adresa: https://tinyurl.com/NaturaliabySempre

Concertul, al doilea din programarea ediției 2025 a Stagiunii de Muzică Veche București este construit în jurul naturii și a sunetelor sale, așa cum se aude prin lucrările câtorva dintre compozitorii Barocului Muzical.

Preocuparea explicită pentru natură și sunetele acesteia oglindite în muzicile culte a început, în mod deosebit în Renaștere și Barocul timpuriu și a continuat odată cu trecerea către etapele ulterioare ale istoriei muzicii. Barocul muzical european reprezintă un moment de glorie (putem spune) al „sunetelor naturii”. Asta dacă e să ne amintim doar de Antonio Vivaldi cu ale sale concerte „Il Gardellino”, „La Tempesta di Mare”, „La Notte” sau cele patru Anotimpuri. Alături de el, o adevărată suită de muzicieni s-au inspirat din sunetele naturii, creând pagini întregi de o rară frumusețe. Îi putem aminti aici pe: Heinrich Ignaz Franz von Biber, Georg Friedrich Haendel, Nicolas Chédeville, François Couperin, Jean – Philippe Rameau iar lista continuă cu perioadele ulterioare, atunci când muzica programatică sau piesele descriptive au preluat o mare parte din repertoriul muzical universal.

Printre compozitorii prezenți în repertoriul concertului se regăsesc: Heinrich Ignaz Franz von Biber, Johann Heinrich Schmelzer, Nicolas Chedeville, Antonio Vivaldi. Încă din timpurile străvechi, oamenii și-au creat o puternică legătură cu natura. Pentru sute de ani, ea le-a fost adăpost, sursă de apă, de hrană, de căldură, de lumină. Natura le-a fost întotdeauna prieten dar și dușman, liniște și tumult, căldură sau răceală. Drept urmare, oamenii au primit influențele ei, în multe dintre aspectele vieții lor. Odată apărute, primele forme de manifestare artistică au preluat și transformat toate aceste percepții ale naturii, de către ființa umană. Muzica nu a făcut excepție fiind poate una dintre artele cele mai puternic inspirate de sunetele naturii. Și cum ar putea fi altfel când există vântul, sunetele păsărilor, apele curgătoare sau tunetul? Și, desigur, lista poate continua cu o bogată enumerare.

În program:

- Johann Heinrich Schmelzer (1620-23 ? - 1680): Arie con la Mattacina:
Sonatina. Presto - Adagio - Presto - Adagio. Balleto 1. Balleto 2. Mattacina. Presto. Balleto 1. Balleto 2.
- Nicolas Chédeville (1705 - 1782): Les Saisons amusantes - La Moisson:
Allegro - Largo - Allegro
- J. H. Schmelzer (1620-23 ? - 1680): Sonata Coukoo pentru vioară și basso continuo
- Nicolas Chédeville (1705 - 1782): Les Saisons amusantes - Le Printems:
Allegro - Adagio - Pastorello

NATURALIA by SEMPRE / ansamblul Sempre / Ziua Muzicii Vechi

- Heinrich Ignaz Franz von Biber (1644 - 1704): Sonata Pastorella, C 106, pentru vioară și basso
continuo
- Heinrich Ignaz Franz von Biber (1644 - 1704): Sonata Representativa (Representatio Avium), C.
146, pentru vioară și basso continuo
- Nicolas Chédeville (1705 - 1782): Les Saisons amusantes - L'Automne:
Allegro - Largo - Allegro
- Heinrich Ignaz Franz von Biber (1644 - 1704): Battalia à 9, C 61

Interpretează: ansamblul de muzică barocă SEMPRE:

Rafael Butaru / Melinda Béres – viori
Mircea Grigore Lazăr - vioară, violă, percuție
Tamara Dica – violă
Zsombor Lázár – violoncel
Zsombor Filip - arhilăută, chitară
Istvan Csáta – violone
Raluca Enea - clavecin, percuție

SEMPRE

Ansamblul de muzică barocă SEMPRE a fost fondat în anul 2020 de clavecinista Raluca Enea și reunește muzicieni specializați în interpretarea muzicii vechi. Repertoriul abordat este, în principal, cel al Barocului muzical de secol XVIII dar programele de concert abordează și piese aparținând sec. al XVII-lea sau lucrări din perioada premergătoare Clasicismului muzical.

Preocupările membrilor ansamblului se referă la autenticitatea interpretării (atât din perspectiva stilisticii muzicale cât și din cea a instrumentelor utilizate – copii după originale istorice) și la cercetarea muzicologică minuțioasă, aspecte ce permit abordarea unor concepte repertoriale originale. Muzicienii ce formează ansamblul s-au specializat în domeniul muzicii vechi în cadrul unor instituții de prestigiu din Europa și au o activitate de peste 20 de ani în domeniul interpretării acesteia.

Ansamblul are o structură modulară, adaptabilă mai multor tipuri de repertoriu, mergând de la formule camerale de duo sau trio, până la formule extinse, de tip orchestral. Deși înființat relativ recent ansamblul are o activitate intensă fiind prezent până acum la cele mai importante evenimente de profil din țară, precum Festivalul Internațional „George Enescu”, Festivalul de Muzică Veche București, Festivalul de Muzică Veche Miercurea-Ciuc, etc. Ansamblul SEMPRE colaborează cu muzicieni importanți din domeniul muzicii baroce precum violonista Mira Glodeanu. Între proiectele următoare ale ansamblului se numără două colaborări cu violonistele Petra Müllejans și Martyna Pastuszka și finalizarea albumului audio „Sempre Vivaldi”.

Între producțiile din ultimii doi ani ale ansamblului se numără: „Sempre Vivaldi”, „Haendel vs Haendel”, „Les Caractères”, „Baroque unknown”, „Sparkling Haendel”, „Bach by night”, „To B or not to B”, „Soli e tutti”, „Sempervivum” (ultimele 2 proiecte sunt realizate împreună cu violonista Mira Glodeanu), „Black and White. Vivaldi”, „La Notte”, „La Follia”, „Exotique”, „A. Vivaldi – Anotimpurile”, Bach 340”.

Concertul „NATURALIA by SEMPRE” este organizat de Asociația Antiqva cu ocazia Zilei Muzicii Vechi.

Bilete și informații suplimentare despre concert pot fi găsite la:

https://tinyurl.com/NaturaliabySempre

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 14:30

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România

Performance-ul 2025: Nouameapiesă? , pe un text semnat de dramaturgul Peca Ștefan, va fi prezentat, itinerant, în...

Peca Ștefan și Cinty Ionescu, într-un road trip (anti)performativ în zece orașe din România
Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 03:00

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025

Luni, 14 aprilie, de la ora 17.00, la Galeria ARTOTECA a Bibliotecii Metropolitane București (Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4), va...

Noi propuneri de evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în săptămâna 14 -20 aprilie 2025
Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 01:12

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”

Electric Castle revine între 16 și 20 iulie la Castelul Banffy din Bonțida cu cea de-a 11-a ediție, reunind peste 200...

Renate Roca-Rozenberg - ,,În România avem nevoie să consumăm mai multă cultură și mai multă muzică”
Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:06

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor, Opera Națională București prezintă publicului două spectacole tematice destinate...

Cavalleria Rusticana & Pagliacci și Messa da Requiem, pe scena Operei Naționale București, în Săptămâna Patimilor
Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Muzică-Dans-Arte 14 Aprilie 2025, 00:00

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului

În perioada 22-25 mai 2025, Bucureștiul devine gazda unuia dintre cele mai rafinate evenimente dedicate muzicii de...

Frequenza Festival - muzica de cameră prinde viață în inima Bucureștiului
Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Muzică-Dans-Arte 11 Aprilie 2025, 06:50

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”

Classix anunță un nou eveniment în cadrul ediției din 2025 : concertul Dances of the Night , programat vineri, 11...

Classix continuă seria evenimentelor din 2025 cu concertul „Dances of the Night”
Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 17:35

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 11-13 aprilie
Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Muzică-Dans-Arte 10 Aprilie 2025, 12:26

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot...

Gravuri de călătorie: România secolului XIX, prin ochii unui artist francez
Ascultă live

Ascultă live

15:00 - 16:00
Generația X
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
CA PE ROATE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
15:00 - 15:26
ÇáÝĘŃÉ ÇáËÇäíÉ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
15:00 - 17:00
reluare VERBA MANENT: Pagini din arhiva RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 18:00
Program Muzical
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
15:03 - 19:00
Sens Unic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
DE WEEK-END CU RADIO REȘIȚA
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:03 - 16:00
Exclusiv FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
15:00 - 16:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru