„Cel mai frumos joc” - Stadionul funcționează ca o supapă, un loc în care poți avea debușee emoționale
10 Noiembrie 2020, 08:19
Fotbalul este cel mai frumos joc, iar cel mai intens se trăiește în tribune și peluze. Dincolo de cele 90 de minute de meci, de scoruri și cupe, stadionul prinde viață datorită suporterilor. Cu cântece susținute într-un singur glas de mii de oameni, coregrafii atent pregătite, deplasări memorabile, mesaje de susținere și de luptă, suporterii sunt cei care transformă fotbalul în „Cel mai frumos joc”. Miza lui este loialitatea pentru culorile echipei, comunitatea unită din tribune și, când tragi linie și aduni, poveștile trăite pe stadion.
„Cel mai frumos joc” este un podcast despre viața socială din jurul fotbalului. Nu e atât despre sport în sine, cât despre lumile, istoriile și memoria stadioanelor, așa cum le-au consemnat cei mai împătimiți dintre microbiști.
Andra Petrariu, realizatoarea emisiunii Orașul vorbește, a aflat mai multe de la doi dintre realizatorii podcastului, jurnalista Ioana Pelehatăi și antropologul și suporterul Andrei Mihail.